SEG 2018 - Profilul educatorului într-o societate în schimbare

Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei a supervizat, săptămâna trecută, ediția a XX-a a Săptămânii Educației Globale. Tema aniversară a fost – The world is changing, what about us?, tradusă în română: Lumea se schimbă! Noi?

Pe site-ul centrului tripolar amintit se spune: „Este un îndemn la regândirea obiceiurilor noastre și a modului nostru de a trăi, de a cheltui și de a consuma, dar și la găsirea de noi căi pentru educație și socializare. Luând în sarcina noastră deșeurile, poluarea, emisiile și utilizarea excesivă a resurselor naturale, stilul de viață durabil devine cheia protecției mediului înconjurător.

Iată de ce tema acestui an cheamă la reflecție asupra activităților noastre cotidiene, asupra aspirațiilor viitoare și asupra impactului pe care-l putem avea în a influența schimbarea.”

Printre activitățile menite să răspundă acestui apel se află și cele pe care școala noastră le-a organizat. Una dintre ele s-a numit Profilul viitorului educator/învățător într-o societate aflată mereu în schimbare și le-a avut drept protagoniste pe doamna profesoară Viorica Corolea, pe doamna bibliotecară Garofița Adochiței și pe elevele clasei a XII-a A.

Scopul declarat al activității a fost „conștientizarea viitorilor absolvenți asupra faptului că, într-o societate mereu în schimbare, pregătirea inițială nu este suficientă pentru un bun educator/învățător, înțelegând prin aceasta că învățăm pentru a face și pentru a deveni receptivi la necesitățile societății și a viitorilor elevi”.

Obiectivele țintite au fost:

  • formarea capacitații de informare permanentă cu noile descoperiri științifice care impun o nouă viziune despre viață, despre cunoaștere;
  • dezvoltarea capacității de comunicare, empatie în relațiile educator/învățător și educat;
  • organizarea și planificarea activităților extra-curriculare, pentru timp liber adaptate nevoilor dezvoltării personale a viitorilor educatori/învățători;
  • dezvoltarea unei atitudini critice față de propria persoană și a capacității de autoevaluare.