Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” a organizat pe 22 și 23 martie Concursul interdisciplinar „NE PLAC ȘTIINȚELE”, ediția I, 2019, înscris în CAEJ al IȘJ Botoșani, la poziția 124.
Concursul și-a propus să atragă și să motiveze elevii cu înclinații spre matematică și științe cât si elevii talentați în arta fotografică, care pot surprinde fenomene ale naturii, ce pot fi explicate cu ajutorul cunoștințelor dobândite la fizică.
Partener în acest proiect este Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași prin coordonatorul de proiect la nivelul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial și al Facultății de Construcții și Instalatii, prof. univ. dr. Irina Radinschi, care a participat la elaborarea subiectelor la clasele a X-a si a XI-a și ne va sprijini în vizitarea laboratoarelor facultăților, de către elevii noștri.
Echipa de proiect de la liceul nostru este formată din următorii profesori: Violeta Ema Nanu – coordonator, Gabriela Corduneanu, Carmen Butnariu, Diana Cărbunaru și Radu Gonciar. Profesorii colaboratori sunt: Petronela Țurcanu, Carmen Jîjîie, Gabriela Huțanu, Silvia Pavăl și Laurențiu Macovei.
Concursul a avut două secțiuni,

  • Secțiunea I – lucrări scrise cu subiecte din fizică, matematică și biologie și
  • Secțiunea II – o secțiune de fotografie, concurs de fotografii care surprind fenomene fizice. Fotografiile au fost expuse pe holul liceului , de la etajul I si admirate atât de elevi cât și de profesori.

Au participat la ambele secțiuni 704 elevi din 15 județe, foarte bine pregătiți la cele trei discipline, care au obținut puntaje foarte bune și premii pe măsură.


Rezultatele concursului, la secțiunea I, pot fi descărcate de mai jos (format pdf):

La secțiunea II – fotografie (descarcă pdf):
Rezultate2