Skip to main content

Prima ședință a CȘE după alegeri

4După cum știți, joi au avut loc alegerile membrilor Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani. Rezultatele alegerilor au fost aduse la cunoștința Consiliului Școlar al Elevilor în ședința de vineri, 31.10.2014, precum și tuturor elevilor liceului pe site-ul școlii.

Ședința a avut ca scop completarea Biroului executiv al CȘE cu directorii celor 6 departamente ce vor funcționa în acest an școlar:

  1. Resurse umane, financiare şi de voluntariat
  2. Comunicare şi relaţii publice
  3. Administrarea resurselor
  4. Avocatul Elevului
  5. Programe de cultură, sport, educaţie şi tineret
  6. Formare şi educaţie nonformală

În urma celor două evenimente vă anunțăm componența Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor ce va funcționa în anul școlar 2014 – 2015.

1. Președinte: Catrinel-Ioana Damian – clasa XI-F

2. Prim – vicepreședinte: Mădălin-Gabriel Lipovanu – clasa XI-F

3. Vicepreședinte: Mădălina-Ștefania Varzari – clasa XI-H

4. Vicepreședinte: Diana-Ioana Budeanu – clasa XI-F

5. Secretar: Mădălina-Iulia Melniciuc – clasa X-H

6. Director Dep. Resurse umane, financiare şi de voluntariat: Bianca Cărbune – clasa a XII-a C

7. Director Dep. Comunicare şi relaţii publice: Sabina Ştefură – clasa a XII-a A

8. Director Dep. Administrarea resurselor: Mădălina-Marilena Şaramet – clasa a XI-a B

9. Director Dep. Avocatul Elevului: Iulia Nicorici – clasa a XII-a C

10. Director Dep. Programe de cultură, sport, educaţie şi tineret: Karina Schröder – clasa a X-a E

11. Director Dep. Formare şi educaţie nonformală: Iulia Cosmeci – clasa a X-a I

Le dorim tuturor un an școlar cu multe realizări atât în planul instruirii proprii cât și în funcțiile cu care au fost investiți!

Consilier pentru activități educative școlare și extrașcolare,

Prof. Olivia Gornea

IMPORTANT!

Dacă doriți să luați legătura cu membrii conducerii CȘE Iorga, o puteți face prin email către cseniorga@gmail.com.

Orașul meu și oamenii lui

1 (72)

În cadrul Clubului „Photo Voice”, elevii pasionați de fotografie au realizat o primă expoziţie cu tema „Orașul meu și oamenii lui”, activitate în cadrul proiectului A Matter of Choices.

Talentații fotografi, după ce au primit unele sfaturi pentru realizarea fotografiilor, au colindat orașul, surprinzând aspecte ale vieții cotidiene a botoșănenilor, mai mici sau mai mari, precum și clădiri importante din oraș, privite din unghiuri și lumini diferite.

Elevii coordonați de doamna profesoară Violeta Nanu, în cadrul ședințelor clubului, au ales cele mai frumoase fotografii, unele au fost prelucrate în Paint.NET sau a fost modificată stralucirea sau contrastul, pentru ca fotografiile să fie foarte reuşite.

FOTOGRAFII REALIZATE DE MEMBRII CLUBULUI:

Concursul „Ștefan Procopiu”

1

Duminică, 27 aprilie 2014 s-a desfășurat Concursul de creativitate în Fizică și Tehnologii „Ștefan Procopiu” – concurs dedicat elevilor din învățământul preuniversitar care studiază fizica și disciplinele tehnologice înrudite, mecatronică, electronică, electrotehnică, automatică. Etapa a avut loc la Liceul Teoretic „Grigore Antipa” și la Liceul „Dimitrie Negreanu”.

Obiectivele acestui concurs sunt:
• deschiderea studiului fizicii și al tehnologiilor înrudite către abordări inter- și trans-disciplinare;
• creșterea interesului elevilor pentru studiul acestor discipline și ameliorarea performanțelor școlare;
• realizarea de proiecte și programe educaționale comune, de aprofundare a disciplinelor studiate;
• orientarea elevilor către o carieră profesională în aceste domenii etc.

Concursul răspunde următoarelor cerințe:
• reflectarea în evaluare a abilităților de transfer și de creativitate ale elevilor;
• aprecierea profilului creativ al fiecărui elev (T. M. Amabile, J. Renzulli) – gândire teoretică, experimentală, tehnică, imaginație științifică anticipativă, sensibilitate la probleme, flexibilitatea gândirii, fluiditatea/ productivitatea gândirii, originalitate, elaborare etc.;
• încurajarea manifestărilor elevilor într-un spectru de inteligențe larg (H. Gardner) – logico-matematic, lingvistic, spațial, naturalist, interpersonal, intra-personal, chinestezic etc.;
• extinderea gamei de produse ale învățării evaluate, adecvate profilului intelectual al fiecărui elev.

Concursul promovează ideea că performanțele învățării se regăsesc, pentru fiecare elev, la intersecția favorabilă a două dimensiuni, cuprinzând:
• ansamblul profilurilor creative – competențe valorizate în disciplinele studiate;
• ansamblul profilurilor de inteligențe – contexte favorabile evaluării competențelor vizate.

Concursul dezvoltă tehnici de evaluare reprezentate prin:

  • CRITERIILE DE EVALUARE – diplomele acordate în concurs:
  • ARHIMEDE – gândire intuitivă, spirit de observație, perspicacitate;
  • COPERNIC – flexibilitatea gândirii;
  • GALILEI – priceperea de a experimenta;
  • NEWTON – gândire teoretică/ analitică;
  • EDISON – productivitatea (fluiditatea) gândirii;
  • COANDĂ – aptitudini tehnice (adecvarea gândirii la realitate);
  • JULES VERNE – imaginație anticipativă;
  • EINSTEIN – originalitatea gândirii;
  • PROCOPIU – spectru larg de aptitudini științifice/ tehnice.

SITUAȚIILE DE EVALUARE – secțiunile concursului:

  • I. LUCRĂRI SCRISE – teste scrise, individuale;
  • II. TEHNICI DE LABORATOR – teste experimentale, individuale sau de grup;
  • III. GRUPURI DE COOPERARE – proiecte de grup;
  • IV. REFERATE ȘTIINȚIFICE – rapoarte de cercetare, individuale sau de grup;
  • V. FIZICĂ TEHNOLOGICĂ (APLICATĂ) – lucrări practice, individuale sau de grup;
  • VI. TEHNOLOGII INFORMATICE – modelare pe computer;
  • VII. COMPOZIȚII PE TEME ȘTIINȚIFICE – film, arte vizuale, literatură, teatru;
  • VIII. ANTREPRENORIAT – proiecte de afaceri (producție, servicii etc.) în fizică şi în tehnologiile înrudite.

2
Elevii liceului nostru au participat la secțiunile: Lucrări scrise, Tehnici de laborator, Grupuri de cooperare, Tehnici computaționale, Referate științifice și au obținut următoarele premii:

Nume elevi Secțiunea Clasa Prof. coord Premiul
Macovei Ștefan
Chelariu Andreea
Cotloană Mădălina
Vișanu Ecaterina
Tehnici de laborator IX E Vatavu Adriana ARHIMEDE
Deleu Șerban Tehnici computaționale IX E Vatavu Adriana EDISON
Rotaru Cosmin
Tureac Cornel
Șaramet Mădălina
Vereștiuc Daniel
Tehnici de laborator X B Vatavu Adriana EDISON
Tureac Cornel
Vereștiuc Daniel
Tehnici computaționale X B Vatavu Adriana NEWTON
Roșu Eduard
Crupinschi Robert
Tehnici computaționale X B Vatavu Adriana EDISON
Muraru Paul
Murgu Elena
Vornicu Denis
Șpaiuc Alexandra
Grupuri de cooperare XI D Vatavu Adriana COPERNIC
Adomnică Geanina
Murgu Elena
Seliman Diana
Șpaiuc Alexandra
Tehnici de laborator XI D,
XI F
Vatavu Adriana ARHIMEDE
Muraru Paul
Vornicu Denis
Tehnici computaționale XI D Vatavu Adriana NEWTON
Luca Flavius
Simion Octavian
Tehnici computaționale XI C Nanu Violeta PROCOPIU
(Premiul I)
Badiţă George
Rusuciuc Dan
Referate ştiinţifice IX C Nanu Violeta ARHIMEDE
Gîza Mădălina
Nicolici Cristina
Referate ştiinţifice X D Nanu Violeta ARHIMEDE
Vulpe Laurenţiu Referate ştiinţifice X D Nanu Violeta COPERNIC
Nicorici Iulia
Popescu Alexandra
Referate ştiinţifice XI C Nanu Violeta COPERNIC

 

3

Responsabilizarea tinerilor în viața politică

1 (8)

Elevii botoșăneni au participat, în perioada 21 – 23 martie 2014, la Sinaia, la training-ul „E(U) DEMOCRAȚIE. EUROALEGERI CORECTE PENTRU TINERI”, proiect implementat de Asociația Pro Democrația. Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung este finanțatoarea din Germania a Asociației „Pro Democrația”. Asociația non-guvernamentala este înființată în România din 1991. Misiunea Asociației este de a întări democrația la nivel național și internațional prin stimularea participării civile.

Reprezentanții Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” fac parte din Consiliul Școlar al Elevilor: Iulia Nicorici, Bianca Cărbune din clasa a XI-a C și Roberto Vasiliu din clasa a X-a I.

Prin implicarea civică în acest proiect am înțeles de ce este necesară o relație de colaborare permanentă între alegători și aleși, necesitatea corectitudinii procesului electoral și importanța participării cetățenilor la procesul de elaborare a politicilor publice. În cele trei zile am descoperit ce înseamnă un program politic, ce face un candidat în cursa pentru alegeri, cum se realizează o campanie electorală, ce înseamnă o societate democratică, care sunt instituțiile care coordonează Uniunea Europeană și cum decurg alegerile Europarlamentare.

Prin voluntarii săi, Asociația Pro Democrația ne-a determinat să luăm inițiativa și să nu lăsăm la voia întâmplării politica societății în care ne aflăm. Doar prin participarea civică, drepturile omului pot fi respectate.

Iulia Nicorici
clasa a XI-a C

welcome to the clubs!

afis
ULTRA-IMPORTANT: Săptămâna aceasta (24-28 martie) se fac înscrieri pentru următoarele cluburi (între paranteze, coordonatorii):

  • BIKE CLUB (prof. Brândușa Belciug)
  • MOVIE CLUB (prof. Mirela Sănduleanu, Mihaela Epure)
  • PHOTO VOICE (prof. Violeta Nanu, Iulia Nicorici – XI C)
  • ON STAGE (prof. Speranța Lemny)
  • PRINTRE COPERȚI DE CARTE (prof. Luminița Stoica)

Aceste cluburi sunt parte a proiectului multilateral Comenius – A Matter of Choices.

Vă așteptăm cu drag!