Skip to main content

In memoriam – Cătălina Melniciuc

E doliu în școala noastră! S-a stins doamna profesor Cătălina Melniciuc!
E greu să vorbești despre Cătălina la trecut. E greu să-ți imaginezi școala aceasta fără ea, școala botoșăneană fără ea, lumea aceasta apropiată nouă fără ea. Despre Cătălina nu se vorbește, despre ea se trăiește, se simte, se învață.
Cătălina e profesorul de engleză care a iubit școala și elevii, care își găsea împlinirea în menirea de a fi dascăl și care aștepta tânjind clipa când avea să se întoarcă din nou la școală, așa cum o făcuse după atâtea momente greu încercate din viața ei. Cu entuziasm, cu ardoare și pasiune, cu puterea de a te ridica pe care ți-o dă doar misiunea pe care ți-ai asumat-o ca dascăl și ca prieten al elevilor tăi.
Cătălina e colegul care nu te lăsa niciodată la greu, care avea un sfat și o vorbă de duh pentru oricine, care trezea la viață toată cancelaria și care anima toate evenimentele școlii: baluri, festivități, proiecte, petreceri. Un veritabil maestru de ceremonii, un iubitor al muzicii și dansului, un om frumos, care nu făcea nimic cu jumătăți de măsură, care trăia fiecare clipă ca și cum ar fi fost unica și ultima.
Cătălina e prietena care te iubea cu dăruire și-ți dădea impresia că ești unic(ă) în viața ei, care îți împărtășea bucuriile și durerile cu toată inima, care era acolo, lângă tine, chiar și de pe patul de spital. Prietena fără de care simți că nu poți merge înainte, pentru că fiecare moment pe care l-ai trăit îi aparținea și ei.
Cătălina, profesorul, colegul, prietena, mama, fiica, soția, creștina și, mai ales, Cătă, draga noastră! A noastră pentru eternitate, ai tăi pentru totdeauna!

Prof. Mirela Sănduleanu


S-a stins cea care a fost soție, mamă, fiică, prietenă și dascăl de vocație – Cătălina-Gabriela Melniciuc.
Prin multă suferință și-a câștigat deja locul printre îngeri.
Dumnezeu să te odihnească în pace!

Aurel Melniciuc

M-a lovit azi cumplita veste că s-a dus…
Nu o mai văzusem de când am terminat liceul, cred. Dar mai țineam legătura pe Facebook. Era la fel de tânără, frumoasă și plină de viață. A însemnat enorm în educația mea și nu doar că mi-a consolidat pasiunea pentru limba engleză, dar m-a susținut în tot și m-a încurajat să mă implic în tot felul de activități. Peste timp a atins și a influențat destinele a sute de oameni…
Drum lin, doamna dirigintă Cătălina Melniciuc!
Nu veți fi uitată! 🖤

Raluca Romaniuc


Atunci când pur și simplu nu mai am cuvinte să zic ceva despre cea mai bună și cea mai veche prietenă cu care am copilărit împreună. Durerea este mult prea mare pentru această pierdere. Un om minunat care se bucura de orice moment al vieții… Când povesteam despre copii noștri zicea: „suntem două mame fericite!” Te iubesc, Cătălina Melniciuc!

Adriana Kurtoglu

„Ești bun, ești frumos și poți!”
… acestea sunt cuvintele care mi-au călăuzit anii de liceu, iar mai târziu m-au ajutat să trec peste momentele grele 
… acestea sunt cuvintele pe care le primeam ca elevi, dar și ca oameni în formare pregătindu-ne pentru viață
… acestea sunt cuvintele doamnei diriginte Cătălina Melniciuc, un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, care te făcea să crezi că nimic nu este imposibil. Fiecare lucru făcut împreună cu dumneaei era dus la rang de artă, iar acum nu-mi vine să cred că atât de curând am ajuns să vorbim despre dânsa la trecut.
Ne-a părăsit un om iubitor de frumos și de oameni, lăsând nouă, celor care am avut șansa de a o cunoaște, cel mai de preț dar: pofta sa de viață molipsitoare, ce nu are cum să se piardă din spiritul nostru.
Drum lin spre cer, doamna Dirigintă!

Elena Miron


A plecat dintre noi un om minunat, o bună prietenă, Cătălina Melniciuc, un dascăl devotat și iubitor, mereu cu zâmbetul pe buze, semănător de frumos, un suflet bun, sensibil și luptător, dar mai ales un ADEVĂRAT OM care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc și apoi pe sine!
Timp de ani de zile a luptat de n ori cu bolile crunte care i-au ieșit în cale și le-a biruit în mod uimitor, dar… de această data trupul firav și epuizat de atâta suferință și încercare, nu a mai rezistat, în ciuda dorinței sale de a trăi.
Drum lin spre cer, draga noastră Cătălina, unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”!
Reîntâlnirea noastră va avea loc în viața veșnică!
Milostivul Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa!
Multă putere și sincere condoleanțe fiicei, soțului, surorii, mamei și întregii familii!
Să n-o uităm curând, ci s-o pomenim în rugăciunile noastre pe buna, draga și luptătoarea noastră CĂTĂLINA!

Ana-Maria Macuc

Palmaresul olimpiadelor și concursurilor școlare – 2018/19

OLIMPIADE

ETAPA NAȚIONALĂ

  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie – premiul IManagementul clasei de elevi
  • Andreea-Daniela Poleac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiul IPsihologia vârstelor
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiul IIITeoria și practica instruirii și evaluării
  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  mențiunePsihologie generală
  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – Olimpiada de Tehnologia Informației – mențiune, medalia de aur
  • Delia-Georgiana Ştefănescu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mariana Damian) – Olimpiada Naţională de Limbi Clasice / Limba latină – mențiune
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – Olimpiada Naţională de Limbi Clasice / Limba latină – premiu special
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – Olimpiada Naţională de Limba Română – premiu special
  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – Olimpiada Națională de Limbi Romanice / Limba franceză – mențiune specială
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – Olimpiada Națională de Limbi Romanice / Limba franceză – mențiune specială
  • Roxana Niță (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – Olimpiada Națională de Geografie – Premiul special al Societății de Geografie din România
  • Formația corală a Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – Olimpiada Națională de Muzică Corală / etapa zonală – premiul II

OLIMPIADE

ETAPA JUDEȚEANĂ

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – premiul III
  • Mirela Bălăucă (clasa a X-a G, îndrumător: prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

  • Emilia-Maria Mateiuc-Boacă (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – mențiune
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – mențiune
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune
  • Simona Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune

LIMBI CLASICE / LIMBA LATINĂ

  • Delia-Georgiana Ştefănescu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Erika-Elena Sîrghi (clasa a IX-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiu special

TINERII DEZBAT

  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A), Eduard-Constantin Grindei (clasa a IX-a H) și Robert-Constantin Asurdoaie (clasa a XI-a H) (îndrumători: prof. Luminița Stoica și prof. Cristina Manolache) – premiul III / echipaje – începători
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumători: prof. Luminița Stoica și prof. Cristina Manolache) – mențiune / individual – începători

LIMBA ENGLEZĂ

  • Lia-Georgiana Agache (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Emanuel Corlat (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Băltoi) – mențiune
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune
  • Delia-Luminița Negru (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune

LIMBA FRANCEZĂ

  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Lia-Georgiana Agache (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – mențiune
  • Sanda-Ionela Aniței (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – mențiune
  • Maria-Iasmina Bontea (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – mențiune

LIMBA GERMANĂ

  • Alexandru Gheorghiță (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Mihaela Epure) – mențiune, calificat la etapa națională

FIZICĂ

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul II
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a VI-a B, îndrumător: prof.  Adriana Vatavu) – mențiune
  • Antonio Irimia (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – mențiune

ISTORIE

  • Mihai Irimia (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Herțanu) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof.  Jeni Boicu) – premiul II
  • Andrei Munteanu (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – premiul III
  • Ariadna Cîrligeanu (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – mențiune
  • Evelina-Maria Pintilie (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – mențiune
  • Florina-Elena Dănilă (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Roxana-Ionela Niță (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Roxana Pușcașu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) – premiul III
  • Laura-Mădălina Bunduc (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Constanța Seniuc)  – mențiunea I
  • Ștefan Mătrescu (clasa a X-a G, îndrumător: prof. Dragoș Racu) –mențiunea III

PEDAGOGIE & PSIHOLOGIE

  • Sanda Lău (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumuluicalificată la etapa națională
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) –  premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluăriicalificată la etapa națională
  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologie generală, calificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul I – Managementul clasei de elevicalificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Poleac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională
  • Lorena-Eliza Dascălu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Maria-Magdalena Drumia (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Angela-Marilena Groza (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Anamaria-Larisa Pașa (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Andra Mitel (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) –  premiul III
  • Andreea Podovei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul III
  • Andreea Tărnăucianu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul III
  • Elena-Sabina Țapu (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul III
  • Diana Anușcă (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune
  • Delia-Iuliana Apodaresei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Teodosia Grecu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Anamaria Ungureanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Anastasia Busuioc (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Andreea-Bianca Gherman (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune
  • Anamaria Melinte (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune

PSIHOLOGIE

  • Teodora Palade (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul II

CULTURĂ CIVICĂ

  • Raluca Filip & Petronela Leucă (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Anca Colescu) – premiul II

RELIGIE ORTODOXĂ

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – premiul II

INFORMATICĂ

  • Petru-Alexandru Măniga (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea TIC

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Ștefan Stoleriu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – premiul II
  • Alexandru Sirițanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – mențiune
  • Mihăiță Alupoaie (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – mențiune
  • Marian Coșuleanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – mențiune

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea C#

  • Mihaela-Ștefania Neagoie (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – mențiune

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Rareș-Andrei Halip (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Stelian Lozneanu) – premiul II, tenis de masă


ALTE CONCURSURI

SESIUNEA DE REFERATE ȘI COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE ALE ELEVILOR / ISTORIE

  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, secțiunea Istorie universală, calificat la etapa națională

FESTIVALUL DE TEATRU „LYCEUM”

  • Trupa Alter (îndrumător: Cezar Amitroaei) – Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol și Trofeul Festivalului, pentru spectacolul Visul unei nopți de vară
  • Personajul colectiv „Meșterii” – Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal masculin
  • Delia Hrib (clasa a X-a F) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin
  • Delia Druțu (clasa a XI-a A) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin

FESTIVALUL DE TEATRU FRANCOFON „PAROLE ET THÉÂTRE”

  • Raoul-Alexis Ipate & Alexandru Tololoi (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – Trofeul Festivalului
  • Trupa Les Enthousiastes (îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul III, spectacolul Ah bon banana
  • Sebastian Vanzariuc (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul II pentru cel mai bun actor în rol principal
  • Ioana Bârlădeanu (clasa a IX-a F, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul III pentru cea mai bună actriță în rol principal
  • Georgiana Puciu (clasa a X-a H, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiu special
  • Diana Șubran (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – premiul I, secțiunea Interpretare vocală
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – Premiu de popularitate
  • Diana Șubran (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) Premiu de popularitate
  • Simona-Valentina Crauciuc, Paula Bunduc, Oana Ciobanu, Claudia Irimia, Mihaela-Raluca Ursu, Sabina Rățoi, Mălina Șalariu, Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – mențiune specială

CONCURSUL NAȚIONAL „MADE FOR EUROPE”

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I la etapa națională, premiul II la etapa județeană

CONCURSUL JUDEȚEAN „DEZBATERE ȘI ORATORIE”

  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A), Dumitrița Moroșanu & Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F) (îndrumător: prof. Luminița Stoica) – premiul I

CONCURSUL DE ESEURI „SFINȚII ÎNCHISORILOR”

  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Delia Axinte) – premiul I

CONCURSUL INTERNAȚIONAL „GRIGORE VIERU, POET AL SUFLETULUI ROMÂNESC”

  • Camelia Chelariu (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul I
  • Mihai Irimia (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul II
  • Ilinca Iacob (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul III
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul I
  • Ilinca Siminiceanu (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul I
  • Ana-Maria Loghin (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul II

„STUDENT PENTRU O ZI” – USV

  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, istorie
  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, limba franceză
  • Laura Bunduc (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – premiul III, geografie
  • Roxana Pușcașu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) – premiul III, geografie
  • Marta Tun (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – mențiune, geografie

MEMORIA HOLOCAUSTULUI

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – premiul I

CONCURSUL DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE / CHIMIE

  • Andreea-Claudia Marciuc & George-Alexandru Amișculesei (clasa a XI-a E, îndrumător: prof. Roxana Vatavu) – premiul I, secțiunea Chimie anorganică, lucrarea Izvorul de… foc
  • Ștefania-Mihaela Neagoie & Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Roxana Vatavu) – premiul II, secțiunea Chimie organică, lucrarea Încercări de a fi… lipicioși

CONCURSUL DE FIZICĂ „Ф”

  • Gabriela Agache (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul II
  • Larisa Stan (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – premiul III
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – mențiune
  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – mențiune

CONCURSUL DE FIZICĂ „ȘTEFAN PROCOPIU”

  • Gabriela Agache (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Adrian Siminiceanu (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Marian Coșuleanu (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Larisa Stan (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – mențiune

CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ „ADOLF HAIMOVICI”

  • Denisa-Gabriela Anton (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Bertuela-Mirela Timișag (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Daniela Panaete) – premiul II
  • Larisa Hapău (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul II
  • Iustina Baltariu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune
  • Miruna-Iuliana Alecu-Poenariu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune

CONCURSUL INTERDISCIPLINAR „NE PLAC ȘTIINȚELE”

  • Loredana-Cosmina Plescăciuc (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul I
  • Georgiana Murgu (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul II
  • Diana Irimia (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul III
  • Elena Corduneanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Adriana Vatavu, Gabriela Huțanu, Laurențiu Macovei) – premiul III
  • Antonio Irimia (clasa a VII-a B, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Corduneanu, Diana Cărbunaru) – mențiune

CLUBUL UTILIZATORILOR MOODLE

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I
  • Mihăiță Alupoaie (clasa a X-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau) – premiul II
  • Octavian Moldovanu (clasa a X-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau) – premiul III
  • Emanuel Viziteu (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul II
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Simona Niculică) – mențiune

The INFORMATICS BETWEEN SCIENCE AND ART” (IBSA)

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul II & mențiune

MICROSOFT OFFICE SPECIALIST WORLD CHAMPIONSHIP

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – participare în finala națională

„FRUMUSEȚEA CRĂCIUNULUI – IZVOR DE BUCURIE, TEZAUR DE DATINI”

  • Elena Irimia (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Daria Ojog (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Medeea Sandu (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I

Trei eleve din clasa a XII-a H, calificate la Olimpiadele Naționale

Trei eleve din clasa a XII-a H vor reprezenta județul nostru la faza națională a Olimpiadelor școlare: Andreea Calistru, Roxana Hlatcu și Roxana Niță.

La Olimpiada Județeană de istorie, care a avut loc în data de 16 martie, ANDREEA CALISTRU, pregătită de doamna profesoară Jeni Boicu, s-a clasat pe primul loc, astfel încât va participa la Olimpiada Națională, care se va desfășura în perioada 22-26 aprilie la Drobeta Turnu Severin.

Pe primul loc, la clasa a VIII-a, s-a clasat și MIHAI IRIMIA, elevul doamnei profesoare Carmen Herțanu, care o va însoți pe Andreea în această minunată călătorie.

De la aceeași olimpiadă, ATANASIA BÂRLĂDEANU (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Jeni Boicu) și MARIA-ISABELA SUCILĂ (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Vasile Axinie) s-au întors cu premiul II, ANDREI MUNTEANU (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc), cu premiul III, mențiuni obținând și ARIADNA CÂRLIGEANU (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc), EVELINA PINTILIE (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Vasile Axinie) și FLORINA-ELENA DĂNILĂ (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Mihaela Voloc).

La Olimpiada Județeană de limba franceză, ROXANA HLATCU (clasa a XII-a H), pregătită de doamna profesoară Alina Donisă, a obținut un binemeritat loc I, calificându-se, pentru a treia oară consecutiv, în faza finală a competiției, ce va avea loc între 22 și 26 aprilie, la Bistrița.

Tot la franceză, SIMONA CRAUCIUC (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) a obținut premiul II, iar SANDA-IONELA ANIȚEI (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) și MARIA-IASMINA BONTEA (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) câte o mențiune.

La limba engleză au obținut mențiuni LIA-GEORGIANA AGACHE (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu), EMANUEL CORLAT (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc), MARIA-ANDREEA BALANOVICI (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Băltoi), RAOUL-ALEXIS IPATE (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc) și DELIA-LUMINIȚA NEGRU (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc)

La limba germană ALEXANDRU GHEORGHIȚĂ (clasa a XI-a C), elevul doamnei profesoare Mihaela Epure, a fost de asemeni răsplătit cu o mențiune.

A treia olimpică națională a clasei a XII-a H este ROXANA NIȚĂ. Ea va reprezenta județul la etapa națională a Olimpiadei de geografie, unde s-a calificat în urma laborioasei pregătiri desfășurate sub ochii îndrumătoarei sale, doamna Constanța Seniuc, căreia îi urăm, cu ocazia zilei de naștere, multe primăveri frumoase cu minunate bune-vestiri. Roxana va merge la Târgu Mureș, între 29 aprilie și 5 mai, alături de ceilalți componenți ai lotului județean.

Clasată imediat în urma ei, ROXANA PUȘCAȘU (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) a obținut premiul III, iar LAURA-MĂDĂLINA BUNDUC (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) și ȘTEFAN MĂTRESCU (clasa a X-a G, îndrumător: prof. Dragoș Racu) mențiunea I și, respectiv, a III-a.

Palmares olimpic 2018 – etapa județeană

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Teodora Bârlădeanu (clasa a XII-a D, îndrumător prof. Alina Mavrescu) – premiul II
  • Daniela-Andreea Poleac (clasa a X-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – premiul II
  • Cristina-Daniela Cozma (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

  • Ioana Bârlădeanu (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune
  • Anamaria Cîrdei (clasa a X-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune
  • Daniela Ștefan (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune

TINERII DEZBAT

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Luminița Stoica) – premiul III, individual – începători

LIMBA ENGLEZĂ

  • Emanuel Corlat (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul I
  • Valentin-Ioan Ciotir (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Șerban Huțanu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Iustin-Daniel Macuc (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Monica Băltoi) – premiul II
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Tudor Cosovanu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul III
  • Narcis-Eduard Nechifor (clasa a X-a G, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul III
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a XI-a C, îndrumător prof. Monica Băltoi) – premiul III
  • Alexandru Gheorghiță (clasa a X-a C, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune

LIMBA FRANCEZĂ

  • Nicoleta-Roxana Hlatcu (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II
  • Maria Ababei (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Brîndușa Belciug) – premiul III
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul III
  • Andreea Doroftei (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Alina Donisă) – mențiune

LIMBA GERMANĂ

  • Alexandru Gheorghiță (clasa a X-a C, îndrumător prof. Mihaela Epure) – calificat la etapa națională

MATEMATICĂ

  • Andra-Maria Vranciu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – premiul III
  • Corneliu-Alexandru Maxim (clasa a V-a B, îndrumător prof. Gabriela Corduneanu) – mențiune
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a V-a B, îndrumător prof. Gabriela Corduneanu) – mențiune

FIZICĂ

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Adriana Vatavu) – premiul I, calificat la etapa națională

BIOLOGIE

  • George-Alexandru Rada (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Diana Cărbunaru) – premiul III
  • Beatrice-Magdalena Ungureanu (clasa a X-a E, îndrumător prof. Diana Cărbunaru) – mențiune

ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Diana CărbunaruAdriana Vatavu, Roxana Vatavu) – premiul I

ISTORIE

  • Morena-Elena Timofte (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Mihaela Voloc) – premiul III
  • Andreea Calistru (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – premiul III
  • Gabriela Dăscălescu (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Mihaela Voloc) – mențiune
  • Andrei Radinschi (clasa a XII-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Cosmina Apetroaie (clasa a XII-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Roxana Niță (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul II
  • Roxana Pușcașu (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Dragoș Racu) – mențiune

PEDAGOGIE-PSIHOLOGIE

  • Maria-Adelina Buliga (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Introducere în pedagogie. Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a X-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluării, calificată la etapa națională
  • Elena-Sabina Țapu (clasa a X-a B, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologie generală, calificată la etapa națională
  • Alexandra Grosu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională

LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

  • Simida Timișag (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – premiul II
  • Iulia Cîrdei (clasa a XII-a A, îndrumător prof. Speranța Lemny) – mențiune

CULTURĂ CIVICĂ

  • Maria Ichim-Vasilcău  (clasa a IV-a A), Giulia Iremia (clasa a III-a B) (îndrumători: prof. Carmen Simion, Irina-Mihaela Siminiceanu) – premiul III

RELIGIE ORTODOXĂ

  • Gabriela Agache (clasa a X-a C, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul I
  • Teodosia Grecu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Delia Axinte) – premiul II
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XI-a F, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul III
  • Mihaela Apației (clasa a X-a H, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul III
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Radu Gonciar) – mențiune

INFORMATICĂ

  • Antonie Butnariuc (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Daniela Nour) – premiul I

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea TIC

  • Răzvan Politic (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Ștefan Stoleriu (clasa a XI-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – premiul III
  • Marius-Dumitru Aursulesei (clasa a XI-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau, Simona Niculică) – premiul III

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea C#

  • Alexandru Avasilcăi (clasa a XII-a B, îndrumători prof. Monica Nicolau, Simona Niculică) – premiul I, calificat la etapa națională

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Rareș-Andrei Halip (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul I, tenis de masă, calificat la etapa națională

Impresii de la BTMUN

Ștefan Mandache, David Seliman, Petrică Göczi

Aula Colegiului Național „A. T. Laurian” a fost, între 30 martie și 1 aprilie, gazda celei de-a șasea ediții a dezbaterii BTMUN (Botoşani Model United Nations). Acest eveniment se dorește a fi o simulare (în limba Lordului Byron) a unei Adunări Generale a ONU, divizată în cinci departamente: Human Rights, UNESCO, ECOSOC, Political și Crisis.

Printre cei 100 de participanți s-au aflat câțiva elevi de frunte ai Liceului nostru, coordonați de doamna profesoară Cătălina Melniciuc. Fiecare dintre ei a reprezentat câte una din frumoasele țări ce compun marea organizație mondială: Diana Ciobanu (X C) – Africa de Sud, Sabina Dupir (XI B) – Finlanda, Petrică-Ionel Göczi (X C) – Indonezia, Raoul-Alexis Ipate (IX F) – Filipine, Ștefan-Titi Mandachi (X C) – Iraq, Bianca-Florina Petrescu (XI B) – Vietnam, David Seliman (X C) – Emiratele Arabe Unite, Raluca Stănuc (X G) – Australia.

Premiu pentru Raoul Ipate

Raoul Ipate a fost eroul acestor dezbateri, dacă ne luăm după numărul de fotografii de pe pagina de facebook a evenimentului și după îmbrățișările primite la ceremonia de închidere. Raoul a fost laureat cu premiul pentru cel mai bun delegat al departamentului Human Rights – secțiune unde au luat cuvântul nu mai puțin de 24 de participanți. Limba tagalog nefiind deocamdată una din cele 6 limbi oficiale ale ONU, filipinezul Raoul a fost nevoit să vorbească în engleză și, mai mult decât atât, a ținut un discurs cât se poate de convingător.

Bianca Petrescu: „O etapă în dezvoltarea mea personală”

Elevă a școlii noastre încă din clasele primare, olimpică națională la Pedagogie și fostă premiantă a festivalului de teatru francofon „Parole et théâtre”, Bianca-Florina Petrescu din clasa a XI-a B consideră că experiența de la BTMUN a fost una plăcută și folositoare pe mai departe.

„Dezbaterile BTMUN au reprezentat pentru mine una dintre cele mai frumoase și mai inedite experiențe pe care le-am trăit in ultimul timp. A fost ocazia perfectă de a socializa cu oameni inteligenți și frumoși, de a-mi depăși limitele, de a mă dezvolta spiritual prin intermediul comunicării și al confruntărilor de idei. Am reușit să îmi expun propriile gânduri, să creez discursuri pe subiecte foarte interesante și relevante, fără rețineri, într-o manieră elegantă și atractivă”.

David Seliman: „O mare șansă de a mă exprima în engleză”

Clasa a X-a C a dat cel mai mare număr de ambasadori BTMUN – 4. Dintre ei, s-a remarcat mai ales David Seliman. David este avocatul elevilor în board-ul CȘE, dar în weekend-ul trecut a susținut interesele șeicilor din Emiratele Arabe Unite în departamentul Crisis al BTMUN.

„Patru au fost subiectele propuse pentru discuții: 1. Fees on Space Travelling; 2. Military Robots with Security Breach Turn Rogue; 3. Arctic Military Incident and Environmental Catastrophe; 4. The Chinese Social Credit System. La topicul Military Robots with Security Breach Turn Rogue am fost co-submitter la rezoluția Siriei. Au fost peste 30 de discursuri, toate foarte captivante.

A fost prima mea participare la un asemenea eveniment și cred că am făcut față cu brio emoțiilor și inhibițiilor inerente momentului. Totul a fost impecabil organizat și m-am simțit foarte bine. Mă bucur că am putut să mă exprim în limba engleză și să vorbesc în fața unor oameni plăcuți și interesanți. Ca atractivitate, temele mi s-au părut variate – între ingenios și fastidios și între amuzant și convențional.

În linii mari, a fost o experiență inedită și aș fi foarte bucuros dacă aș avea ocazia să merg și anul viitor sau chiar peste doi ani; poate o voi convinge și pe colega mea de bancă să mă însoțească.”

– credit foto © facebook.com/botosanimun