Skip to main content

„Educația ne unește” – experiență comună pentru viitorii dascăli

În cadrul unui parteneriat educațional dedicat schimbului de bune practici pedagogice, în data de 23 octombrie 2025, elevii clasei a IX-a A și X-a A de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, însoțiți de doamnele diriginte Mihaela Barbacaru și Gabriela Corduneanu,  au avut bucuria de a colabora cu elevii clasei a IX-a D de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, alături de doamna dirigintă Luminița Toderică.

Activitățile s-au desfășurat într-un cadru profesionist, dar totodată prietenos, oferind viitorilor educatori și învățători ocazia de a observa și analiza direct procesul instructiv-educativ din unitățile de învățământ preșcolar și primar.

Elevii de la Iași au asistat la activitățile desfășurate în grădiniță de către doamnele educatoare Daniela Iacob, Claudia Strugariu, Daniela Roșu, Daniela Tupiluș, Otilia Ceistof  și Cecilia Volintiru, care au oferit exemple valoroase de aplicare a metodelor moderne de predare și de stimulare a creativității copiilor.

De asemenea, oaspeții au participat la patru activități specifice Alternativei “Step by Step”, susținute de către doamnele învățătoare din școala noastră. La clasa pregătitoare B doamnele  Marilena Chelariu și Roxana Lupu au prezentat studiul tematic 🥀☀️🍂❄️„Anotimpurile”, la clasa I B doamnele Cătălina Dughilă și Olivia Străchinariu au realizat activitatea tematică 🪐„Universul meu”, la clasa a II-a B doamnele  Mihaela Pînzariu și Andrada Corduneanu au pregătit 🌄Povestea zilei și la clasa a IV-a B doamnele Daniela Simion și Amfiana Fluerariu au prezentat o  🎯activitate pe centre.

După finalizarea activităților din școala de aplicație, elevii din cele două instituții s-au deplasat la Casa Corpului Didactic Botoșani, unde au participat la o sesiune de reflecție și discuții interactive privind activitățile școlare și extrașcolare desfășurate de către fiecare instituție de învățământ și a colaborării între liceele pedagogice.

Doamna Daniela Simion, formator în cadrul Alternativei „Step by Step”, le-a prezentat elevilor specificul activităților organizate în această alternativă: abordarea interdisciplinară a conținuturilor, organizarea elevilor în echipă, în perechi, în grupuri mari și individual, pentru demersuri interactive în învățare, precum și cele șase centre, cu activitățile specifice fiecăruia.

Alături de gazde și musafiri au fost și doamnele profesoare de pedagogie Cristina Manolache și Diana Aghiorghiesei.

Întâlnirea a fost primită cu entuziasm de toți participanții. Elevii au mărturisit că această experiență i-a ajutat să înțeleagă mai bine responsabilitatea și frumusețea profesiei pedagogice.

Atmosfera caldă, deschiderea gazdelor și dorința comună de a crește profesional au transformat această zi într-o veritabilă lecție de viață și de colaborare. Educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci și împărtășirea lor cu ceilalți. Prin colaborare, fiecare pas spre învățare devine un pas comun spre viitor.

Prof. MIHAELA BARBACARU

SEG 2022: Jurnal de pace (I)

Ediția din acest an a Săptămânii Educației Globale, inițiativă a Centrului Nord-Sud al Consiliului Europei, s-a desfășurat între 14 și 20 noiembrie, tema fiind: Este lumea noastră, să acționăm împreună!

Școala noastră a subscris acestui proiect printr-o serie de activități intitulată Jurnal de pace, având ca motto afirmația marelui romancier american Henry Miller: „Dacă va fi pace cândva, ea va fi venit prin a fi, nu prin a avea” (If there is to be any peace it will come through being, not having).

SIMBOLUL  PĂCII VĂZUT DE PICI – vizionare de materiale ppt, dezbateri și creații artistice și concursuri ale elevilor clasei pregătitoare B; îndrumători: prof. Loredana Ciubotaru și prof. Iulia Lupu, împreună cu doamna bibliotecar Garofița Adochiței.

🕊️

ÎNVĂȚĂM MAI UȘOR CÂND SUNTEM ÎMPREUNĂ – o activitate a clasei pregătitoare C (îndrumători: prof. Alina Clim și Aura Voroneanu) și a clasei I B (îndrumători: prof. Dana Simion și prof. Amfiana Fluerariu), în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani, Secția de Arte Plastice – Etnografie, cu participarea actriței Anamaria Chelaru, de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”.

🕊️

COPIII – PACEA VIITORULUI – realizarea unei hărți conceptuale de către elevii clasei I C; îndrumători: prof. Anamaria Avram și prof. Alexandra Ionescu.

🕊️

PACEA PRIN OCHI DE COPIL – realizarea de afișe și colaje; participanți: elevii clasei a II-a A; îndrumător: prof. Geanina Burlacu.

🕊️

ÎMPREUNĂ PENTRU PACE – activități ale clasei a II-a B ce au cuprins, printre altele, învățarea unui cântec (Copiii lumii, toți, vor pace) și creații ce au în centru simbolul păcii, porumbelul; îndrumători: prof. Marilena Chelariu și prof. Simona-Cristina Coșuleanu.

🕊️

DOAR ÎMPREUNĂ PUTEM PĂȘI SPRE UN VIITOR MAI BUN – participanți: elevii clasei a III-a B; îndrumători: prof. Irina-Mihaela Siminiceanu. Printre activități: realizarea unui Copac al prieteniei, concurs de recitare de poezii și interpretare de cântece, creații artistice, lansare de baloane inscripţionate cu mesaje pacifiste.

🕊️

SĂ DĂM PĂCII O ȘANSĂ – participanți: elevii clasei a IV-a B; îndrumători: prof. Camelia Pușcașu, prof. Mihaela Pînzariu, doamna bibliotecar Garofița Adochiței.

Sărbătoarea copiilor curcubeului

Sărbătoarea celor 100 de zile de școală este o activitate pe care elevii claselor din alternativa educațională Step by Step din toată țara o pregătesc încă din prima zi de școală.

Copiii curcubeului” din clasa pregătitoare B Step by Step, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, coordonați de prof. Dana Simion și prof. Amfiana Fluerariu, au marcat acest eveniment important din viața lor de școlari într-un mod aparte.

Doamnele învățătoare au proiectat cu creativitate și multă implicare fiecare moment al activității.

Timp de câteva ore, copiii, părinții și cele două doamne învățătoare au urmat, pas cu pas, agenda aceste zile deosebite : „Întâlnirea de dimineață”, „Activitate pe centre”, „Scaunul autorului”, „Prezentarea colecțiilor de 100 de obiecte” și multe surprize.

Toți cei prezenți au lucrat în echipă la centrele de activitate care există în clasa Step by Step (citire, scriere, matematică, științe, arte și construcții), apoi au prezentat la „Scaunul autorului” lucrările realizate.

În continuare, fiecare copil și-a prezentat colecția personală de 100 de obiecte.

Celor mici li s-a oferit prilejul de a-și exersa deprinderile și abilitățile dobândite până acum la școală.

Au avut ocazia să colaboreze, să-și exprime gândurile, sentimentele, opiniile, în timp ce rezolvau sarcinile de lucru care au avut ca tema comună „numărul 100”.

Nu au lipsit nici jocurile, la care, de această dată, copiii i-au avut ca parteneri chiar pe părinții lor.

S-a putut observa cu ușurință cât de importantă este colaborarea dintre școală și familie, pentru educația de calitate a copiilor noștri.

Zâmbetele de pe chipurile tuturor ne-au demonstrat că, pentru participanți, a fost o zi colorată în culorile curcubeului.

prof. DANA SIMION

🏳️‍🌈

Despre aniversarea „Copiilor curcubeului” au scris mai multe publicații locale: