CUM ARATĂ PACEA PENTRU TINE – un proiect al doamnei prof. Diana-Cerasela Cărbunaru, împreună cu elevi ai clasei a VII-a A, dar și ai altor clase de gimnaziu. Cităm din argumentul proiectului: „a-i învăța pe copii despre pace nu înseamnă doar să vorbești despre război și conflict. Pacea înseamnă a vorbi despre bunătate, corectitudine, pace interioară, respect pentru mediu, rezolvarea conflictelor, dar și multe altele”.
🕊️
RĂZBOIUL – ILUSTRAT ÎN LITERATURĂ – un proiect al doamnei prof. Luminița Stoica, căreia i s-au alăturat doamnele prof. Anca Colescu, prof. Carmen Butnariu, prof. Elena Badragan și doamna bibliotecară Garofița Adochiței. Participanți: elevi ai claselor a V-a B și a VI-a A.
Prin lecturi precum Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley și Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, prin jocuri și printr-un concurs literar, copiii și-au exprimat dorința de a trăi într-o lume a păcii.
🕊️
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ȘI GÂNDIREA CRITICĂ – ATUURI PENTRU MENȚINEREA PĂCII – o dezbatere realizată de elevii clasei a IX-a B, pe marginea unei povestiri (vezi ppt-ul de mai jos); îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei.
🕊️
IMPACTUL NEUROȘTIINȚELOR ÎN ARMONIA COLECTIVĂ – o activitate în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu”, reprezentat de elevii doamnei consilier Mihaela Țăranu; participanți: elevi ai claselor a X-a A, a X-a D și a X-a G; îndrumători: consilierii școlari – prof. Adriana Docea și prof. Emilia Țipirigan – și diriginții claselor amintite – prof. Laurențiu Palade, prof. Adriana Vatavu și prof. Monica Băltoi.