Oct 21 2013

A Matter of Choices

0

Teatrul „Mihai Eminescu” a găzduit astăzi festivitatea de deschidere a Proiectului A matter of choices, proiect multilateral Comenius din cadrul Programului de Învăţare pe toată durata Vieţii, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Proiectul este implementat de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, unitate ce are drept parteneri licee din opt ţări, respectiv Riberhus Privatskole, Ribe – Danemarca; Vrij Handels – en Technisch Instituut – Bovenbouw, Dendermonde – Belgia; Realgymnasium des Schulvereins am Benediktinerstift, Lambach – Austria; Gimnazjum nr 8 im. Grażyny Chrostowskiej w Lublinie, Lublin – Polonia; Agrupamento de Escolas de Vila Verde, Vila Verde – Portugalia; Kahramanmaraş Anadolu Ögretmen Lisesi, Kahramanmaraş – Turcia; Buckhaven High School, Buckhaven – Regatul Unit şi Gaigalavas pamatskolas struktūrvienība Rikavas pamatskola, Rikava – Letonia.
La festivitate au participat elevi şi cadre didactice de la toate şcolile partenere, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Potrivit celor precizate de Mirela Sănduleanu, directorul Liceului Iorga, această primă reuniune de proiect se va derula în perioada 21 – 25 octombrie, fiind prezenţi la Botoşani 30 de elevi şi 19 cadre didactice din străinătate.
Liceul Iorga se află la al patrulea proiect de colaborare cu unităţi de învăţământ din străinătate, unul bilateral şi trei multilaterale.

monitorulbt.ro
foto: © BotosaniNews.ro