Oct 26 2013

Sfântul Dimitrie

Cenotaph_of_Saint_Demetrius
Sfântul Dimitrie s-a născut pe la anul 270, în Tesalonic, Grecia, într-o familie bună. Vieţile sfinţilor ne spun că era atletic la trup şi eroic în spirit, calităţi care l-au ajutat să acceadă la un grad de ofiţer superior în armata romană. Predicând credinţa creştină într-ascuns, a fost arestat şi închis din ordinul împăratului Maximian. În temniţă, a fost vizitat de ucenicul său, Nestor, care i-a cerut binecuvântarea într-o luptă de gladiatori pe care urma să o ducă cu uriaşul Lie. Sfântul Dimitrie i-a zis: Du-te, că pe Lie îl vei birui şi pe Hristos vei mărturisi! (Υπαγε και τον Λυαίο θα νικήσεις και υπέρ Χριστού θα μαρτυρήσεις). Aceste cuvinte au avut darul să-l întărească pe Nestor, care a făcut exact ce a spus Dimitrie, urmările fiind decapitarea lui Nestor şi trecerea prin ascuţişurile suliţelor a lui Dimitrie.

Supranumele Izvorâtorul de mir (ο Μυροβλήτης) se trage de la faptul că trupul Sfântului Dimitrie a răspândit postum miresme plăcute, cum se întâmplă de multe ori cu moaştele Sfinţilor. Mozaicul de mai sus, străjuind cenotaful Sfântului din minunata biserică de hram din Salonic,  îl înfățișează pe Dimitrie în postură orantă.

Cu prilejul sărbătorii marelui mucenic, adresăm urările noastre creștinești tuturor celor ce-i poartă numele: Eduard-Dumitru Sauciuc (IX B), Dragoș-Dumitru Văcălie (IX C), Robert-Dumitru Rotaru (IX D), Dumitru Ghindescu (IX G), Laurențiu-Mitică Vulpe (XD), Cătălin-Dumitru Crețu (XI C), Laura-Dumitrița Chelariu, Dumitrița-Gabriela Olariu (XI E), Dumitrel-Vlăduț Anastasiei (XI H), Dimitrie-Roberto Roman, Dumitrița-Georgiana Răgoșcă (XII B), Dumitrița Taraș (XII C), Crina-Dumitrița Cobzaru (XII E), Dumitrița Dobrogeanu (absolventă LTNI 2007), Demetra-Celina Dumitraș (absolventă LTNI 2008)… desigur, lista e incompletă.