Sep 22 2013

EDIPED – Portofoliul digital european al educatorului


În perioada 19 – 25 iulie s-a desfășurat în Agros – Cipru programul de formare EDIPED – European Digital Portfolio For Educators – nr. de referință CY-2012-077-007, organizat de European Office of Cyprus, reprezentat de dr. Gregory Makrides.
EDIPED reprezintă o continuare a proiectului Socrates Nr. 106059-CP-1-2002-1-CY-COMENIUS-C21. Cursul a fost urmat până acum de aproximativ 500 de profesori și îl găsiți în catalogul de cursuri: http://ec.europa.eu/education/trainingdatabase/search.cfm.
Am urmat această activitate de formare cu sprijinul financiar primit în cadrul Programului de Învatare pe Parcursul Întregii Vieți.
Principalul obiectiv al programului de formare a constat în deprinderea unor competențe pentru dezvoltarea portofoliului digital personal european, care să poată fi utilizat ca mijloc de evaluare a cadrelor didactice din întreg spațiul european și crearea draftului portfoliului.
La acest program au participat 12 cadre didactice din Romania, Lituania și Grecia.
Cursul se dorește a fi o introducere în filosofia dezvoltării portofoliului personal digital european ca instrument de autoevaluare și de îmbunătățire în vederea promovării carierei. Portofoliul conține produse și arată dezvoltarea personală a carierei. Dar portofoliul digital este de asemenea un instrument important pentru reflecție. Fără partea care conține reflecția, nu ar fi decât o baza de date. Așadar, portofoliul combină mai multe scopuri și are mai multe funcții, fie e o carte de vizită, fie e folosit pentru evaluare, fie pentru dezvoltarea carierei. Softul creat poate fi folosit in 5 limbi: engleză, spaniolă, germană, olandeză si greacă. Informații despre cursul EDIPED pot fi găsite pe www.ediped.com.cy.
Organizatorii au asigurat tutorat continuu pentru completarea portofoliului digital, iar portofoliile complete sunt publicate pe site-ul www.ediped.com ca exemple de buna practică. De asemenea, fiecare participant va beneficia de consiliere în vederea derulării unor proiecte Comenius care implică utilizarea portofoliului digital.
Agenda programului de formare a inclus: ceremonia de deschidere; organizarea unei sesiuni în cadrul căreia participanții și-au prezentat și promovat țara, instituția reprezentată, precum și statutul profesional; prelegeri despre conceptul de portofoliu digital, despre utilizarea softului EDIPED; work-shopuri pentru dezvoltarea portofoliului digital european personal; feedback permanent; evaluarea; înmânarea certificatelor; ceremonia de închidere.
În vederea certificării, la finalul cursului, participanţii au creat draftul portofoliului digital personal european pe care l-au prezentat frontal.
Am realizat prezentarea activității de formare aici: http://prezi.com/0579-xz-beiq/ediped-european-digital-portfolio-for-educators/ (deschideți cu Google Chrome).
Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului. ANPCDEFP si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.

Prof. Adriana Vatavu