În ajunul Zilei Mondiale a Profesorului (ziua de 4 octombrie a.c.), în școala noastră a avut loc prima etapă a unui amplu și ambițios proiect: Profesorul – agent al schimbării, conceput și dirijat de noul coordonator pentru proiecte și programe educative al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, domnul profesor Dragoș Racu. În nota sa de prezentare, domnul profesor arată că școala românească tinde să „se îndepărteze de menirea ei: aceea de a forma indivizi capabili să răspundă cerințelor lumii contemporane” și că, în contrapondere la acest nedorit decalaj, Liceul nostru oferă „prin actualul demers o intensificare a eforturilor de a oferi servicii educaționale relevante timpurilor actuale, de a deveni un pilon al comunității în încercarea acesteia de a riposta adecvat la provocările lumii volatile în care trăim”.
Prima ediție s-a desfășurat sub afișul Mediul și combaterea schimbărilor climatice, microobiectivele ei fiind, așa cum au fost gândite de domnul profesor,
• Înțelegerea alcătuirii sistemice a mediului înconjurător și a consecințelor unei astfel de organizări asupra funcționalității ansamblului.
• Conștientizarea echilibrului ecologic fragil ce guvernează ansamblul mediului înconjurător și a obligativității unei relații echilibrate a omului cu acesta.
• Evaluarea rolului omului în deteriorarea calității mediului geografic și în schimbarea climei.
• Sesizarea consecințelor dezastruoase intim legate de degradarea mediului înconjurător.
• Identificarea soluțiilor pentru reducerea impactului antropic asupra dezechilibrelor analizate.
• Generarea unor schimbări de comportament în ceea ce privește preferințele individuale, valorile culturale și sensibilizarea cu privire la dezvoltarea durabilă, la obiceiurile de consum și la stilurile de viață ale participanților.
• Sensibilizarea participanților cu privire la efectele negative ale impactului antropic agresiv asupra mediului.
• Dezvoltarea unor valori și atitudini prietenoase cu mediul care să guverneze relația cu acesta.
Vom prezenta pe scurt câteva dintre activitățile proiectului, nu înainte de a-i felicita pe toți cei implicați, profesori și elevi.
MEDIUL ÎNCONJURĂTOR PRIN OCHII COPIILOR – expoziție realizată de elevii clasei pregătitoare A; îndumători: prof. Mirela Baltă și prof. Diana Dorohoiu.
SUNT MIC, DAR POT SĂ SCHIMB ȘI EU CEVA IN LUME! – vizionare de materiale video și dezbateri ale elevilor clasei pregătitoare B; îndrumători: prof. Loredana Ciubotaru și Iulia Lupu.
COPIII ȘI NATURA, PRIETENI DE NĂDEJDE – participanți: clasa pregătoare C; îndrumători: prof. Alina Clim și Aura Voroneanu.
SCHIMB DE MESAJE CU MEDIUL – participanți: clasele I B și XII A; îndrumători: prof. Dana Simion și prof. Diana Aghiorghiesei. Elevii practicanți au realizat împreună cu cei mici filmulețe și jocuri vizând „problematica poluării, protejarea mediului înconjurător şi necesitatea adoptării unui comportament eco-civic faţă de natură”.
Mai jos, imagini de la activitatea clasei I C (îndrumători: prof. Anamaria Avram și Alexandra Ionescu):
OCROTESC NATURA – prezentări de materiale video, conversații pe teme ecologice și desene realizate de elevii clasei a II-a B; îndrumători: prof. Marilena Chelariu și prof. Simona-Cristina Coșuleanu.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE PE ÎNȚELESUL COPIILOR – îndrumători: prof. Olguța-Cătălina Dughilă și prof. Oana-Olivia Popa. Activitate desfășurată de clasa a III-a A, împreună cu Garda de Mediu (reprezentată de doamna comisar Loredana Burlacu) și de Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani (reprezentată de doamnele Iolanda Sîncu și Magdalena Obadă), care au prezentat elevilor materiale ppt privind schimbările climatice, organizând și o „conferință de presă” cu întrebări și răspunsuri. Elevii au creat „Copacul speranței”, scriind pe frunze mesaje cu îndemnuri ecologice. Evenimentul a fost prezentat și pe paginile de facebook ale Gărzii de Mediu și APM Botoșani.
COPIII SALVEAZĂ TERRA – prin cântec, prin desene și prin jocuri, elevii clasei a III-a B participă la însănătoșirea planetei; îndrumători: prof. Mihaela Siminiceanu și doamna bibliotecar Garofița Adochiței.
NOILE EDUCAŢII ŞI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE. EDUCAŢIE PENTRU MEDIU – participanți: clasele a IV-a B și a XII-a B; îndrumători: prof. Camelia Pușcașu, prof. Mihaela Pînzariu, prof. Mihaela Babacaru.