Skip to main content

„Educația ne unește” – experiență comună pentru viitorii dascăli

În cadrul unui parteneriat educațional dedicat schimbului de bune practici pedagogice, în data de 23 octombrie 2025, elevii clasei a IX-a A și X-a A de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, însoțiți de doamnele diriginte Mihaela Barbacaru și Gabriela Corduneanu,  au avut bucuria de a colabora cu elevii clasei a IX-a D de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, alături de doamna dirigintă Luminița Toderică.

Activitățile s-au desfășurat într-un cadru profesionist, dar totodată prietenos, oferind viitorilor educatori și învățători ocazia de a observa și analiza direct procesul instructiv-educativ din unitățile de învățământ preșcolar și primar.

Elevii de la Iași au asistat la activitățile desfășurate în grădiniță de către doamnele educatoare Daniela Iacob, Claudia Strugariu, Daniela Roșu, Daniela Tupiluș, Otilia Ceistof  și Cecilia Volintiru, care au oferit exemple valoroase de aplicare a metodelor moderne de predare și de stimulare a creativității copiilor.

De asemenea, oaspeții au participat la patru activități specifice Alternativei “Step by Step”, susținute de către doamnele învățătoare din școala noastră. La clasa pregătitoare B doamnele  Marilena Chelariu și Roxana Lupu au prezentat studiul tematic 🥀☀️🍂❄️„Anotimpurile”, la clasa I B doamnele Cătălina Dughilă și Olivia Străchinariu au realizat activitatea tematică 🪐„Universul meu”, la clasa a II-a B doamnele  Mihaela Pînzariu și Andrada Corduneanu au pregătit 🌄Povestea zilei și la clasa a IV-a B doamnele Daniela Simion și Amfiana Fluerariu au prezentat o  🎯activitate pe centre.

După finalizarea activităților din școala de aplicație, elevii din cele două instituții s-au deplasat la Casa Corpului Didactic Botoșani, unde au participat la o sesiune de reflecție și discuții interactive privind activitățile școlare și extrașcolare desfășurate de către fiecare instituție de învățământ și a colaborării între liceele pedagogice.

Doamna Daniela Simion, formator în cadrul Alternativei „Step by Step”, le-a prezentat elevilor specificul activităților organizate în această alternativă: abordarea interdisciplinară a conținuturilor, organizarea elevilor în echipă, în perechi, în grupuri mari și individual, pentru demersuri interactive în învățare, precum și cele șase centre, cu activitățile specifice fiecăruia.

Alături de gazde și musafiri au fost și doamnele profesoare de pedagogie Cristina Manolache și Diana Aghiorghiesei.

Întâlnirea a fost primită cu entuziasm de toți participanții. Elevii au mărturisit că această experiență i-a ajutat să înțeleagă mai bine responsabilitatea și frumusețea profesiei pedagogice.

Atmosfera caldă, deschiderea gazdelor și dorința comună de a crește profesional au transformat această zi într-o veritabilă lecție de viață și de colaborare. Educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci și împărtășirea lor cu ceilalți. Prin colaborare, fiecare pas spre învățare devine un pas comun spre viitor.

Prof. MIHAELA BARBACARU

„Educația în secolul XXI”, ediția a VI-a: Revista Simpozionului

Revista poate fi descărcată în format pdf de la adresa: {link.pdf}.

REVISTA SIMPOZIONULUI FFFinal2025

Recompense binemeritate pentru elevii noștri la „Tinerii dezbat”

Etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ,,Tinerii dezbat” s-a desfășurat la Târgoviște, în perioada 23-29 aprilie, într-o atmosferă încărcată de dinamism și pasiune, creativitate și perseverență.

Județul Botoșani a fost reprezentat cu succes de două echipe ale Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga”: avansați – Claudia-Ioana Trofin, Florin-Cristian Alexuc, Alex-Nicolae Chiriac și debutanți – Cristina Apației, Diana-Victoria Moruzi și Emilia-Anamaria Verenciuc.

„Tinerii dezbat” este o olimpiadă atipică, plină de provocări, ce se derulează pe parcursul mai multor zile în care, meci după meci, jucând pe moțiuni pregătite din timp sau pe moțiuni impromptu, participanții își demonstrează abilitățile în arta argumentării și a gândirii critice.

Și în acest an,tinerii noștri s-au întors cu rezultate remarcabile de la etapa națională ,atât la secțiunea Avansați (Claudia Trofin, Cristian Alexuc, Alex Chiriac – 🏅 mențiune pe echipe și Cristian Alexuc – 🏅mențiune individual), cât și la secțiunea Debutanți (Emilia Verenciuc – 🏅 mențiune individual).

A fost o competiție de nivel ridicat, cu adversari redutabili, rezultatele obținute răsplătind efortul și dedicarea debaterilor noștri care au trăit cu emoție și bucurie fiecare meci jucat.

Îmbrățișările și strângerile de mâini, încurajările, fairplay-ul au creat cadrul ideal al unor dezbateri performante.

Felicitări, Cris, Alex, Claudia, Emilia, Cristina și Diana!

Suntem mândri de voi!

Prof. GABRIELA-LUMINIȚA STOICA

Educația în secolul XXI, ediția a VI-a: Premiile concursului

La concursul regional de proiecte didactice și postere din cadrul proiectului „Educația în secolul XXI” – ediția a VI-a, 2025 au participat cu lucrări deosebite, elevi coordonați de profesori din opt județe, care au demonstrat talentul, vocația și motivația pentru profesia de educator-învățător, dar și pasiunea pentru studiul științelor (biologie, chimie,fizică).

Felicitări participanților și premianților acestei ediții!

Prof. VIOLETA NANU

Rezultatele concursului

Secțiunea PROIECTE DIDACTICE (descarcă PDF):

PREMII PROIECTE - 2025

Secțiunea POSTERE (descarcă PDF):

Sectiunea postere, PREMII- 2025

 

Premii naționale la Pedagogie

Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani se mândrește cu noi reușite înregistrate de elevele sale la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie și Psihologie, competiție care a avut loc în perioada 10-13 aprilie, la Slobozia.

Trei tinere talentate, dedicate și pasionate de domeniul educației au demonstrat că vocația și munca susținută dau roade frumoase.

Gabriela Ciobănașu, elevă în clasa a XI-a B (îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) a obținut Mențiune, impresionând prin claritatea ideilor și prin modul matur de abordare a temelor propuse. Alături de ea, Raluca Spatariu din clasa a X-a A și Jenyfer Baltă din clasa a IX-a B (îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) au fost răsplătite cu Premii Speciale, remarcându-se prin creativitate, spontaneitate și o înțelegere profundă a valorilor pedagogice.

Rezultatele lor sunt o dovadă vie a pasiunii cu care aceste eleve se pregătesc pentru viitoarea lor profesie. Fiecare dintre ele a demonstrat că este deja un mic formator de suflete, gata să inspire și să modeleze generațiile viitoare.

Le felicităm din toată inima pentru aceste realizări și le dorim succes în continuare! Suntem mândri de voi!

Prof. MIHAELA BARBACARU