Bogdan Tudor
La ediția din acest an a Concursului național de fizică Ф, cei doi elevi care ne-au reprezentat – Andrei-Bogdan Tudor și Andra-Maria Vranciu (ambii din clasa a VII-a B) – și-au îmbunătățit performanțele de anul trecut. Astfel, elevii îndrumați de doamna profesoară Adriana Vatavu au obținut premiul I (Andrei-Bogdan Tudor) și, respectiv, mențiune (Andra-Maria Vranciu).
Performanța lui ANDREI-BOGDAN TUDOR a fost întregită, la finele săptămânii trecute, de calificarea, pentru a doua oară consecutiv, la etapa națională a Olimpiadei de fizică. Această calificare este, probabil, cel mai frumos cadou pe care l-a primit doamna profesoară Adriana Vatavu de ziua de naștere.
Îi felicităm pe toți cei amintiți și le urăm succes și pe mai departe!
Vă invităm să consultați:
⚛
Concursul de fizică Ф se organizează anual în scopul stimulării contactelor profesionale între diferite grupuri de profesori, elevi și studenți și al dezvoltării sistemului competițional și concurențial. El este deschis tuturor celor care îndeplinesc condițiile regulamentului.
Inițiatorii și organizatorii concursului sunt Centrul Regional pentru Tineri Capabili de Performanta, Iași (CRTCPI), în colaborare cu Facultatea de Fizică și Centrul Regional de Învățământ la Distanță (Iasi Distance Education Study Centre – IDESC) din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în baza proiectului de colaborare în domeniul dezvoltării și utilizării de software educațional, tehnologii informatice și a tehnologiilor educaționale moderne.
Concursul se organizează conform unui program stabilit, fiecare concurent participând la concurs în mod individual.
Concursul se adresează în primul rând elevilor care urmează cursurile de pregătire în cadrul centrelor de excelență, clasele VI-XII, și studenților anilor I și II de studiu ai facultăților având ca materie de studiu fizica. Concurenții se pot înscrie la concurs numai în cadrul anului de studiu în care se află în momentul concursului.
În urma concursului, participanții ocupă locuri după cum urmează:
- Primii 6% dintre concurenți în ordine descrescătoare a punctajului obținut vor lua premiul I.
- Următorii 9% dintre concurenți, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, vor primi premiul al II-lea.
- Următorii 12% dintre concurenți vor primi premiul al III-lea.
- Următorii 15% dintre concurenți vor fi menționați.
- Rezultatele următorilor candidați rămân numai la cunoștința membrilor comitetului de organizare.