Skip to main content

Să ne susţinem trupa liceului!

teatruMâine, la orele 17.00, trupa de teatru ALTER va susţine spectacolul „FURTUNA”, la Casa Sindicatelor, după mult efort depus şi cu speranţe îndreptăţite. Astfel, este şi normal să le ţinem pumnii, să le urăm mult succes şi să mergem să îi susţinem! Un bilet costă 7 lei şi se poate achiziţiona de la dna prof. Roxana Manolache sau de la intrare.

Multă baftă!

Cercul profesorilor de religie

Joi, 23 ianuarie, sala de muzică a găzduit Cercul pedagogic semestrial al profesorilor de religie din municipiu. Amfitrioni au fost doamnele profesoare Delia Axinte și Camelia Mărginean și domnul profesor Radu Gonciar. Tema întâlnirii a fost: Abia conture triste. Credința și reflecția religioasă în opera lui Mihai Eminescu.

Cercul a debutat cu un mini-recital din poezia eminesciană, susținut de Ovidiu Cosovanu, Anda Buinoschi, Ioana Corduneanu și Vlad Șovi (XII D). Dl. profesor Radu Gonciar a prezentat apoi lucrarea întocmită cu acest prilej [link]. În final, s-au cântat în cor frumoasele romanțe Pe lângă plopii fără soț și Sara pe deal.

La mulți ani, Eminescu, la mulți ani, România!

1471536_673013952729917_1559491327_o

Cu ocazia zilei naţionale a României, Trupa Alter a Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” a susţinut un spectacol patriotic la Uvertura Mall, dedicat poetului nostru naţional – Bună seara, domnule Eminescu, în regia actriţei Silvia Răileanu. Au participat: Ovidiu-Paul Cosovanu, Anda Buinoschi (12 D), Robert-Constantin Crețu (10 F), Teodora Andronic (10E), Gabriel Dolineanu (9G), Sebastian Ancuţa (11G), Răzvan Gheorghiu (10F), Mădălina Micu (9I), Cosmin Tănasă, Sebastian Alecsa (10H), Andrei Iurescu (11G), Bianca Pancu (10A), Olivia Hriţcu, Geanina Murariu, Bianca-Gabriela Gherman, Cosmina Iftimiciuc (9I), Mihaela Bichir (10F), Teodora Timofte, Cosmina Pleşca, Alexandra-Ramona Atănăsoaei, Geanina Dibu (9G), Andreea Prisacariu, Vlad Gogălniceanu, Daniel Apostu (9E), Gabriela Olariu, Ioana Sîrghi, Alexandra Uliciuc, Ady Angheluş (11E) și Andrei Vădan. Fotografiile au fost realizate de doamna profesoară Speranța Lemny.

Centenarul Camus

1454484_457507827693604_1775910852_n

Anda, Ovidiu, George, Vlad, Dănuț (de la stânga la dreapta).

Astăzi s-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui filosof și scriitor francez de origine algeriană Albert Camus. Camus a fost poate singura voce importantă care a reacționat prompt la două din cele mai cumplite momente pe care le-a trăit umanitatea vreodată, genocidul atomic de la Hiroshima și Nagasaki și reprimarea, de către sovietici, a Revoluției maghiare din 1956. Această conștiință, potrivit propriei mărturii a scriitorului, s-a călit în două universități inedite – terenul de fobal și scena teatrului:

Vraiment le peu de morale que je sais, je l’ai appris sur les terrains de football et les scènes de théâtre qui resteront mes vraies universités.

Centenarul Camus a fost serbat astăzi în sala de muzică de doamna profesoară Speranța Lemny și de elevii claselor a XII-a D, G și H. Ovidiu Cosovanu, Anda Buinoschi, Vlad Șovi, George Ghiholariu și Dănuț Halunga au interpretat piesa Caligula, jucată acum trei ani într-un moment din proiectul Educație pentru cetățenie (imagini de la acea montare: link). Fotografiile au fost realizate (cu telefonul mobil) de Diana Țurcanu (XII H).

PS. În pagina trupei de teatru ALTER am embedat filmarea versiunii de la Sindicate a spectacolului Bună seara, domnule Eminescu!, în regia doamnei Silvia Răileanu, aprilie 2013. Vizionare plăcută!