Cercul profesorilor de religie

Joi, 23 ianuarie, sala de muzică a găzduit Cercul pedagogic semestrial al profesorilor de religie din municipiu. Amfitrioni au fost doamnele profesoare Delia Axinte și Camelia Mărginean și domnul profesor Radu Gonciar. Tema întâlnirii a fost: Abia conture triste. Credința și reflecția religioasă în opera lui Mihai Eminescu.

Cercul a debutat cu un mini-recital din poezia eminesciană, susținut de Ovidiu Cosovanu, Anda Buinoschi, Ioana Corduneanu și Vlad Șovi (XII D). Dl. profesor Radu Gonciar a prezentat apoi lucrarea întocmită cu acest prilej [link]. În final, s-au cântat în cor frumoasele romanțe Pe lângă plopii fără soț și Sara pe deal.