Skip to main content

Săptămâna Altfel 2015 (I): Rinocerii

DSCF0090

Începând de anul trecut, sub îndrumarea doamnei profesoare Speranța Lemny, s-a creat o a doua trupă de teatru, pe lângă ALTER. Juniorii noii trupe, intitulată First Act, au jucat o variantă la Rinocerii lui Ionesco, cu care au luat parte la Festivalul Lyceum, unde au obținut un Premiu pentru actualitatea mesajului. Performanța e cu atât mai meritorie cu cât marea majoritate a tinerilor actori s-au aflat la primul contact cu scena.

Distribuția i-a cuprins pe următorii:
• Berenger – Gabriel Dolineanu (X G)
• Jean – Vlad Vicovan (X G)
• Daisy – Lidia Enache (X E)
• Dudard – Alexandru Leizeriuc (IX C)
• Logicianul – Teodor Deleanu (IX G)
• Domnul Bătrân – Eduard Amoaşei (XII H)
• Doamna Boeuf – Ionela Gherasim (IX G)
• Domnul Papillon – Ionuţ-Alexandru Roşu (IX B)
• Rinocerul – Vlad Gogălniceanu (X E), Mihai Cojocariu (IX G)
• Botarzii – Vlad Anastasiei (XII H), Bogdan Boşcu (Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu”), Marian Cucoş (IX C), Răzvan Hriţcu (IX G), Bogdan Creţu (IX G), Iuliana Gherasim (IX G), Denisa Ichimov (IX C), Andrei Sauciuc (IX B), Ştefan Ailoaie (IX G).

© Dragoș Arăpașu
Vă pup și VĂ MULȚUMIM!!! pentru tot efortul și toată munca… ca întotdeauna …. sunteți MINUNAȚI, DEOSEBIȚI, UNICI, TALENTAȚI și ….. RESPONSABILI!!!
prof. Olivia Gornea
Coordonatorul programelor și activităților educative școlare și extrașcolare– CPAESE

 

 

 

Piesa de teatru a lui Eugen Ionesco Rinocerii surprinde apariția la oameni a unei maladii numită rinocerită. Ea este o maladie spirituală. Metaforic, Ionesco o aseamănă cu transformarea oamenilor în patrupede – în rinoceri. Rinocerul simbolizează o inerție care se transferă de la un individ la altul, sub forma superficialității, agresivității sau conformismului. Omul este în același timp atras și refuzat de masă și îi este din ce în ce mai greu să rămână om, stăpân pe valorile umanismului. Eroul, Berenger, asistă la transformarea prietenului și colegilor și, în final, la molipsirea iubitei. Imunitatea sa la boală înseamnă singurătate, dar și curaj.
În interpretarea realizată de tânăra trupă „First Act” a Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani, rinocerul este un personaj robotizat, ca un extraterestru, care invadează lumea și devine preferabil oamenilor.
Piesa de teatru s-a dorit un pretext pentru înființarea unei noi trupe, astfel încât elevii să descopere lumea teatrului ca pe o lume a libertății, imaginației și seriozității. De asemenea, elevii din trupă s-au împrietenit unii cu alții participând la repetiții şi au împărtăşit din experienţele proprii. De pildă, Vlăduț și Bogdan, care sunt dansatori sau Gabi, care este arbitru de fotbal au folosit aptitudinile lor în construirea rolurilor.
Am ales piesa Rinocerii  pentru că Eugen Ionesco este un dramaturg român, pentru că liceul nostru a mai lucrat alte două piese de Eugen Ionesco de-a lungul anilor (Academicianul în 2005 și Regele moare – în două abordări diferite – 2007 și 2011), iar elevilor li se pare mai curând amuzantă decât dificilă apropierea de teatrul de avangardă.

prof. Speranța Lemny
coordonatorul trupei First Act

Tripla semnificație a zilei de 9 mai

0Vineri, 9 mai 2014, 12 elevi din Liceul nostru (Caciuc Manuela, Chelariu Andreea, Cotloană Mădălina, Enache Lidia, Gogălniceanu Vlad, Macovei Ștefan, Moscalu Monica, Murariu Gina, Muraru Paul, Prisacaru Andreea, Roman Diana, Vornicu Denis; profesor însoțitor: Adriana Vatavu) au participat, alături de peste 70 de tineri din liceele botoșănene, la prezentările ce au marcat ziua de 9 Mai, la Institutia Prefectului.
Sala Nicolae Iorga a Prefecturii Botoșani a găzduit,începând cu ora 11.00, activitatea „Tripla semnificație a zilei de 9 mai”, unde istoricul Sergiu Balanovici si Inspectorul școlar Mihaela Filip au reamintit detalii importante ale marilor momente istorice 9 Mai 1877 si 9 Mai 1945, s-a prezentat Agenda Digitală pentru Europa și materialul: „Multilingvism și plurilingvism” de către D-na Inspector de proiecte europene Rodica Mighiu.
Au fost prezentate de către elevii de la Școala nr. 11 și Școala nr. 17 Botoșani lucrările premiate în cadrul concursului ”Made for Europe” – etapa națională și un proiect de excepție, realizat de elevi ai Palatului Copiilor: o imprimantă 3D.

O recitare a necuvintelor

SANYO DIGITAL CAMERA

Noaptea, în lanul cel de grâu
când fluier herghelia din prundişuri
suntem de faţă eu şi tu
şi tu şi tu,
viii şi morţii laolaltă.

(Nichita StănescuUn pământ numit România)

Trupa mică de teatru, împreună cu elevii claselor a X-a D și a XI-a E și cu profesorii Speranța Lemny, Bogdan Archip și Radu Gonciar, l-au omagiat pe Nichita Stănescu printr-o recitare.

Au lecturat pasaje din opera poetului Robert-Constantin Crețu (10F), Teodor Balanovici, Elena Alupoaei (11I), Iulian Moșneagu, Bianca Gherman (9I), Lidia Enache, Andreea Prisacariu (9E), Leonaș Soare, Ana-Maria Bârcă și Lavinia Ciobanu (11E). Special thanks to Răzvan Gheorghiu (10F). E posibil să revenim cu un fragment video.