Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani

Toamna bobocilor 2013

Alex Turiceanu

Alex Turiceanu

Din cauza unor probleme tehnice (de care nu suntem responsabili și care sperăm să nu se mai repete) n-am mai reușit să actualizăm site-ul, exact într-o perioadă în care pregătirile pentru Balul bobocilor intrau pe ultima sută de metri. Între timp Balul fuse și se duse, iar juriul format din administratorii site-ului i-a declarat câștigători pe toți cei care au concurat, pe organizatori (în frunte cu Denis Matei și cu doamna profesoară Meda Lupuca), pe cei care au participat cu momente artistice la spectacol, pe cei din sală, care au pătimit și ei împreună cu cei de pe scenă și așa mai departe.
Cei mai câștigători dintre acești câștigători au fost: