Skip to main content

Clubul etichetelor

The Breakfast Club e titlul unui teen movie de relativ succes din 1985, conceput și regizat de John Hughes. Intriga o constituie întâlnirea, într-un fel de loc de detenție al unei școli, a cinci tineri, fiecare purtând o etichetă indelebilă: pramatia școlii, tocilarul, sportivul, ciudățica și „prințesa” (fata cu pile). Ei urmează să înfrunte, pe scurtă și pe lungă durată, propriile destine, purtând aceste ștampile deja puse.

Scenariul acestui film a fost reluat și pus în scenă de mai multe ori. Purtând titlul Clubul etichetelor,  el a constituit subiectul spectacolului pe care Trupa ALTER l-a jucat în fața unei săli arhipline la Festivalul de Teatru „Lyceum”,  în data de 10 mai a.c.

Din câte am aflat de la cei implicați, pregătirea piesei a întâmpinat unele dificultăți, actrița Lidia Uja neputând duce la bun sfârșit regia; astfel, tinerii noștri au luat această sarcină pe cont propriu, ajutați de doamna profesoară Brîndușa Belciug. Probabil că așa trebuie să ne explicăm și bovarismul (exagerat) prin care numele personajelor au fost înlocuite de cele ale interpreților; dar și acest aspect este tratat într-o cheie nostimă, George Caliniuc nefiind tocmai prototipul băiatului obraznic și nici Ștefan Bejinariu cine știe ce atlet.

Pentru mai multă ritmicitate, s-a mers pe o cale bătătorită, a „meandrelor”, momentele de joc scenic alternând cu cele coregrafice. Corul pregătit de domnul profesor Laurențiu Palade a avut și el o apariție cât se poate de fistichie și de excentrică.

Toți tinerii noștri actori au dat ce era mai bun din ei. Vedeta spectacolului însă a fost George-Mihai Caliniuc. Dezinvolt, talentat și plin de vervă, s-a comportat pe scenă ca și cum ar fi fost la el acasă. În plus, a dat impresia că are resurse artistice pentru toate felurile de (viitoare) roluri, inclusiv pentru Melchior din Deșteptarea primăverii, care îl va aștepta la anul, în prag de bac. Până una-alta, la această ediție a festivalului, George a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun rol principal masculin.

Pentru prestațiile meritorii, Andrada Buliga (cea care a muncit cel mai mult și la regia spectacolului) și Andreea Arnăutu au primit câte o nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin și, respectiv, la Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin.

N-au intrat în grațiile juriului Teona Ostafi, care a lucrat și la scenografie, sau Ioana Matei, ceea ce nu înseamnă că au fost mai prejos de restul trupei.

George Caliniuc, Ștefan Bejinariu și Bianca Lișman au jucat cu o apăsare suplimentară pe suflet, fiind marcați de suferința colegului lor de clasă Ionuț Mitrofan.

Spectacolul a fost nominalizat la Trofeul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Lyceum și a primit Premiul II, performanță excepțională, dat fiind faptul că nu s-a lucrat cu un actor.

Îi felicităm pe toți cei ce au trudit la acest spectacol și, în loc să conchidem în vreun fel, cităm de pe contul de insta al Trupei:

„Așa arată ALTER, o familie unită, strâns legați unul de celălalt în doar câteva săptămâni. Săptămâni în care am plâns, săptămâni în care o îmbrățișare era mereu binevenită în orice minut, săptămâni în care am înțeles că fiecare este diferit si că până la urmă toți avem ceva în comun. Suntem ALTER!”

Palmaresul olimpiadelor și concursurilor școlare – 2021/22

(articol în curs de actualizare)

OLIMPIADE

ETAPA NAȚIONALĂ

  • Mălina-Georgiana Zară (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – Premiul III și Premiu special pentru complexitatea referințelor culturale
  • Ioana Grădinaru (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiu special – Psihologia vârstelor
  • Alexandra Cuciureanu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Delia Axinte) – Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă –  premiu special

OLIMPIADE

ETAPA JUDEȚEANĂ

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Mălina-Georgiana Zară (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Eva-Maria Brînzei (clasa a V-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune

LIMBA ENGLEZĂ

  • Ana-Maria Bîzu (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria Moroșanu (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I
  • Lorena-Alexandra Oprișanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I
  • Mălina-Maria Răilianu (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II
  • Maria-Alessia Grigore (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul II
  • Alexia-Elena Axinte (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul II
  • Sorin-Mihai Ungureanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II
  • Teona-Ecaterina Ostafi (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II
  • Roxana-Maria Onofrei (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul III
  • Elena-Sabina Ciubotariu-Vieriu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul III
  • Bianca-Georgiana Bălăucă (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul III
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Marian Ciocoiu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – mențiune
  • Albert-David Aioanei (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Iolanda Constantin (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – mențiune

ISTORIE

  • Daniela-Mirela Jelip (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – premiul III
  • Beatrice-Ștefania Matei (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul III
  • Sebastian Sandu (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – mențiune

TINERII DEZBAT

  • Eduard-Constantin Grindei (clasa a XII-a H), Beatrice-Ștefania Matei (clasa a XII-a G), Mălina-Georgiana Zară (clasa a XI-a A) – îndrumător: prof. Luminița Stoica – Premiul III / echipe, secțiunea Avansați
  • Teodora Ursu (clasa a X-a A), Ana-Maria Crețu (clasa a X-a B), Diana-Alexandra Vicoleanu (clasa a X-a A) – îndrumător: prof. Cristina Manolache – mențiune / echipe, secțiunea Începători
  • Diana-Alexandra Vicoleanu (clasa a X-a A) – îndrumător: prof. Cristina Manolache – mențiune / vorbitori, secțiunea Începători

BIOLOGIE

  • Eliza Achiței (clasa a X-a E, îndrumător: prof. Gabriela Huțanu) – premiul III
  • Denisa-Anamaria Trofin (clasa a XI-a E, îndrumător: prof.  Gabriela Huțanu) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Fabian-Alexandru Mandric (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Angela Ciobanu) – premiul III
  • Bianca-Gabriela Pînzariu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu)  – mențiune

PEDAGOGIE & PSIHOLOGIE

  • Lorena-Alexandra Oprișanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumuluicalificată la etapa națională
  • Roxana-Narcisa Prepeliță (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) –  premiul II – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumului
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul III – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumului
  • Sorin-Mihai Ungureanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumului
  • Andreea-Antonia Luca (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumului
  • Teodora Ursu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluării, calificată la etapa națională
  • Teona-Ecaterina Ostafi (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul II – Teoria și practica instruirii și evaluării
  • Ana-Maria Bîzu (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Managementul clasei de elevi, calificată la etapa națională
  • Ioana Grădinaru (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei) – premiul I – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională
  • Georgiana Horoșincu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei) –  premiul II – Managementul clasei de elevi
  • Teodora Urzică (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei) – premiul II – Psihologia vârstelor

FILOSOFIE

  • Beatrice-Ștefania Matei (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Speranța Lemny) – premiul III

RELIGIE ORTODOXĂ

  • Alexandra Cuciureanu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Delia Axinte) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria-Parascheva Baciu (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – premiul II
  • Fabian-Nicolae Dulceanu (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – premiul II
  • Denisa-Ioana Matei (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – mențiune

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Echipa feminină de baschet a Liceului (îndrumător: prof. Stelian Lozneanu) – premiul II


ALTE CONCURSURI

FESTIVALUL DE TEATRU „LYCEUM”

  • Trupa Alter (îndrumător: Anamaria Chelaru) – Premiul III pentru cel mai bun spectacol, pentru Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
  • Denis Iacob (clasa a XI-a E) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin
  • Inoke Buciumanu (clasa a XI-a H) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin

„FOLCLORUL LA ROMÂNI”

  • Mario-Ionuț Lișman (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul I, Interpretare instrumentală (caval)
  • Mario-Ionuț Lișman (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul II, Interpretare instrumentală (fluier)
  • Mario-Ionuț Lișman (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul III, Interpretare instrumentală (clarinet)
  • Cosmin-Andrei Lalac (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – mențiune, Interpretare instrumentală (caval)
  • Denisa-Iuliana Apetrăriței (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul I, Interpretare vocală
  • Corul de fete al Liceului (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – premiul I, Coruri

„SINGING AND LIVING”

  • Corul de fete al Liceului (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – premiul I

„SFÂNTĂ-I SEARA DE CRĂCIUN”

  • Grupul de colindători de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – premiul I

„ROMÂNIE, PLAI DE DOR”

  • Corul de fete al Liceului (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – premiul I

„DESCHIDE UȘA, CREȘTINE”

  • Corul de fete al Liceului (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – Trofeul Festivalului

CONCURSUL DE FIZICĂ „Φ”

  • Emre Koçak (clasa a VI-a A, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – premiul III

„VIITOR DASCĂL – MODELATOR AL ELEVILOR BINE INTEGRAŢI ÎN SOCIETATEA DE MÂINE”

  • Betuela-Mirela Timișag (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Daniela Panaete, Mihaela Barbacaru) – premiul I
  • Sabina Sîrghi (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Daniela Panaete, Mihaela Barbacaru) – premiul I
  • Simina-Lavinia Feraru (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Alina Mavrescu, Mihaela Barbacaru) – premiul I
  • Andreea-Bianca Gherman (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Alina Mavrescu, Mihaela Barbacaru) – premiul I
  • Ana-Maria Bîzu (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I
  • Alexandra Brînză (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Alina Mavrescu, Mihaela Barbacaru) – premiul II
  • Sabina Sîrghi (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Alina Mavrescu, Mihaela Barbacaru) – premiul III
  • Sanda-Gabriela Lău (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Alina Mavrescu, Mihaela Barbacaru) – mențiune
  • Nicoleta-Gabriela Adomnoae (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Daniela Panaete, Mihaela Barbacaru) – premiu special
  • Andreea-Bianca Gherman (clasa a XII-a B, îndrumători: prof. Daniela Panaete, Mihaela Barbacaru) – premiu special
  • Andreea-Iuliana Huțanu (clasa a XI-a B, îndrumători: prof. Carmen Hrițuc, Olguța Șchiopu) – premiu special

„ESTETICA MOTIVELOR TRADIȚIONALE”

  • Petronela Satcău (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Andreea Huțanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Alexandra Acrișor (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Flavia-Maria Husac (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Bianca Bălăucă (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Ionela-Larisa Budeanu (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Elena Boghinciuc (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune
  • Beatrice-Gabriela Chiorescu (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune
  • Bianca Ilaș (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune

„TINERI ÎN PĂDURILE EUROPEI”

  • Ioana Corsei, Mădălina Olariu (clasa a XI-a A), Florina Ursaru (clasa a X-a D) – îndrumător: prof. Brîndușa Belciug – premiul I, calificate la etapa națională

„ÎMPREUNĂ CU HRISTOS PRIN LUME ÎN MILENIUL III”

  • Erica-Antonia Crețu (clasa a IV-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Elena Irimia (clasa a IV-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Gabriela Răchițanu (clasa a IV-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Natalia Șorodoc (clasa a V-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul II
  • Andra Amariei-Vieriței (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul II
  • Maria Moroșanu (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul II