Skip to main content

Premiu național pentru „Săptămâna colorată”!

Proiectul „Săptămâna colorată”, conceput de doamna învățătoare Florentina Dănilă, va fi recompensat cu unul din cele 50 de premii naționale ale concursului de bune practici „Creatori în educație”.

Acest premiu este o nouă și binemeritată recunoaștere adusă unui dascăl eminent, aflat la patru decenii de carieră petrecute în Liceul nostru.

O felicităm din tot sufletul pe doamna învățătoare și îi urăm succes pe mai departe!

Votați „Săptămâna colorată”!

Proiectul Național „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED), inițiat de Ministerul Educației Naționale și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, premiază modele de bune practici într-un concurs intitulat „Creatori de educație”.

Școala noastră participă cu „Săpmâna colora”, un proiect al doamnei învățătoare Florentina Dănilă, menit să aducă elevilor și profesorilor bucuria de a descoperi și bucuria de a crea împreună.

Vă invităm să votați cât mai degrabă acest proiect minunat (data-limită este 9 septembrie a.c.) accesând linkul de mai jos:

creatorideeducatie.ro/concurs/saptamana-colorata

Logarea se face cu contul de google sau cel de facebook (puteți da și like-uri, dar voturile care contează sunt cele date la adresa de mai sus).

Școala Altfel 2018 (IV): Despre prieteni și prietenie

Școala Altfel 2018 - Despre prieteni și prietenie

Clasa a III-a A – Step by Step – a școlii noastre și doamnele învățătoare Florentina Dănilă și Marilena Chelariu dezvoltă un proiect în parteneriat cu clasa a II-a de la Liceul Tehnologic Todireni. Elevii celor două clase s-au distrat de minune în Săptămâna Școala Altfel, legând o relație foarte frumoasă, așa cum arată doamna Carmen-Maria Hemen, învățătoarea celor din Todireni, într-o postare din data de 8 noiembrie, intitulată „Despre prieteni și prietenie”:

Astăzi, elevii clasei a II-a de Liceul Tehnologic Todireni s-au întâlnit cu prietenii lor, elevii clasei a III-a de la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga! Această întâlnire a fost posibilă datorită drei Dănilă Florentina si dnei Marilena Chelariu!
Să vă descriu bucuria copiilor cand au mers la un film animat 3D? Sau atunci când au văzut panorama orașului și au mâncat pizza? Sau poate exuberanța lor când au mers la spațiul de joacă? Sau emoția mea și a lor când au urcat pe scările rulante? Bine… emoția mea era legată de siguranța lor! Cuvintele sunt sărace pentru a ilustra aceste sentimente, trăiri și imagini!
Vă mulțumim pentru tot! Va așteptăm cu drag la noi la primăvară să împărtășim un colț de rai creat la atelierul de țesut covoare al prietenei noastre, Maria-Daniela Ivănușcă!

Parteneriat … Iorga-Maniu

În perioada 18-20 mai 2018, la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, s-au derulat activităţi în cadrul Proiectului „MODALITĂŢI DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE”. Acest proiect este unul educativ de tip partenerial, derulat la nivel naţional, care vizează formarea profesională a cadrelor didactice. Inițiatorul (Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani) își dorește stabilirea unei relații de parteneriat cu cadrele didactice care predau la clasele primare, de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea.

Prin acest proiect cadrele didactice implicate îşi propun crearea şi dezvoltarea unor canale de comunicare eficiente, interacţiune, schimb de experienţă, reciprocitate, interdependenţă, cunoaşterea valorilor şi a mediului de viaţă.

Scopul acestui proiect îl constituie cunoaşterea şi aplicarea unor modalităţi inovatoare de organizare şi desfăşurare a activităţilor extracurriculare. Pe parcursul a doi ani şcolari, 50 cadre didactice care predau la nivelul învăţământului primar la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani şi la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea vor organiza activităţi extracurriculare cu elevii claselor primare, pe temele stabilite de comun acord, vor aplica modalităţi variate de organizare a activităţilor extracurriculare la clasele din învăţământul tradiţional şi la clasele Step by Step.

Deplasarea membrilor echipei de proiect de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea (profesorii Cornelia Vesea, Maria Barabaș, Monica Mateoc, Camelia Țîrț, Florina Bâte, Laura Sabău, Daniela Podar, Claudia Toth, Nicoleta Popa, Cristian Varna), la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, a avut ca scop prezentarea modalităţilor de organizare a activităţilor extracurriculare în cele două şcoli partenere, analiza comparativă a modalitaţilor de organizare a activităţilor extracurriculare utilizate la clasele din învăţământul tradiţional şi din alternativa educaţională Step by Step, stabilirea unor teme pentru activităţi extracurriculare ce se vor desfăşura în cele două şcoli partenere în perioada octombrie 2018- aprilie 2019, dar şi organizarea unei excursii de studiu pe tema „Să cunoaştem plaiurile botoşănene!”.

Cadrele didactice organizatoare de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani (profesorii: Daniela Simion, Iulia Lupu, Loredana Ciubotariu, Laura Ohaci, Florentina Dănilă, Marilena Chelariu, Aura Voroneanu, Mihaela Siminiceanu, Camelia Puşcaşu, Mihaela Pînzariu, Carmen Simion, Elena Grunzu, Veronica Manolache, Eugenia Musteaţă, Olguţa-Cătălina Dughilă, Alina Moroşanu, Mihaela Barbacaru, Viorica Corolea, Olguţa Şchiopu, Roxana Vatavu), ca o adevărată echipă, au reuşit să organizeze activităţi deosebite care au impresionat oaspeţii de la Oradea într-un mod foarte plăcut.

Tot ce facem noi, dascălii, zi de zi, este pentru viitorul celor pe care îi educăm. Ne dorim să îi pregătim pentru o lume a lor, o lume care să fie mai bună, mai tolerantă, mai înţeleaptă. Maria Montessori spunea: „Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

Prof. Daniela Simion
– coordonatoarea proiectului

Prietenii bibliotecii

Doamnele învățătoare Florentina Dănilă și Marilena Chelariu au pus la cale nou și ambițios proiect, intitulat „Prietenii bibliotecii”, prietenii fiind, așa cum probabil ați ghicit, elevii clasei a II-a – Step by Step, despre care am aflat că sunt clienți fideli ai micului templu al cărții din centrul vechi al orașului.

Partenerii proiectului sunt doamna bibliotecar Ana Teletin (căreia îi urăm din acest colț de net mulți ani sănătoși și succes în munca de elevare spirituală a urbei) și unii din cei care ne-au luminat și nouă sufletele în copilărie: Hans-Christian Andersen, Frații Grimm, Petre Ispirescu, Gellu Naum etc.

Proiectul a debutat de Ziua mondială a Apei – 22 martie, cu momente specifice care să marcheze această sărbătoare. S-a citit „Povestea picăturii de apă”, iar copiii au creat ei înșiși cărticele cu tematica „Fructele”.

DIN PRESA LOCALĂ

stiri.botosani.ro, 21 martie a.c.

Buna colaborare între Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani și Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani continuă cu proiectul educativ „Prietenii bibliotecii”, care se va desfășura pe parcursul lunilor martie – iunie 2018.

Coordonat de profesoarele Florentina Dănilă și Marilena Chelariu, proiectul își propune să-i obișnuiască pe elevii clasei a II-a Step by Step cu lectura și mersul la bibliotecă, pentru a citi, a se informa și obișnui cu împrumutul cărților la domiciliu.

Prima întâlnire din proiect va avea loc pe 22 martie, dată la care este serbată Ziua Mondială a apei. Din cadrul activității ce se va desfășura începând cu ora 14:00, la Secția de împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene, va face parte momentul de lectură publică intitulat „Povestea picăturii de apă”. Activitatea va continua cu un atelier de creație, în care copiii vor prezenta câteva povești chiar de ei scrise și cu expunerea cărților realizate de elevi, în cadrul studiului tematic „Fructele”.

La final, bibliotecara Ana Teletin, parteneră în acest proiect, va prezenta fondul de carte pentru copii al secției și va face recomandări de lectură. Participanții vor primi permisele de acces la bibliotecă.

somaxtv, 23 martie a.c.

Iniţiativă inedită la Biblioteca Judeţeană. Venind în sprijinul părinţilor, majoritatea în criză de timp, câţiva profesorii din municipiu s-au gândit să preia această responsabilitate, încercând să-i îndemne pe copii să citească. Proiectul este gândit până la sfârşitul anului.

“Prietenii bibliotecii”, aşa se numeşte proiectul lansat ieri la secţia de copii a Bibliotecii Judeţene, prin care profesorii speră să-i facă pe copii să lase telefoanele şi televizoarele deoparte, măcar pentru câteva ore pe săptămână.

De asemenea, în cadrul proiectului, ajutaţi de părinţi, elevii încearcă să facă mici cărţi despre diferite subiecte, pe care apoi le prezintă în faţa colegilor.

Activităţile au loc o dată la fiecare două săptămâni.