Skip to main content

Uniți în Marea Unire, cu ocazia Centenarului

În an centenar, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” omagiază evenimentele istorice de la 1 decembrie 1918 printr-un spectacol tematic, organizat în sala Cinematografului Unirea, pe 28 noiembrie 2018.

„Uniți în Marea Unire” este un spectacol caritabil care a reunit elevii de la Liceul Pedagogic sub atenta îndrumare a domnului inspector Laurențiu Palade. Pe scenă au evoluat atât elevii liceului, de la grupele de grădiniță și clasele 0-IV, până la clasa a XII-a de liceu, cât şi grupuri și ansambluri artistice din județ, într-un program presărat cu momente speciale, de suflet.

Spectacolul s-a dorit a fi un ambasador al dorinţei elevilor de a ajuta, de a demonstra că fiecare gest contează pentru a nu rămâne indiferenţi la suferinţa colegei de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Nicoleta Borhan.

Felicităm impecabila organizare și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment și celor care au contribuit prin donații, atât în timpul spectacolului, cât și pe parcursul acțiunilor caritabile desfășurate până acum de Consiliului Școlar al Elevilor, pentru Nicoleta.

CȘE caută voluntari. Implică-te și tu!

Dacă îți place să te implici în activități, de orice tip, Consiliul Școlar al Elevilor te invită să te înscrii ca membru în departamentul de voluntariat. Completarea formularului de înscriere nu îți va lua mai mult de 3 minute, iar după vei putea oferi o mână de ajutor în activitățile organizate de CȘE și de Consiliul de Administrație al Școlii.


„Consiliul Elevilor va organiza de-a lungul anului diverse activități, de exemplu în perioada imediat următoare, în Săptămâna „Școala Altfel” sau în alte circumstanțe. E necesar să avem niște persoane la care să putem apela în cazul în care avem nevoie. De aceea, CȘE aduce anul acesta o noutate în ramura departamentelor, înființând departamentul de voluntariat. Pe scurt, când vom avea nevoie de voluntari? La organizarea evenimentelor cu caracter social, dar și cultural-educativ. Putem vorbi aici de spectacole de caritate, parteneriate educative, activități de binefacere, acțiuni de înfrumusețare a spațiului din școală, cât și din jurul școlii și multe altele. Important este ca elevii școlii să se implice, atât cât le permite programul, în activitățile la care sunt solicitați, deoarece astfel dorim să le cultivăm spiritul civic.

Răzvan Politic, Președinte, Consiliul Școlar al Elevilor


Toți elevii care se vor implica în cel puțin o activitate, vor fi recompensați la finalul anului școlar cu diplome de voluntariat.

Formularul de înscriere se găsește pe site-ul Consiliului Elevilor, cse.pedabt.ro. Pentru detalii suplimentare, puteți contacta directorul de departament – Clim Cezara (clasa a X-a C), sau oricare din membrii Biroului Executiv al CȘE.

Vă așteptăm cu drag!

Alegeri pentru Consiliul Elevilor

Consiliul Școlar al Elevilor are o nouă conducere, după mandatul fructuos al Clarei Bolohan. Scrutinul de ieri a condus la următoarele rezultate:

  • RĂZVAN POLITIC (clasa a X-a C) – președinte
  • SIMONA CIOBANU (clasa a XI-a E) – vicepreședinte
  • BEATRICE GRĂDINARU (clasa a XI-a E) – vicepreședinte
  • CLAUDIA-BIANCA VIȚALARIU (clasa a XI-a A) – vicepreședinte
  • ANDREEA-DANIELA PREPELIȚĂ (clasa a XI-a A) – secretar.

Sperăm ca noua echipă, venită cu proiecte ambițioase, să aibă susținere din partea profesorilor școlii și mai ales a propriilor colegi. Activitatea Consiliului va fi reflectată de aici încolo pe subdomeniul cse.pedabt.ro și pe pagina de facebook a CȘE Pedagogic.

Felicitări și mult succes!

Clubul de fotografie „Photo Voice” își reia activitatea. Vino alături de noi!

Ești pasionat de fotografie și vrei să te afirmi? Îți oferim șansa să o faci. Clubul de fotografie „Photo Voice” își propune să promoveze elevii Liceului, pasionați de arta fotografică, prin organizarea de expoziții periodice, în spații amenajate din cadrul școlii și în mediul online, precum și prin organizarea de activități educative și concursuri foto.

Pasiunea nu se măsoară în echipamentul folosit, așa că indiferent dacă faci poze cu un simplu telefon sau un aparat profesional, te așteptăm alături de noi.

Clubul se va baza pe expoziții pe tot parcursul anului școlar, plus câteva activități extrașcolare. Pentru detalii, puteți contacta coordonatorii clubului, doamna profesoară Violeta Nanu, Răzvan Politic (10 C), Alexandru Tololoi (10 F) sau vă puteți înscrie direct în grupul oficial de Facebook al clubului.

Contact club:

Al doilea număr al revistei P.E.D.A.

A apărut al doilea număr al publicației Liceului nostru, Revista P.E.D.A. (Performanță – Educație – Dedicare – Ambiție).

Răsfoindu-l, veți putea citi despre performanțele olimpicilor noștri naționali, despre spectacolul de excepție al trupei ALTER sau despre concertul pe care Teodora Palade și „compania de sunet” l-au susținut în sprijinul prietenului nostru Călin Ciorici. Interviul lunii îl acordă Ecaterina Danileț din IX A, campioana noastră la box. În paginile revistei veți mai găsi creații literare și articole științifice, o prezentare a trupei Soft Machine, cronica unui film-capodoperă al lui Martin Scorsese, un nou episod din serialul despre patria samurailor și un portofoliu fotografic mirobolant al lui Iulian Badragan din XI D.

Semnează în acest număr (în ordine alfabetică): Mihaela Apației (clasa a X-a H), Ioana C. Arnăutu (clasa a XI-a A), Robert Asurdoaie (clasa a X-a H), Maria-Andreea Balanovici (clasa a IX-a C), Atanasia Bârlădeanu (clasa a XI-a F), Andreea Calistru (clasa a XI-a H),  Raluca Ciobanu (clasa a IX-a A), Raoul Ipate (clasa a IX-a F), Spiridon Orlovschi (clasa a X-a D), Răzvan Politic (clasa a IX-a C), Bianca Petrescu (clasa a XI-a B), Andreea Prepeliță (clasa a X-a A), Roberto Simiriuc (clasa a XI-a F), Alexandru Tololoi (clasa a IX-a F) și doamna profesoară Doina Catargiu. Tehnoredactarea și tot ce ține de aspectul revistei sunt opera lui Răzvan Politic.

Următorul număr va ieși după vacanță, așa încât aveți suficient răgaz să citiți și să scrieți texte inspirate și inteligente. Așteptăm producțiile voastre pe mail, la adresa revista@pedabt.ro.