Skip to main content

Peda împreună, Peda fii socksy!

Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Sindromului Down, Liceul Pedagogic din Botoșani a ales să fie socksy!


Alături de oaspeții speciali sosiți de la Asociația „Ne Trebuie Speranță”, peste 300 de elevi din învățământul primar și liceal, precum și profesorii lor au marcat evenimentul prin activități educative, culturale și sportive. Participarea la aceste activități s-a făcut în grupuri mixte formate atât din elevii Liceului Pedagogic, cât și din copii beneficiari ai asociației amintite.

Cu toții au învățat că fiecare individ este unic și aceasta face ca împreună să fim diverși, că diversitatea dă culoare lumii noastre și trebuie privită ca o resursă a comunității.


Toți cei implicați au avut parte de o experiență autentică, neintermediată, în urma căreia au legat prietenii și și-au luat angajamentul de a contribui la construirea unei lumi mai incluzive, în care fiecare are dreptul și șansa de a se simți valorizat și apreciat pentru ceea ce este.


Anterior acestei activități, fiecare profesor pentru învățământ primar sau diriginte a desfășurat în cadrul orei de consiliere și orientare o lecție de conștientizare și înțelegere a diferențelor dintre oameni.


La finalul zilei, toți participanții au așezat la locuri de cinste valori precum empatia, toleranța, acceptarea, diversitatea și incluziunea cu determinarea de a le duce și dincolo de porțile școlii, în familie și în comunitate.


Activitățile s-au derulat în cadrul proiectului Școala Generației Unificate, susținut de către Fundația Special Olympics din România, la care Liceul Pedagogic din Botoșani a aderat ca parte a efortului instituției de a promova o cultură organizațională incluzivă.

Din presa locală:
Botoșani Actualități: O lecție despre diversitate, incluziune și acceptare predată de Liceul Pedagogic

Imagini de la activitățile desfășurate de clasa I A (prof. Diana Dorohoiu și prof. Mirela Baltă):

… cele ale clasei I B (prof. Loredana Ciubotaru și prof. Iulia Lupu):

… ale clasei a II-a B (prof. Dana Simion și prof. Cornelia Pîrvu):

SEG 2023: O planetă a păcii (III)

REZOLUȚII PENTRU PACE – o activitate cu elevi de elită ai Liceului, pasionați de istorie și geopolitică; îndrumători: prof. Jeni Boicu, prof. Aurora Filip, prof. Vasile Axinie, prof. Dănuț Prodan și prof. Dragoș Racu.

Descrierea activității: grupați în echipe de câte trei, elevii care au răspuns afirmativ provocării lansate de către organizatorii acestei activități au avut de analizat un conflict aflat în desfășurare (sau desfășurat în trecutul recent) și de propus o soluție realistă și creativă care ar putea conduce la încheierea ostilităților și la semnarea unui acord de pace între părțile beligerante. Pentru atingerea acestui deziderat, elevii au avut la dispoziție descrieri succinte ale unor conflicte, posibilitatea de a accesa rețeaua Internet și un timp de lucru de 40 de minute. După expirarea timpului de lucru s-a procedat la prezentarea soluțiilor identificate, filtrate de autoritatea științifică a profesorilor jurați și s-au purtat discuții complementare. Concluzia unanimă a activității a fost că pacea nu ar trebui să fie o opțiune, ci unicul adevăr care să guverneze realitatea contemporană, iar noi, în calitatea noastră de cetățeni, să ne asigurăm că cei care ne conduc privesc lucrurile la fel și acționează în consecință.

🕊️

DEZBATERE RIPOSTA: Acest Parlament respinge conceptul de jus ad bellum – Pornind de la moțiunea „Acest Parlament respinge conceptul de 🪖⚔️ jus ad bellum”, membrii Clubului de dezbateri Riposta au marcat la rândul lor Săptămâna Educației Globale. Meciul realizat a pornit de la următoarea controversă: poate războiul să fie perceput ca o ultimă soluție pentru probleme ce nu și-au găsit rezolvarea pe căi diplomatice? Atât membrii Guvernului, cât și cei ai Opoziției s-au străduit pentru a găsi cele mai concludente și echilibrate argumente, iar efortul lor a fost demn de prestația unor viitori diplomați.

Concluzia unanimă a fost sintetizată într-o dorință comună, aceea de a trăi într-o lume a păcii, atât inițiatorii dezbaterii, cât și audiența compusă din elevi ai unor clase de liceu apropriindu-și această convingere.


🕊️

ALPHA & Z – PUN CONFLICTELE LA RESPECT peste 100 de elevi din clasele de gimnaziu și de liceu au răspuns invitației organizatorilor acestei activități și au concretizat, în desene și versuri, o dorință comună – aceea de a trăi într-o lume a păcii. Creativitatea lor a fost îndrumată de către doamna profesor Petronela Țurcanu, în vreme ce sprijinul logistic și organizatoric a fost asigurat de membrii Consiliului Școlar al Elevilor, care s-au ocupat și de popularizarea proiectului.

SEG 2023: O planetă a păcii (II)

CUM ARATĂ PACEA PENTRU TINE – un proiect al doamnei prof. Diana-Cerasela Cărbunaru, împreună cu elevi ai clasei a VII-a A, dar și ai altor clase de gimnaziu. Cităm din argumentul proiectului: „a-i învăța pe copii despre pace nu înseamnă doar să vorbești despre război și conflict. Pacea înseamnă a vorbi despre bunătate, corectitudine, pace interioară, respect pentru mediu, rezolvarea conflictelor, dar și multe altele”.

🕊️

RĂZBOIUL – ILUSTRAT ÎN LITERATURĂ – un proiect al doamnei prof. Luminița Stoica, căreia i s-au alăturat doamnele prof. Anca Colescu, prof. Carmen Butnariu, prof. Elena Badragan și doamna bibliotecară Garofița Adochiței. Participanți: elevi ai claselor a V-a B și a VI-a A.

Prin lecturi precum Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley și Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, prin jocuri și printr-un concurs literar, copiii și-au exprimat dorința de a trăi într-o lume a păcii.

🕊️

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ȘI GÂNDIREA CRITICĂ – ATUURI PENTRU MENȚINEREA PĂCII – o dezbatere realizată de elevii clasei a IX-a B, pe marginea unei povestiri (vezi ppt-ul de mai jos); îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei.

🕊️

IMPACTUL NEUROȘTIINȚELOR ÎN ARMONIA COLECTIVĂ – o activitate în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu”, reprezentat de elevii doamnei consilier Mihaela Țăranu; participanți: elevi ai claselor a X-a A, a X-a D și a X-a G; îndrumători: consilierii școlari – prof. Adriana Docea și prof. Emilia Țipirigan – și diriginții claselor amintite – prof. Laurențiu Palade, prof. Adriana Vatavu și prof. Monica Băltoi.

SEG 2023: O planetă a păcii (I)

Sub egida Centrului Nord-Sud al Consiliului Europei, au avut loc, în perioada 13-19 noiembrie, activitățile din cadrul Săptămânii Educației Globale. Genericul acestui an a fost: O planetă a păcii. Pace pentru planetă.

AVEM NEVOIE DE PACE – au spus în cor elevii clasei pregătitoare B, Step by Step; sub îndrumarea doamnelor prof. Mihaela Pînzariu, prof. Andrada Corduneanu și a doamnei bibliotecare Garofița Adochiței, ei au vizionat  filme tematice, au purtat discuții despre pace și au realizat desene cu mesaje pacifiste.

🕊️

PLANETA ÎN CULORI, ZÂMBETE ȘI PACE – elevii clasei I A au realizat desene, postere și machete cu tema păcii, au recitat poezii și intonat cântece despre pace; îndrumători: prof. Mirela Baltă, prof. Diana Dorohoiu.

🕊️

PACEA ÎNCEPE CU UN ZÂMBET – elevii clasei I B „au analizat cuvântul pace și l-au transformat în fapte bune, iar momentul «Lectură pentru suflet» le-a adus dorința de a crea un loc de vis unde pacea și armonia sălășluiesc” – ne informează doamnele prof. Iulia Lupu și prof. Loredana Ciubotariu, îndrumătoarele acestei activități.

🕊️

PACEA VĂZUTĂ PRIN OCHII COPIILOR – elevii clasei I C au urmărit un film, pe care l-au dezbătut și din care au extras o definiție mai largă a noțiunii de pace; îndrumători: prof. Aura Voroneanu, prof. Alina Clim.

🕊️

PACEA PRIN OCHII COPIILOR – elevii clasei a II-a A au pledat pentru „diversitatea culturală, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaşte şi respectare a convingerilor altora”; îndrumători: prof. Dana-Ramona Căruntu, prof. Olguța Șchiopu, bibliotecar Garofița Adochiței.

🕊️

CE ÎNSEAMNĂ PACEA PENTRU COPII? – răpunsurile elevilor clasei a II-a B au fost consemnate pe petalele unei „flori a păcii”; îndrumători: prof. Dana Simion, prof. Cornelia Pîrvu, prof. Alina Moroșanu, prof. Camelia Mărginean.

🕊️

VIS PENTRU PACE – prin dialog și prin desene elevii clasei a III-a A au combătut agresivitatea și violența; îndrumători: prof. Geanina Burlacu, bibliotecar Garofița Adochiței.

🕊️

CONVIEȚUIM ÎN PACE – creații literare și artistice ale elevilor clasei a III-a B; îndrumători: prof. Marilena Chelariu, prof. Simona-Cristina Coșuleanu.

🕊️

PACEA ESTE ÎNTOTDEAUNA FRUMOASĂ – o activitate care i-a transformat pe cei din clasa a IV-a B în „mesageri convinși ai păcii”; îndrumători: prof. Irina-Mihaela Siminiceanu, bibliotecar Garofița Adochiței.

Palmaresul olimpiadelor și concursurilor școlare – 2022/23

(articol în curs de actualizare)

OLIMPIADE

ETAPA NAȚIONALĂ

  • Corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” (dirijor: prof. dr. Laurențiu Palade) – Olimpiada Națională Corală – premiul III
  • Alexandra Cuciureanu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Delia Axinte) – Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă –  mențiune
  • Roxana-Narcisa Prepeliță (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiu special – Teoria și practica instruirii și evaluării
  • Tabita-Costina Spatariu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  mențiune – Managementul clasei de elevi
  • Maria Chiș (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Aurora Filip) – Concursul Național „Terra” (Mica Olimpiadă Națională de Geografie) – premiul I
  • Anna Condratova (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – Olimpiada Națională de Limba Rusă Maternă – premiul III
  • Vladimir Ivanov (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – Olimpiada Națională de Limba Rusă Maternă – premiul I

 

OLIMPIADE

ETAPA JUDEȚEANĂ

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Eva-Maria Brînzei (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Mălina-Georgiana Zară (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Iulia-Ioana Anghel (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – premiul II
  • Amalia-Andreea Axinte (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

  • Amalia-Andreea Axinte (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Mihaela Cîșlariu) – premiul II, calificată la etapa națională

TINERII DEZBAT

  • Amalia-Andreea Axinte (clasa a XI-a A), Teodora Ursu (clasa a XI-a A), Cristian Alexuc (clasa a X-a A) – (îndrumător: prof. Luminița Stoica) – echipaje / începători – premiul II
  • Denis Murariu (clasa a IX-a D), Alexia Moruzi (clasa a IX-a B), Ruxandra-Maria Răducanu (clasa a X-a C) (îndrumător: prof. Cristina Manolache) – echipaje / începători – mențiune

LIMBA ENGLEZĂ

  • Roxana Onofrei (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul I
  • Alexia-Elena Axinte (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul II
  • Teona Ostafi (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Roxana Constantinescu) – premiul II
  • Iulia-Ioana Anghel (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – premiul II
  • Miruna Rotaru (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – premiul III
  • Teodora Giurgiu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul III
  • Maria-Alessia Grigore (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul III
  • Dumitru Andronache-Drobuț (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – premiul III
  • Călin-Constantin Froicu (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Roxana Constantinescu) – premiul III
  • Alexandru-Șerban Ursachi (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Roxana Constantinescu) – premiul III
  • Teodora-Elena Haraga (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – premiul III
  • Mihnea-Răzvan Butnariu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – mențiune
  • Iolanda Constantin (clasa a XI-a D, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – mențiune
  • Răzvan Horodincu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – mențiune
  • Maria Țăruși (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – mențiune
  • Matei-Teodor Zaharia (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Gabriela Cozma) – mențiune
  • Maria Caliniuc (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Alina Moroșanu) – mențiune
  • Florina Ursaru (clasa a XI-a D, îndrumător: prof. Iulia Ostafi) – mențiune

LIMBA RUSĂ MATERNĂ

  • Anna Condratova (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – premiul I
  • Vladimir Ivanov (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – premiul I
  • Daria Ihorov (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – premiul I
  • Paul-Petru Podariu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Ana Ihorov) – premiul III

FIZICĂ

  • Marian Ciocoiu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul II
  • Ștefan Alupoaie (clasa a IX-a D, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul III
  • Tiberiu Ciobanu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Nelu Țibichi) – mențiune

BIOLOGIE

  • Lidia Jugariu (clasa a XI-a E, îndrumător: prof. Gabriela Huțanu) – mențiune

CONCURSUL NAȚIONAL „GEORGE EMIL PALADE”

  • Răzvan-Matei Petrosceac (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Diana Cărbunaru) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Tudor Chelariu (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Diana Cărbunaru) – premiul II

ISTORIE

  • Gabriela Havriș (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – premiul II
  • Alexandru Bunduc (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – premiul II
  • Andreea-Patricia Ivan (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Beatrice-Gabriela Chiorescu (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) – premiul I
  • Fabian-Alexandru Mandric (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Angela Ciobanu) – premiul II

CONCURSUL NAȚIONAL „TERRA” (MICA OLIMPIADĂ DE GEOGRAFIE)

  • Maria Chiș (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Aurora Filip) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Miruna Bidașcă (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Aurora Filip) – mențiune

INFORMATICĂ

  • Ciprian Pasniciuc (clasa a IX-a C, îndrumători: prof. Cătălina Gireadă, prof. Daniela Nour) – mențiune
  • Alexandru Maxim (clasa a X-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune
  • Dumitru-Alexandru Teodorescu (clasa a X-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune
  • Ruben Trifinor (clasa a X-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea TIC

  • Constantin-Valerian Lungu (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Cătălina Gireadă) – premiul II
  • Vlad Livadariu (clasa a XI-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – premiul III
  • Alexandru Ioniță (clasa a IX-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune
  • Albert-Leonard Furnică (clasa a XI-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune

OLIMPIADA DE INOVARE ȘI CREAȚIE DIGITALĂ – INFOEDUCAȚIE

  • Livia-Oana Balan, Ștefan Bejinariu (clasa a XI-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – premiul I – Creație multimedia
  • Florina Ursaru (clasa a X-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune, Software cu caracter educațional

PEDAGOGIE & PSIHOLOGIE

  • Roxana-Narcisa Prepeliță (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluării, calificată la etapa națională
  • Tabita-Costina Spatariu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul I – Managementul clasei de elevi, calificată la etapa națională
  • Gabriela Ciobanașu (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Introducere în pedagogie
  • Andreea Maftei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Psihologie generală,calificată la etapa națională
  • Maria-Isabella Balasan (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Diana Aghiorghiesei) – premiul I – Psihologia vârstelor
  • Iuliana Robu (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul II – Introducere în pedagogie
  • Daria-Georgiana Iosub (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul II – Psihologie generală
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul II – Teoria și practica instruirii și evaluării
  • Carmen-Maria Filip (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul II – Psihologia vârstelor
  • Teodora Ursu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul II – Managementul clasei de elevi
  • Andreea-Antonia Luca (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul III – Teoria și practica instruirii și evaluării
  • Ștefania Matei (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul III – Psihologie generală
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Psihologie generală
  • Fivi-Magda Onofrei (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune – Psihologie generală
  • Miruna Matei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Psihologie generală
  • Bianca-Georgiana Bălăucă (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Psihologie generală
  • Andreea-Loredana Ciobanu (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiu special – Psihologie generală
  • Ioana-Giulia Colodiuc (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiu special – Psihologie generală
  • Sabina-Elena Ciubotaru-Vieriu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune – Psihologie generală

RELIGIE – CULTUL ORTODOX

  • Alexandra Cuciureanu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Delia Axinte) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Leonardo-Ioan Macovei (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Delia Axinte) – mențiune

RELIGIE – CULTUL PENTICOSTAL

  • Fivi-Magda Onofrei (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Otniel Ilaș) – premiul II

CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ

  • Teodora Ursu (clasa a XI-a A, îndrumători: prof. Mihaela Cîșlariu, prof. Irina Hăilă) – premiul III

OLIMPIADA NAȚIONALĂ CORALĂ

  • Corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” (dirijor: prof. dr. Laurențiu Palade) – premiul I la etapa județeană; premiul I la etapa regională, calificat la etapa națională

OLIMPIADA „MEȘTEȘUGURI ARTISTICE TRADIȚIONALE”

  • Maria Chiș (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I, pictură pe sticlă
  • Roberta-Ioana Aparaschivei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I, cusături
  • Maria-Diana Baida (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II, cusături
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III, pictură pe sticlă
  • Daria-Georgiana Iosub (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune, pictură pe sticlă
  • Andreea-Antonia Luca (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune, pictură pe sticlă
  • Melania Manoliu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune, cusături

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Marian Luca (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Stelian Lozneanu) – tenis de masă, premiul II
  • Echipa feminină de handbal a Liceului (îndrumător: prof. Liviu Cîșlariu) – premiul III
  • Echipa masculină de handbal a Liceului (îndrumător: prof. Liviu Cîșlariu) – premiul III
  • Echipa feminină de baschet a Liceului (îndrumător: prof. Stelian Lozneanu) – premiul III
  • Echipa masculină de volei a Liceului (îndrumător: prof. Daniel Cojocariu) – premiul III

 


ALTE CONCURSURI

FESTIVALUL DE TEATRU „LYCEUM”

  • Trupa Alter (îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – Premiul II pentru cel mai bun spectacol – Clubul etichetelor, după John Hughes; regia: Andrada-Alexandra Buliga (clasa a X-a B)
  • George-Mihai Caliniuc (clasa a XI-a D) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal masculin
  • Andrada-Alexandra Buliga (clasa a X-a B) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin
  • Andreea-Mirela Arnăutu (clasa a IX-a E) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ, TEATRU ȘI DANS „NEGHINIȚĂ”

  • Trupa Alter (îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – Premiul I – secțiunea Teatru, pentru Clubul etichetelor, după John Hughes; regia: Andrada-Alexandra Buliga (clasa a X-a B)

„FOLCLORUL LA ROMÂNI”

  • Mario-Ionuț Lișman (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul I

„SUFLET DE ARTIST”

  • Mario-Ionuț Lișman (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Laurențiu Palade) – premiul I

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN DE FOLCLOR „SĂRBĂTOAREA DE SUB BRAZI”

  • Cosmin-Andrei Lalac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Valentin Ceică) – premiul II

„VIITOR DASCĂL – MODELATOR AL ELEVILOR BINE INTEGRAŢI ÎN SOCIETATEA DE MÂINE”

  • Ionela-Iuliana Mandric (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Alina Mavrescu) – premiul I

ISTORIA ÎN DIMENSIUNE VIRTUALĂ

  • Livia-Oana Balan (clasa a XI-a D, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – premiul I, calificată la etapa națională

CONCURSUL DE FIZICĂ „Φ”

  • Maria-Alexandra Ursachi (clasa a IX-a D, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul III

TINERI ÎN PĂDURILE EUROPEI

  • Alexandra Ursaru (clasa a XI-a D), Florina Ursaru (clasa a XI-a D), Alexandru Sandu (clasa a XI-a F) – îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul   I, calificați la etapa naționalăf

HARMONIES FRANCOPHONES

  • Elena-Emilia Simionescu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul de excelență, grafică/desen
  • Raluca-Elena Filip (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul de excelență, creație literară
  • Ștefan-Luca Țurcanu (clasa a V-a A, îndrumător: prof. Aurora Rusu) – premiul I, grafică/desen
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, grafică/desen
  • Melania Manoliu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I,  grafică/desen
  • Daria-Georgiana Iosub (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, grafică/desen
  • Carmen-Maria Filip (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul I, creație literară
  • Diana-Elena Șubran (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul II, interpretare cântec
  • Denisa-Gabriela Podovei (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, grafică/desen
  • Elena-Denisa Iftime (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, grafică/desen
  • Andrei-Sebastian Ursache (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, grafică/desen
  • Daria-Antonia Chelariu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, creație literară
  • Marina Barnea (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, interpretare cântec
  • Daria-Ioana Titianu (clasa a V-a A, îndrumător: prof. Aurora Rusu) – premiul III, grafică/desen
  • Livia Onciuleanu (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul III, grafică/desen
  • Eugen-Constantin Aștefănoaei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul III, grafică/desen
  • Andreea-Antonia Luca (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul III, grafică/desen
  • Eduard-Gabriel Ciocan (clasa a IX-a H, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – mențiune, grafică/desen
  • Maria Filip (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – mențiune, grafică/desen
  • Roxana-Narcisa Prepeliță (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Alina Donisă) – mențiune, grafică/desen

CONCURSUL NAȚIONAL DE TEATRU „CREANGĂ LA EL ACASĂ”

  • Amalia-Andreea Axinte (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Mihaela Cîșlariu) – premiul III

CAMPIONATUL JUDEȚEAN DE TENIS CU PICIORUL

  • Rareș-Matei Burlacu, Andrei Tucaliuc (clasa a VIII-a A, îndrumători: prof. Liviu Cîșlariu, prof. Adrian Faur) – premiul I

CONCURSUL REGIONAL DE GEOGRAFIE „IONIȚĂ ICHIM” (faza regională)

  • Maria Chiș (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Aurora Filip) – premiul II

INFORMATICS BETWEEN SCIENCE AND ART

  • Alexandru Ioniță (clasa a IX-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – premiul II
  • Ștefan Alupoaie (clasa a IX-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – premiul III
  • Ștefan Amănălăchioaiei (clasa a X-a D, îndrumători: prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică) – mențiune

 START SPRE PERFORMANȚĂ

  • Alexia-Ioana Moruzi (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Dana Panaete) – premiul I
  • Sara Damian (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Dana Panaete) – premiul II
  • Denisa-Iuliana Apetrăriței (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Rebeca-Elena Atănăsoaie (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Maria-Isabella Balasan (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Alicia-Marina Baltă (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Daria-Iuliana Culidiuc (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Delia-Nicoleta Coșman (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Laria-Valentina Drișcu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Maria-Sabrina Grosu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Lorena Ifrim (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Andreea-Alexandra Scutelnicu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Iulia-Anamaria Stanciu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Delia-Mihaela Cimpoeșu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul III
  • Maria Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul III
  • Adelina-Daria Ciornei (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune
  • Ancuța-Adriana Niță (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune
  • Ana Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune

„ADOPTĂ UN COPAC”

  • Echipa Liceului (îndrumători: prof. Aurora Rusu, prof. Petronela Țurcanu) – premiul II

CUPA „1 IUNIE”

  • Echipa Liceului (îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III (gimnaziu)

CONCURSUL DE ARTE VIZUALE „ARHITECTURA LOCALĂ”

  • Gabriela Ciobanașu (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Amalia-Andreea Axinte (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Ana Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Maria Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune
  • Sebastian Merticaru (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune
  • Teodora Ursu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiunea I

CONCURSUL REGIONAL „DESIGN TEXTIL”

  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Marina-Sabina Grescu (clasa a , îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Iuliana Bulgariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Elena Irimia (clasa a, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Cosmin-Andrei Lalac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III

CONCURSUL REGIONAL „OMAGIU ȘTEFAN LUCHIAN”

  • Amalia Huțu (clasa a V-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Simina-Patricia Axinte (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune

FESTIVALUL-CONCURS „RITM ȘI GRAȚIE”, CĂLĂRAȘI

  • Luca-Ștefan Țurcanu (clasa a V-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Nicoleta-Roberta Huțanu (clasa a , îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Erika Rusu (clasa a , îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Amalia Huțu (clasa a V-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Geanina-Andreea Musteață (clasa a IX-a , îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II

„ESTETICA MOTIVELOR TRADIȚIONALE”

  • Luca-Ștefan Țurcanu (clasa a V-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune

CONCURSUL JUDEȚEAN „ILUSTRATE DE POVESTE”

  • Maria Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul III
  • Adelina-Daria Ciornei (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune

CONCURSUL JUDEȚEAN „ECO-DESIGN: CREAȚIE, INOVAȚIE”

  • Marinela Timișag (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Paula-Vasilica Hârtie (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Bianca-Larisa Ilaș (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Ancuța-Adriana Niță (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Ana & Maria Șurubariu (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Ștefania-Adina Apăvăloae (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul I
  • Andra-Denisa Alexandru (clasa a , îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – premiul II
  • Lidia-Ioana Nistorică (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune
  • Cosmin-Andrei Lalac & Dimitrie-Denis Pușcașu (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Petronela Țurcanu) – mențiune

„ÎMPREUNĂ CU HRISTOS PRIN LUME ÎN MILENIUL III”

  • Ioan Dascălu (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – premiu special