Melisa Cazacu și Șerban Lupu

Marți seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani, a avut loc Balul Bobocilor de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”. Sau, altfel spus, Liceul Pedagogic și-a desemnat cei mai frumoși, chipeși și grațioși bobocei de anul acesta.
Astfel, preț de câteva ore, toți elevii au lăsat departe caietele, cărțile și învățatul pentru bacalaureat, strângându-se, cu mic cu mare, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a urmări spectacolul ce a debutat la ora 17.
Anul acesta, balul a avut ca temă High School Musical, un celebru serial american extrem de apreciat de către tineri. Probă specială, a fost, astfel, în deplină concordanță cu tema aleasă, boboceii dansând pe ritmurile unor melodii celebre din serial.

Click pe afișul de mai sus – © Alexandru Tololoi (clasa a X-a F)
– pentru a intra în galeria foto

Totodată, proaspeții liceeni au defilat in ținute sport, de zi și de seară, au dat dovadă de spontaneitate la proba-surpriză și și-au scos în evidență calitățile la momentul valsului.
Spectacolul a fost presărat de momente artistice de excepție, cele mai multe realizate de elevi ai Liceului Pedagogic, dar și foarte diverse: de la muzică populară la beatbox, muzică ușoară și dans.
La final, juriul, alcătuit din domni profesori ai liceului nostru și din câștigători ai titlurilor Miss Boboc și Mister Boboc ai edițiilor trecute, a desemnat bobocii câștigători ai acestui an, care s-au remarcat printr-un farmec aparte, prin frumusețe, naturalețe și grație. Este vorba despre Melisa Cazacu din clasa a IX-a H și Vlad Luțu din clasa a IX-a G.
În organizarea balului s-au implicat elevi ai claselor a XI-a, supervizați de doamnele profesoare Alina Donisă și Brândușa Belciug.

ANDREEA CALISTRU
clasa a XII-a H