Skip to main content

SEG 2018 (II): Schimbarea e în noi!

SEG 2018 - Schimbarea e în noi

Elevii clasei a II-a A dau tonul schimbării societății!

În cadrul celei de-a XX-a ediții a Săptămânii Educației Globale, împreună cu doamna învățătoare Elena Grunzu și cu doamna bibliotecară Garofița Adochiței, ei au desfășurat o activitate intitulată Schimbarea e în noi!

Miniproiectul a fost o combinație reușită de educație civică și educație pentru sănătate.

Copilașii au fost instruiți în vederea adoptării unui stil de viață sănătos, bazat pe multă mișcare și pe alimentație sănătoasă.

Parteneriat … Iorga-Maniu

În perioada 18-20 mai 2018, la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, s-au derulat activităţi în cadrul Proiectului „MODALITĂŢI DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE”. Acest proiect este unul educativ de tip partenerial, derulat la nivel naţional, care vizează formarea profesională a cadrelor didactice. Inițiatorul (Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani) își dorește stabilirea unei relații de parteneriat cu cadrele didactice care predau la clasele primare, de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea.

Prin acest proiect cadrele didactice implicate îşi propun crearea şi dezvoltarea unor canale de comunicare eficiente, interacţiune, schimb de experienţă, reciprocitate, interdependenţă, cunoaşterea valorilor şi a mediului de viaţă.

Scopul acestui proiect îl constituie cunoaşterea şi aplicarea unor modalităţi inovatoare de organizare şi desfăşurare a activităţilor extracurriculare. Pe parcursul a doi ani şcolari, 50 cadre didactice care predau la nivelul învăţământului primar la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani şi la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea vor organiza activităţi extracurriculare cu elevii claselor primare, pe temele stabilite de comun acord, vor aplica modalităţi variate de organizare a activităţilor extracurriculare la clasele din învăţământul tradiţional şi la clasele Step by Step.

Deplasarea membrilor echipei de proiect de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea (profesorii Cornelia Vesea, Maria Barabaș, Monica Mateoc, Camelia Țîrț, Florina Bâte, Laura Sabău, Daniela Podar, Claudia Toth, Nicoleta Popa, Cristian Varna), la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, a avut ca scop prezentarea modalităţilor de organizare a activităţilor extracurriculare în cele două şcoli partenere, analiza comparativă a modalitaţilor de organizare a activităţilor extracurriculare utilizate la clasele din învăţământul tradiţional şi din alternativa educaţională Step by Step, stabilirea unor teme pentru activităţi extracurriculare ce se vor desfăşura în cele două şcoli partenere în perioada octombrie 2018- aprilie 2019, dar şi organizarea unei excursii de studiu pe tema „Să cunoaştem plaiurile botoşănene!”.

Cadrele didactice organizatoare de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani (profesorii: Daniela Simion, Iulia Lupu, Loredana Ciubotariu, Laura Ohaci, Florentina Dănilă, Marilena Chelariu, Aura Voroneanu, Mihaela Siminiceanu, Camelia Puşcaşu, Mihaela Pînzariu, Carmen Simion, Elena Grunzu, Veronica Manolache, Eugenia Musteaţă, Olguţa-Cătălina Dughilă, Alina Moroşanu, Mihaela Barbacaru, Viorica Corolea, Olguţa Şchiopu, Roxana Vatavu), ca o adevărată echipă, au reuşit să organizeze activităţi deosebite care au impresionat oaspeţii de la Oradea într-un mod foarte plăcut.

Tot ce facem noi, dascălii, zi de zi, este pentru viitorul celor pe care îi educăm. Ne dorim să îi pregătim pentru o lume a lor, o lume care să fie mai bună, mai tolerantă, mai înţeleaptă. Maria Montessori spunea: „Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

Prof. Daniela Simion
– coordonatoarea proiectului

Școala Altfel 2017: Concert Teodor Munteanu

Cei mai micuți elevi de la Peda s-au distrat de minune în Săptămâna Școala Altfel, având parte de un concert susținut de cantautorul pentru copii Teodor Munteanu din Iași.

Împreună cu doamnele învățătoare Elena Grunzu, Eugenia Musteață, Olguța Dughilă, Florentina Dănilă, Marilena Chelariu, Camelia Pușcașu, Mihaela Pînzariu, copilașii au dansat și l-au ajutat pe domnul Munteanu la intonat melodiile.

Mândru sunt că sunt român

20161129_114810
Cu prilejul ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI, elevi ai claselor 0 – IV au participat la proiectul ,,MÂNDRU SUNT CĂ SUNT ROMÂN”, desfăşurat în colaborare cu biblioteca şcolii.

Elevii au vizionat prezentări power-point referitoare la însemnătatea zilei de 1 Decembrie, au discutat despre momentele importante ale istoriei reîntregirii țării şi au realizat lucrări artistice.

– Doamna învățătoare Elena Grunzu evocând personalitatea Regelui Mihai I –

Acțiunea a fost coordonată de doamnele profesoare Elena Grunzu, Carmen SimionDaniela Simion, Andrada Corduneanu  şi de doamna bibliotecară Garofiţa Adochiţei.

Cele mai reuşite lucrări realizate de copii au participat la concursul cu acelaşi titlu, ,,MÂNDRU SUNT CĂ SUNT ROMÂN”, fiind răsplătite cu premii şi expuse la biblioteca şcolii.

Elevii clasei a V-a B – îndrumați de doamne profesoare Mihaela Voloc și Aurora Filip – au conversat pe tema Marii Uniri de la 1918, au creat postere și au realizat panoul „Constituirea României Mari”, iar activitatea lor s-a încheiat cu audiția unor melodii patriotice.