Dans, poezie și folclor de Ziua Liceului

DSC05098

Astăzi, 6 decembrie este ziua Liceului „Nicolae Iorga”. În şcoală , încă de la primele ore s-au desfăşurat numeroase activităţi care au reunit, în spirit, trecutul cu prezentul. La sala de muzică, doamnele profesoare Carmen Hrițuc și Lili Siustis a organizat, împreună cu elevii claselor a XI-a A, a XI-a H şi a XI-a C, un spectacol dedicat tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă la poporul român. Elevii au cântat, au dansat, au jucat teatru, au strigat urături şi au „speriat” spectatorii cu măşti tradiţionale.

Tot astăzi, cenaclul literar al liceului şi-a reînceput activitatea. Au citit creaţiile proprii, poezie şi proză,  elevii de la clasele a V-a până la clasa a XII a. Mădălina Melniciuc a debutat cu câteva poezii care vor fi publicate în revista Hyperion, iar despre Ovidiu-Paul Cosovanu (12D),  Roxana Hobjilă (9H) a spus: „Ovidiu a fost cel mai contemporan dintre toţi” (poeţii prezenţi – nn). Creaţiile elevilor vor constitui subiectul unei viitoare reviste literare a liceului. Din juriu au făcut parte doamnele profesoare: Luminiţa Stoica, Alina Mavrescu, Mihaela Pancu, Lucia Ştefănescu şi elevele Diana Budeanu şi Catrinel Damian de la clasa a X-a F. Toți elevii au primit diplome de participare.

O seară-n Pic!

Pic! Pic! Pic!
Din dormitorul meu îngust.
Pic! A uitat instalatorul să vină.
Veioza e aprinsă,dar din baie tot Pic!
Uite-mi umbra. Ce creață e.
Ce se-aude?
Aaa!E doar un Pic!
Am mai slăbit un pic. Și iarăși Pic!
Mă ridic și simt că pic.
De ce?
Iar am uitat să-mi iau vitaminele.
Măcar picură cu lapte.
Din nou un Pic!
Pe plic.
Un timbru ud. Răsare luna.
Ce speriată e.
Nu mai da, se aude din fața blocului.
Mă mișc și pic. O lacrimă pe plic.
Mai bine somn decât să pic.
Pic! Pic!
Pic!

Ovidiu Cosovanu (12 D)

 

Furtună de zăpadă 1

Mergeam încet pe marginea prăpastiei. Totul era îngheţat. Încercam să nu cad, deşi vântul era destul de puternic. Zăpada învăluia totul, mă învăluia şi pe mine. Albul era pretutindeni: peisaj abisal în care poţi să te plimbi la nesfârşit. Nesfârşit învăluit în materie înghetată. Gheaţă ce înfloreşte din fiecare ungher al minţii, ce îţi înveleşte sufletul într-o ceaţă rece, mortuară. Fulgi dansând fără scop, fără sens, doar cu o incredibilă dorinţă de viaţă. Încercam să îi prind, însă nu puteam: erau prea mulţi, prea rapizi şi mult prea dezorganizaţi – mă înebuneanu! Îi vedeam, dar dispăreau într-o secundă, învăluiţi în mister. De ce nu le puteam înţelege dorinţa, de ce eram ţinta lor?
Am stat mult timp acolo înebunită de furtună. Timpul trecea, minutele zburau, transformându-se în şi mai mulţi fulgi. Zid de gheaţă se ridica în jurul meu, cerul era departe, porţile începeau să se închidă, întunericul fura locul luminii. Speranţele se risipeau. Visele mureau. Golul se adâncea. Uitarea cuprindea gândurile. Într-un fel era mai bine. Furtuna aşeza fulgii deasupra corpului meu rece. Nu mai existam.

Ioana Corduneanu (12 D)


foto © prof. Speranța Lemny