
✍️ Articol de Laura Bunduc (clasa a XII-a F)
În data de 13 aprilie, un grup de eleve din clasele a XII-a B, F și H au reprezentat liceul nostru la Concursul Regional „Student pentru o zi” desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Primirea călduroasă a coordonatorilor a fost în contrast cu vremea ploioasă care însă nu a afectat buna dispoziție a elevilor, ci a anticipat „ploaia” de premii cu care aveau să se întoarcă.

Lorena Ceicovschi, Roxana Hlatcu, Mihaela Onofraș, Andreea Calistru (de la stânga la dreapta)
În cadrul festivității de deschidere a fost prezentat întregul program al zilei, care nu putea debuta decât cu proba teoretică. După ce elevii au depășit proba care le punea la încercare cel mai mult emoţiile, a urmat masa de prânz, prilej cu care au socializat și au făcut schimb de păreri referitor la primele impresii legate de Universitate sau dificultatea subiectelor.
Experienţa liceenilor-„studenți” a continuat cu un scurt istoric al instituției, prezentarea detaliată a unor facultăți din cadrul Universității și un tur în corpurile A și E. Ceea ce a impresionat a fost stilul și aspectul modern, îndeosebi al corpului E, cu toate că este o instituție care își are originile încă din anul 1963.
Înainte de afișarea rezultatelor, elevii au avut plăcerea de a participa la un program de stand-up comedy în stil muzical, oferit de trupa Universității, trupa „MiCi”, care a binedispus liceenii și i-au făcut să uite de emoțiile de dinaintea afișării rezultatelor.

Pentru 5 eleve ale liceului, ziua s-a încheiat cu premii și cadouri (rucsacuri, tricouri, sepci, truse de scris).

Astfel, în urma participării la concursul din domeniul GEOGRAFIE, elevele Laura Bunduc – clasa a XII-a F (profesor Constanța Seniuc) și Roxana Puşcasu – clasa a XII-a B (profesor Dragoș Racu) au obţinut PREMIUL III.
Clasată imediat în urma lor, Marta Tun – clasa a XII-a H (profesor Constanța Seniuc) a fost recompensată cu o MENȚIUNE.

În cadrul concursului de ISTORIE, PREMIUL I 🥇 i-a revenit elevei Andreea Calistru – clasa a XII-a H (profesor Jeni Boicu).
Roxana Hlatcu – clasa a XII-a H (profesor Alina Donisă), a obținut, în urma participării la concursul de Limba franceză, PREMIUL II.
Acest eveniment a fost primit cu mare entuziasm de către elevi, întrucât a reprezentat o oportunitate de a lua contact cu viața de student, un statut nu foarte îndepărtat de viitorul acestora.