Skip to main content

„Foișorul piticilor” – un vis ce devine realitate

ecci
„Foișorul piticilor”, proiectul doamnei învățătoare Florentina Dănilă și al Asociației „Educatori creativi – copii inventivi”, s-a clasat pe locul 7 în concursul de granturi Raiffeisen, cu 1701 voturi și cu o notare meritorie din partea juriului (8,92), găsindu-se astfel între cele zece proiecte câștigătoare.

Rezultatele finale pot fi consultate pe pagina organizatorilor.

Felicitări realizatorilor proiectului și mii de mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în campania de votare!

Foișorul piticilor

anigif

Asociația „Educatori creativi-copii inventivi” este o asociaţie mică, dar care are un scop nobil – să contribuie la formarea şi educarea copiilor prin activităţi complementare. Nu suntem o asociaţie bogată, toţi cei care activăm suntem voluntari, dar suntem sufletişti, inimoşi şi încrezători. Acum avem mare nevoie de AJUTORUL DUMNEAVOASTRĂ.

Am înscris un proiect pentru finanţare nerambursabilă la Raiffeisen şi a fost acceptați pentru etapa a doua – votarea. Proiectul nostru – FOIŞORUL „PITICILOR” – are ca obiectiv amplasarea unui foişor de 40 mp în curtea şcolii, localul B, pentru desfăşurarea activităţilor de vară. De asemenea, ne-am propus amenajarea corespunzătoare a spaţiului – pomi şi flori.

Acum totul depinde de numărul de voturi primite. Sunt 99 de proiecte acceptate din 134 propuse, câştigătoare vor fi doar 10, suma alocată pentru un proiect – 10 000 euro.

Votarea se face până pe 11 septembrie.

PROIECTUL NOSTRU ESTE SINGURUL DIN BOTOŞANI. 50% votare – 50% apreciere juriu!

prof. înv. primar Florentina Dănilă
președinta Asociației „Educatori creativi – copii inventivi” și coordonatoarea proiectului

Pentru detalii mai multe despre acest nou proiect a cărui realizare ar aduce multă bucurie copiilor școlii noastre, doamnelor învățătoare și, implicit, tuturor elevilor și profesorilor, există o pagină întreagă pe site-ul Programului de granturi: [link].

Pentru a obține finanțarea avem nevoie de câte un click din partea voastră.

Reamintim modalitatea în care se votează:

1. Ne logăm mai întâi de toate pe pagina de autentificare. Dacă nu avem cont pe http://raiffeisencomunitati.ro/, este necesară înregistrarea [link]. Dacă avem, trecem la pasul 4.

2. După înregistrare, deschidem inbox-ul mailului nostru de yahoo sau gmail și accesăm link-ul trimis de Programul Granturi Raiffeisen Comunitati.

3. Ne logăm cu Username-ul și Parola alese (dacă le-am uitat, le găsim la finalul aceluiași mail trimis de Programul Granturi Raiffeisen Comunitati).

4. Pe pagina Proiecte de votat:

link

căutăm la litera F proiectul FOIȘORUL „PITICILOR” și apăsăm pe butonul Votează. Final.