Skip to main content

Roxana Niță – premiu național la Olimpiada de Geografie

În Săptămâna luminată, municipiul Târgu Mureș a găzduit Olimpiada Națională de Geografie. Printre participanți s-a aflat și ROXANA NIȚĂ din clasa a XII-a H, eleva doamnei profesoare Constanța Seniuc. Ea s-a întors acasă cu Premiul special al Societății de Geografie din România (venerabil for științific al cărui prim președinte a fost nimeni altul decât Regele Carol I).

Mai jos, câteva impresii ale Roxanei, legate de evenimentul din Orașul Trandafirilor.

Nu pot începe să vorbesc despre această experiență extraordinară altfel decât prin a mulțumi persoanei care a crezut în mine în fiecare clipă şi care a ştiut că pot reuşi, adică doamnei profesoare de geografie Constanța Seniuc.

Etapa națională a olimpiadei de geografie a fost găzduită în 2019 de oraşul Tîrgu Mureş.

Festivitatea de deschidere a avut loc în incinta Palatului Culturii, o clădire impresionantă în adevăratul sens al cuvântului, unde nu mă săturam să privesc fiecare detaliu de arhitectură, iar întregul spectacol a fost foarte bine gândit. În aceeaşi zi, s-a ținut şi proba teoretică scrisă, la Universitatea Dimitrie Cantemir, care în acele clipe «vibra» de emoțiile noastre, ale elevilor.

În următoarea zi, ne-am deplasat în teren în vederea pregătirii pentru proba practică. Am analizat atât elemente ale cadrului natural din apropierea oraşului Tîrgu Mureş (alunecări de teren, amenajări de tip polder), cât şi elemente mai îndepărtate (Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături).

A urmat proba practică scrisă, după care am facut o mică plimbare prin oraş, unde am vizitat Cetatea Medievală şi Gradina Zoologică.

În ultima zi, a fost organizată o excursie didactică la Sighişoara, unde s-a desfaşurat un concurs pe echipe, care presupunea să depistăm monumentele de pe fişa de lucru şi să completăm cu informații inscripționate pe tăbliţele de pe pereții acelor obiective turistice din cetate. La această activitate, echipa elevilor din lotul de olimpici din județul Botosani a obținut locul 2

Din nefericire, nu am putut rămâne la festivitatea de premiere, însă am urmărit cu entuziasm transmisiunea în direct în timp ce ne îndreptam spre casă. 

Pentru mine această experiență a reprezentat o etapă importantă prin care mi-am demonstrat că pasiunea pentru geografie nu are limite.”

„Student pentru o zi” la Suceava

✍️ Articol de Laura Bunduc (clasa a XII-a F) 

În data de 13 aprilie, un grup de eleve din clasele a XII-a B, F și H au reprezentat liceul nostru la Concursul Regional  „Student pentru o zi” desfășurat  la  Universitatea  „Ștefan cel  Mare” din  Suceava.

Primirea călduroasă a coordonatorilor a fost în contrast cu vremea ploioasă care însă nu a afectat buna dispoziție a elevilor, ci a anticipat „ploaia” de premii cu care aveau să se întoarcă.

Lorena Ceicovschi, Roxana Hlatcu, Mihaela Onofraș, Andreea Calistru (de la stânga la dreapta)

În cadrul festivității de deschidere a fost prezentat întregul program al zilei, care nu putea debuta decât cu proba teoretică. După ce elevii au depășit proba care le punea la încercare cel mai mult emoţiile, a urmat masa de prânz, prilej cu care au socializat și au făcut schimb de păreri referitor la primele impresii legate de Universitate sau dificultatea subiectelor.

Experienţa liceenilor-„studenți” a continuat cu un scurt istoric al instituției, prezentarea detaliată a unor facultăți din cadrul Universității și un tur în corpurile A și E. Ceea ce a impresionat a fost stilul și aspectul modern, îndeosebi al corpului E, cu toate că este o instituție care își are originile încă din anul 1963.

Înainte de afișarea rezultatelor, elevii au avut plăcerea de a participa la un program de stand-up comedy în stil muzical, oferit de trupa Universității, trupa „MiCi”, care a binedispus liceenii și i-au făcut să uite de emoțiile de dinaintea afișării rezultatelor.

Pentru 5 eleve ale liceului, ziua s-a încheiat cu premii și cadouri (rucsacuri, tricouri, sepci, truse de scris).

Astfel, în urma participării la concursul din domeniul GEOGRAFIE, elevele Laura Bunducclasa a XII-a F (profesor Constanța Seniuc) și Roxana Puşcasuclasa a XII-a B (profesor Dragoș Racu) au obţinut PREMIUL III.

Clasată imediat în urma lor, Marta Tun – clasa a XII-a H (profesor Constanța Seniuc) a fost recompensată cu o MENȚIUNE.

În cadrul concursului de ISTORIE, PREMIUL I 🥇 i-a revenit elevei Andreea Calistru – clasa a XII-a H (profesor Jeni Boicu).

Roxana Hlatcu – clasa a XII-a H (profesor Alina Donisă), a obținut, în urma participării la concursul de Limba franceză, PREMIUL II.

Acest eveniment a fost primit cu mare entuziasm de către elevi, întrucât a reprezentat o oportunitate de a lua contact cu viața de student, un statut nu foarte îndepărtat de viitorul acestora.

Experiențe de neuitat, rezultate pe măsură, ale elevilor școlii noastre

A devenit o tradiție, pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,  organizarea anuală a Concursului „STUDENT PENTRU I ZI” USV, adresat liceenilor din Regiunea Nord-Est (județele Suceava, Botosani, Iasi, Neamt), clasele a XII-a și a XI-a.

În data de 14 aprilie 2018 s-a desfășurat concursul la clasele a XII-a (Istorie, Geografie, Filosofie, Psihologie, Limba română, Limba engleză, Limba franceză, Limba spaniolă, Limba italiană, Comunicare şi Relaţii Publice), urmând ca în data de 12 mai 2018  clasele a XI-a  să participe la concursul pe echipe  – propuneri de proiecte.

Școala noastră a fost reprezentată de doi elevi ai clasei a XII-a H (diriginte, prof. Constanța Seniuc), care au obținut rezultate meritorii la Geografie și Istorie.

COSMINA APETROAIE  – a participat la disciplina Geografie (profesor coordonator Seniuc Constanța), clasându-se pe primul loc între cei 54 de competitori și primind în consecință PREMIUL I. Cosmina a obținut cea mai mare notă la nivelul tuturor disciplinelor – 9,80,  fapt precizat la Festivitatea de premiere.

Cosmina, o ,,esență tare întro sticluță  mică”, o prezență discretă, dar un monument de inteligență, hotarâre, sârguință… și  mai  ales  bun-simț și modestie, a luat parte în acest an la Olimpiada Națională de Geografie. Cucerind PREMIUL I la ETAPA JUDEȚEANĂ, Cosmina s-a calificat la etapa națională, desfășurată la Brăila în perioada 1-6 aprilie a.c.

Primele zile au fost zile de concurs. Cosmina a susținut proba teoretică…

… apoi pe cea practică:

Punctajul foarte bun pe ansamblul celor două probe (81,25) i-a adus Cosminei Apetroaie 🌍 PREMIUL SPECIAL  AL SOCIETĂȚII de GEOGRAFIE din  ROMÂNIA 🌍 încununându-i astfel munca, perseverența și dăruirea.

Evenimentul găzduit de Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci” din fascinantul oraș cu salcâmi  de pe malul stâng al Dunării a fost încărcat de multe alte experiențe de neuitat: 🗺 vizionarea programului artistic susținut de Ansamblurile Culturale ale comunităților etnice din Brăila (greci, ruși-lipoveni, rromi) la Centrul Comercial Brăila Mall; 🗺 o excursie didactică cu vasul Borcea. Tur, însoțit de ghid, al Teatrului „Maria Filotti” Brăila și al Muzeului Brăilei „Carol I”; 🗺 concursul cu premii „Fotohunt” – la care olimpicii au identificat din fotografii obiective istorice, arhitecturale și turistice brăilene; 🗺 proba practică în zona lacurilor sărate, a punctului de trecere cu bacul  peste Dunăre spre Dobrogea (Brăila-Smârdan-Măcin); 🗺 festivitățile de deschidere și premiere de la Teatrul „Maria Filotti” și alte fapte, prietenii, întâmplări de neuitat…

Lotul olimpicilor botoșăneni

Bravo, Cosmina!… Visul tău de a deveni  studentă la Geografie, secția Climatologie și Meteorologie, doctor în domeniu,  va deveni  realitate, cu siguranță…

Să ne întoarcem însă la concursul „Student pentru o zi” USV, din vechea Cetate de Scaun a Moldovei, unde am mai avut un emisar: pe ANDREI RADINSCHI. Colegul de clasă al Cosminei a participat la disciplina ISTORIE, având-o ca îndrumătoare pe doamna profesoară Jeni Boicu, obținând premiul III.

De altfel, nu este singura sa realizare. La etapa județeană a Olimpiadei de istorie, Andrei a obținut o mențiune. Bravo, Andrei !

În încheiere,  pentru a vă încuraja să urmați exemplele premianților noștri, iată cât de atractiv și de bogat în evenimente, a fost programul ,,STUDENT PENTRU O ZI” USV din 14 aprilie2018:

09.00 – 09.45 Primirea participanților în holul Corpului E al Universității și extragerea subiectelor;
10.00 – 12.00 Testul pentru elevi;
10.00 – 12.00 Atelierul pentru profesori susținut de domnul prof.univ.dr. Mihai DIMIAN și intitulat Direcțiile educației pentru o nouă revoluție industrială;
12.00 – 13.00 Vizită campus USV (facultăți, biblioteca, laboratoare, Observatorul Astronomic, Complexul de Nataţie și Kinetoterapie);
13.00 – 14.00 Masa de prânz la restaurantul USV (pentru cei care au confirmat);
14.00 – 15.00 Spectacol organizat de Casa de Cultură a Studenților, în Auditorium-ul Joseph Schmidt;
15.00 – 15.30 Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor;
15.30 – 16.00 Rezolvarea contestațiilor și pregătirea diplomelor pentru premiere;
16.00 Festivitatea de premiere.

 

Felicitări Cosminei și lui Andrei și mult succes celor ce vor să le calce pe urme!

Prof. CONSTANȚA SENIUC

Câteva premii la Olimpiade…

…cu mențiunea că lista e incompletă și va fi actualizată; e vorba de rezultatele la etapa județeană (între paranteze, numele profesorilor îndrumători):

  • Daniela Ștefan (prof. Lucia Ștefănescu) – clasa a V-a, limba și literatura română, mențiune;
  • Mădălina Șaramet (prof. Lucia Ștefănescu) – clasa a X-a B, limba și literatura română, mențiune;
  • Andra Popa (prof. Carmen Hrițuc) – clasa a XI-a, limba și literatura română, mențiune;
  • Iulia-Mădălina Melniciuc (prof. Mariana Damian) – clasa a IX-a H, limba latină, premiul I (calificată la etapa națională);
  • Teodora Bîrlădeanu (prof. Carmen Hrițuc) – clasa a VIII-a B, limba latină, premiul II;
  • Iustin Butnariuc (prof. Carmen Hrițuc) – clasa a VIII-a B, limba latină, mențiune;
  • Diana Alexandrescu (prof. Carmen Hrițuc) – clasa a VIII-a B, limba latină, premiu special;
  • Georgiana Vichiriuc (prof. Carmen Hrițuc) – clasa a VIII-a B, limba latină, premiu special;
  • Cristina Balanovici (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a VII-a B, limba engleză, premiul I;
  • Ruxandra Gheorghiță (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a VII-a B, limba engleză, premiul I;
  • Tudor Neculau (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a VII-a B, limba engleză, premiul II;
  • Bogdan Niculică (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a VII-a B, limba engleză, premiul II;
  • Bianca Petrescu (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a VII-a B, limba engleză, premiul III;
  • Ecaterina Forij (prof. Cătălina Melniciuc) – clasa a IX-a, limba engleză, premiul I;
  • Catrinel-Ioana Damian (prof. Mirela Sănduleanu) – clasa a X-a F, limba engleză, premiul I;
  • Răzvan Harabagiu (prof. Alina Donisă) – clasa a VII-a B, limba franceză, premiul II;
  • Ruxandra Gheorghiță (prof. Alina Donisă) – clasa a VII-a B, limba franceză, premiul II;
  • Alexandru Boloca (prof. Alina Donisă) – clasa a VII-a B, limba franceză, premiul III;
  • Bianca Petrescu (prof. Alina Donisă) – clasa a VII-a B, limba franceză, premiul III;
  • Catrinel-Ioana Damian (prof. Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, premiul I;
  • Teodora Andronic (prof. Meda Lupuca, Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, premiul II;
  • Emima Vlădianu (prof. Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, premiul II;
  • Diana Budeanu (prof. Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, premiul II;
  • Georgiana Bichir (prof. Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, mențiune;
  • Anca-Sorina Păscăreanu (prof. Geanina Ipate) – clasa a X-a F, limba franceză, mențiune;
  • Andreea-Roxana Tipu (prof. Brîndușa Belciug) – clasa a X-a I, limba franceză, premiul III;
  • Adrian-Dănuț Vranciu (prof. Laurențiu Macovei)  – clasa a VII-a B, matematică, premiul I (calificat la etapa națională);
  • Cătălina Jîjîie (prof. Carmen Jîjîie) – clasa a XII-a B, matematică, premiul II;
  • Daniel-Silviu Vereștiuc (prof. Adriana Vatavu) – clasa a X-a B, fizică, mențiune;
  • Monica Ștefan (prof. Diana Cărbunaru) – clasa a X-a B, biologie, mențiune;
  • Ștefan Brehuescu (prof. Jeni Boicu) – clasa a XII-a H, istorie, premiul II;
  • Robert-Constantin Crețu (prof. Jeni Boicu) – clasa a X-a F, istorie, premiul III – concursul Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”;
  • Eusebiu Diaconu (prof. Vasile Axinie) – clasa a XII-a G, istorie, mențiune;
  • Cosmin Acatrinei (prof. Andreea Florariu) – clasa a XI-a H, istorie, mențiune;
  • Alexandru Bunduc (prof. Andreea Florariu) – clasa a IX-a H, istorie, mențiune;
  • Andrei-Bogdan Pînzariu (prof. Andreea Florariu) – clasa a IX-a H, istorie, mențiune;
  • Iulian-Adrian Moșneagu (prof. Constanța Seniuc) – clasa a IX-a I, geografie, premiul I (calificat la etapa națională);
  • Dragoș-Ionuț Burlacu (prof. Constanța Seniuc) – clasa a IX-a I, geografie, mențiune;
  • Cosmina-Diana Zobu (prof. Constanța Seniuc) – clasa a XI-a I, geografie, premiul III;
  • Andreea Șoptică (prof. Dragoș Racu) – clasa a X-a G, geografie, premiul III;
  • Bogdan-Ștefan Miron (prof. Aurora Filip) – clasa a X-a H, geografie, mențiune;
  • Iuliana Băncuță (prof. Speranța Lemny) – clasa a XII-a A, filosofie, premiul I (calificată la etapa națională);
  • Ramona-Florentina Săvucă (prof. Delia Axinte) – clasa a IX-a A, religie ortodoxă, premiul III;
  • Marinela Foca (prof. Delia Axinte) – clasa a IX-a A, religie ortodoxă, mențiune;
  • Alexandra Miron (prof. Radu Gonciar) – clasa a X-a D, religie ortodoxă, premiul II;
  • Latif Ispir (prof. Laurențiu Palade) – clasa a VII-a A, muzică, premiul I;
  • Grup vocal „Trubadurii” (prof. Laurențiu Palade) – clasa a V-a B, muzică, premiul I;
  • Ruxandra Gheorghiță (prof. Laurențiu Palade) – clasa a VII-a B, muzică, premiul II;
  • Răzvan Politic (prof. Laurențiu Palade) – clasa a V-a B, muzică, premiul I;
  • Echipa de handbal – fete (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, locul I;
  • Romario-Gabriel Stoian (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, șah, locul I;
  • Echipa de baschet – băieți, clasele IX-XII (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, locul II;
  • Echipa de handbalbăieți (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, locul III;
  • Echipa de fotbalbăieți, clasele V-VIII (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, mențiune;
  • Echipa de fotbalbăieți, clasele V-VIII (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa municipală, locul I;
  • Echipa de fotbalbăieți, clasele IX-XII (prof. Liviu Cîșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa municipală, locul I;
  • Echipa de handbal – fete (prof. Liviu Câșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa municipală, locul I;
  • Echipa de handbal – băieți (prof. Liviu Câșlariu) – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa municipală, locul II;
  • Flavius Luca, Octavian Simion (prof. Gheorghe Carmocanu) – clasa a XI-a C, informatică, premiul I – Concursul pluridisciplinar ProSoft@NT, secțiunea Pagini web;
  • Flavius Luca, Octavian Simion (prof. Gheorghe Carmocanu) – clasa a XI-a C, informatică, premiul III – Concursul IT Elite, secțiunea Pagini web.