Skip to main content

Amintiri din Săptămâna Verde (I): Tinerii sădesc viitorul

Verde que te quiero verde.
Verde viento. Verdes ramas.
Federico García Lorca – Romance sonámbulo

Săptămâna Verde, program național privind schimbările climatice și mediul, a bătut la porțile Liceului Pedagogic în perioada 24-28 aprilie și a fost primită cum se cuvine, cu hârleți, găleți, puieți și altele. Vom prezenta, în foileton, câteva dintre activitățile desfășurate de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” în această perioadă.

TINERII SĂDESC VIITORUL – este de departe cea mai de amploare operațiune ecologică din istoria recentă a Liceului. Parteneri au fost:

  • Asociația Scut botoșănean – membră a platformei civice Liga pentru Deșteptarea României
  • Inspectoratul Școlar Județean Botoșani
  • Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa
  • Ocolul Silvic Trușești
  • SC Admir SRL

Cu o sârguință uluitoare și cu un entuziasm surprinzător, elevii claselor IX-XI, însoțiți de diriginți, au împădurit cu 2500 de puieți de salcâm și salcie versantul sud-vestic al Parcului de Agrement Cornișa.

Coordonatori: prof. Vasile Axinie, prof. Elena Badragan, prof. Monica Băltoi, prof. Diana Cărbunaru, prof. Viorica Corolea, prof. Gabriela Cozma, prof. Cătălina Gireadă, prof. Aurora Filip, prof. Radu Gonciar, prof. Stelian Lozneanu, prof. Violeta Nanu, prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică, prof. Dragoș Racu, prof. Aurora Rusu, prof. Liliana Siustis, prof. Speranța Spoitu, prof. Nelu Țibichi, prof. Petronela Țurcanu, prof. Adriana Vatavu, prof. Mihaela Voloc.

Activitatea a fost reflectată în presa locală (vezi voceabotosani.ro), dar și în presa centrală, pe postul național de radio, Radio România Actualități, unde au vorbit mai mulți elevi și unde doamna profesoară Viorica Corolea a avut un discurs foarte frumos. Puteți asculta mai jos știrea din programul acestui post de radio aproape centenar:

GALERIE:

Un simpozion clasic și modern

Vineri, 14 februarie a avut loc la Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga” Botoșani, Simpozionul Județean „CLASIC ȘI MODERN – METODE ȘI PROCEDEE PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ”.

Simpozionul este la prima ediție și a fost inițiat cu scopul realizării unui schimb de experiență și de bune practici între profesorii participanți și nu numai.

La Simpozion au participat direct profesori și elevi de la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” dar și indirect, profesori din județul Botoșani și din alte 17 județe, cu peste 100 de lucrări.

În cadrul simpozionului, au prezentat lucrări cu titluri de real interes pentru colegi, profesorii: Jeni Boicu, Viorica Corolea, Radu Gonciar, Speranța Lemny, Violeta Nanu, Laurențiu Palade, Irina Mihaela Siminiceanu, Dana Simion și Adriana Vatavu.

Lucrările valoroase ale profesorilor participanți vor fi adunate într-o revistă electronică cu ISSN, pentru a putea fi consultate de toți profesorii interesați.

Pe 12 martie este rândul elevilor de la profilul vocațional să-și prezinte proiectele didactice în cadrul concursului „Viitor dascăl – modelator al elevilor bine integrați în societatea de mâine”, concurs din același proiect cu simpozionul „Educația în secolul XXI”.

Mulțumim tuturor celor care au participat la simpozion și ne-au sprijinit în organizarea lui. Felicitări participanților!

Palmaresul olimpiadelor și concursurilor școlare – 2018/19

OLIMPIADE

ETAPA NAȚIONALĂ

  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie – premiul IManagementul clasei de elevi
  • Andreea-Daniela Poleac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiul IPsihologia vârstelor
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  premiul IIITeoria și practica instruirii și evaluării
  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie –  mențiunePsihologie generală
  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – Olimpiada de Tehnologia Informației – mențiune, medalia de aur
  • Delia-Georgiana Ştefănescu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mariana Damian) – Olimpiada Naţională de Limbi Clasice / Limba latină – mențiune
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – Olimpiada Naţională de Limbi Clasice / Limba latină – premiu special
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – Olimpiada Naţională de Limba Română – premiu special
  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – Olimpiada Națională de Limbi Romanice / Limba franceză – mențiune specială
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – Olimpiada Națională de Limbi Romanice / Limba franceză – mențiune specială
  • Roxana Niță (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – Olimpiada Națională de Geografie – Premiul special al Societății de Geografie din România
  • Formația corală a Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” (dirijor: prof. Laurențiu Palade) – Olimpiada Națională de Muzică Corală / etapa zonală – premiul II

OLIMPIADE

ETAPA JUDEȚEANĂ

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Mihaela Pancu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – premiul III
  • Mirela Bălăucă (clasa a X-a G, îndrumător: prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

  • Emilia-Maria Mateiuc-Boacă (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – mențiune
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Luminița Stoica) – mențiune
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune
  • Simona Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune

LIMBI CLASICE / LIMBA LATINĂ

  • Delia-Georgiana Ştefănescu (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Erika-Elena Sîrghi (clasa a IX-a F, îndrumător: prof. Mariana Damian) – premiu special

TINERII DEZBAT

  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A), Eduard-Constantin Grindei (clasa a IX-a H) și Robert-Constantin Asurdoaie (clasa a XI-a H) (îndrumători: prof. Luminița Stoica și prof. Cristina Manolache) – premiul III / echipaje – începători
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumători: prof. Luminița Stoica și prof. Cristina Manolache) – mențiune / individual – începători

LIMBA ENGLEZĂ

  • Lia-Georgiana Agache (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Emanuel Corlat (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Băltoi) – mențiune
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune
  • Delia-Luminița Negru (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune

LIMBA FRANCEZĂ

  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Lia-Georgiana Agache (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – mențiune
  • Sanda-Ionela Aniței (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – mențiune
  • Maria-Iasmina Bontea (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – mențiune

LIMBA GERMANĂ

  • Alexandru Gheorghiță (clasa a XI-a C, îndrumător: prof. Mihaela Epure) – mențiune, calificat la etapa națională

FIZICĂ

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul II
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a VI-a B, îndrumător: prof.  Adriana Vatavu) – mențiune
  • Antonio Irimia (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – mențiune

ISTORIE

  • Mihai Irimia (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Herțanu) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XII-a F, îndrumător: prof.  Jeni Boicu) – premiul II
  • Andrei Munteanu (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – premiul III
  • Ariadna Cîrligeanu (clasa a XI-a H, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – mențiune
  • Evelina-Maria Pintilie (clasa a XI-a G, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – mențiune
  • Florina-Elena Dănilă (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Mihaela Voloc) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Roxana-Ionela Niță (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Roxana Pușcașu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) – premiul III
  • Laura-Mădălina Bunduc (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Constanța Seniuc)  – mențiunea I
  • Ștefan Mătrescu (clasa a X-a G, îndrumător: prof. Dragoș Racu) –mențiunea III

PEDAGOGIE & PSIHOLOGIE

  • Sanda Lău (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul I – Introducere în pedagogieTeoria şi metodologia curriculumuluicalificată la etapa națională
  • Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) –  premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluăriicalificată la etapa națională
  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologie generală, calificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Cristina Manolache) – premiul I – Managementul clasei de elevicalificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Poleac (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională
  • Lorena-Eliza Dascălu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Maria-Magdalena Drumia (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Angela-Marilena Groza (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Anamaria-Larisa Pașa (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul II
  • Andra Mitel (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) –  premiul III
  • Andreea Podovei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul III
  • Andreea Tărnăucianu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – premiul III
  • Elena-Sabina Țapu (clasa a XI-a B, îndrumător: prof. Viorica Corolea) –  premiul III
  • Diana Anușcă (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune
  • Delia-Iuliana Apodaresei (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Maria-Adelina Buliga (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Teodosia Grecu (clasa a X-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Anamaria Ungureanu (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Anastasia Busuioc (clasa a IX-a A, îndrumător: prof. Viorica Corolea) – mențiune
  • Andreea-Bianca Gherman (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune
  • Anamaria Melinte (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – mențiune

PSIHOLOGIE

  • Teodora Palade (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Mihaela Barbacaru) – premiul II

CULTURĂ CIVICĂ

  • Raluca Filip & Petronela Leucă (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Anca Colescu) – premiul II

RELIGIE ORTODOXĂ

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Radu Gonciar) – premiul II

INFORMATICĂ

  • Petru-Alexandru Măniga (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea TIC

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Ștefan Stoleriu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – premiul II
  • Alexandru Sirițanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – mențiune
  • Mihăiță Alupoaie (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – mențiune
  • Marian Coșuleanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona NiculicăGeorge Carmocanu) – mențiune

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea C#

  • Mihaela-Ștefania Neagoie (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – mențiune

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Rareș-Andrei Halip (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Stelian Lozneanu) – premiul II, tenis de masă


ALTE CONCURSURI

SESIUNEA DE REFERATE ȘI COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE ALE ELEVILOR / ISTORIE

  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, secțiunea Istorie universală, calificat la etapa națională

FESTIVALUL DE TEATRU „LYCEUM”

  • Trupa Alter (îndrumător: Cezar Amitroaei) – Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol și Trofeul Festivalului, pentru spectacolul Visul unei nopți de vară
  • Personajul colectiv „Meșterii” – Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal masculin
  • Delia Hrib (clasa a X-a F) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin
  • Delia Druțu (clasa a XI-a A) – nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol principal feminin

FESTIVALUL DE TEATRU FRANCOFON „PAROLE ET THÉÂTRE”

  • Raoul-Alexis Ipate & Alexandru Tololoi (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – Trofeul Festivalului
  • Trupa Les Enthousiastes (îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul III, spectacolul Ah bon banana
  • Sebastian Vanzariuc (clasa a XII-a G, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul II pentru cel mai bun actor în rol principal
  • Ioana Bârlădeanu (clasa a IX-a F, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiul III pentru cea mai bună actriță în rol principal
  • Georgiana Puciu (clasa a X-a H, îndrumător: prof. Brîndușa Belciug) – premiu special
  • Diana Șubran (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – premiul I, secțiunea Interpretare vocală
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a X-a F, îndrumător: prof. Geanina Ipate) – Premiu de popularitate
  • Diana Șubran (clasa a VII-a B, îndrumător: prof. Geanina Ipate) Premiu de popularitate
  • Simona-Valentina Crauciuc, Paula Bunduc, Oana Ciobanu, Claudia Irimia, Mihaela-Raluca Ursu, Sabina Rățoi, Mălina Șalariu, Daniela Ștefan (clasa a X-a B, îndrumător: prof. Alina Donisă) – mențiune specială

CONCURSUL NAȚIONAL „MADE FOR EUROPE”

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I la etapa națională, premiul II la etapa județeană

CONCURSUL JUDEȚEAN „DEZBATERE ȘI ORATORIE”

  • Flavia Prisacaru (clasa a X-a A), Dumitrița Moroșanu & Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F) (îndrumător: prof. Luminița Stoica) – premiul I

CONCURSUL DE ESEURI „SFINȚII ÎNCHISORILOR”

  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Delia Axinte) – premiul I

CONCURSUL INTERNAȚIONAL „GRIGORE VIERU, POET AL SUFLETULUI ROMÂNESC”

  • Camelia Chelariu (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul I
  • Mihai Irimia (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul II
  • Ilinca Iacob (clasa a VIII-a A, îndrumător: prof. Carmen Hrițuc) – premiul III
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a XI-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul I
  • Ilinca Siminiceanu (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul I
  • Ana-Maria Loghin (clasa a VII-a A, îndrumător: prof. Liliana Siustis) – premiul II

„STUDENT PENTRU O ZI” – USV

  • Andreea Calistru (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Jeni Boicu) – premiul I, istorie
  • Roxana-Nicoleta Hlatcu (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Alina Donisă) – premiul I, limba franceză
  • Laura Bunduc (clasa a XII-a F, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – premiul III, geografie
  • Roxana Pușcașu (clasa a XII-a B, îndrumător: prof. Dragoș Racu) – premiul III, geografie
  • Marta Tun (clasa a XII-a H, îndrumător: prof. Constanța Seniuc) – mențiune, geografie

MEMORIA HOLOCAUSTULUI

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a XI-a F, îndrumător: prof. Vasile Axinie) – premiul I

CONCURSUL DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE / CHIMIE

  • Andreea-Claudia Marciuc & George-Alexandru Amișculesei (clasa a XI-a E, îndrumător: prof. Roxana Vatavu) – premiul I, secțiunea Chimie anorganică, lucrarea Izvorul de… foc
  • Ștefania-Mihaela Neagoie & Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Roxana Vatavu) – premiul II, secțiunea Chimie organică, lucrarea Încercări de a fi… lipicioși

CONCURSUL DE FIZICĂ „Ф”

  • Gabriela Agache (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul II
  • Larisa Stan (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – premiul III
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – mențiune
  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VIII-a B, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – mențiune

CONCURSUL DE FIZICĂ „ȘTEFAN PROCOPIU”

  • Gabriela Agache (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Adrian Siminiceanu (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Marian Coșuleanu (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Adriana Vatavu) – premiul I
  • Larisa Stan (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Violeta Nanu) – mențiune

CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ „ADOLF HAIMOVICI”

  • Denisa-Gabriela Anton (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul I
  • Bertuela-Mirela Timișag (clasa a IX-a B, îndrumător: prof. Daniela Panaete) – premiul II
  • Larisa Hapău (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – premiul II
  • Iustina Baltariu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune
  • Miruna-Iuliana Alecu-Poenariu (clasa a XII-a A, îndrumător: prof. Daniela Vicol) – mențiune

CONCURSUL INTERDISCIPLINAR „NE PLAC ȘTIINȚELE”

  • Loredana-Cosmina Plescăciuc (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul I
  • Georgiana Murgu (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul II
  • Diana Irimia (clasa a XII-a E, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Huțanu, Liviu Crețu) – premiul III
  • Elena Corduneanu (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Adriana Vatavu, Gabriela Huțanu, Laurențiu Macovei) – premiul III
  • Antonio Irimia (clasa a VII-a B, îndrumători: prof. Violeta Nanu, Gabriela Corduneanu, Diana Cărbunaru) – mențiune

CLUBUL UTILIZATORILOR MOODLE

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I
  • Mihăiță Alupoaie (clasa a X-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau) – premiul II
  • Octavian Moldovanu (clasa a X-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau) – premiul III
  • Emanuel Viziteu (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul II
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a XII-a C, îndrumător: prof. Simona Niculică) – mențiune

The INFORMATICS BETWEEN SCIENCE AND ART” (IBSA)

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul II & mențiune

MICROSOFT OFFICE SPECIALIST WORLD CHAMPIONSHIP

  • Răzvan Politic (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – participare în finala națională

„FRUMUSEȚEA CRĂCIUNULUI – IZVOR DE BUCURIE, TEZAUR DE DATINI”

  • Elena Irimia (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Daria Ojog (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I
  • Medeea Sandu (clasa a III-a B, îndrumător: prof. Camelia Mărginean) – premiul I

Revista P.E.D.A., la primul număr

Acum trei săptămâni a apărut primul număr al noii reviste a Liceului – Revista P.E.D.A. (Performanță – Educație – Dedicare – Ambiție). Revista își propune să stimuleze și să valorifice preocupările creatoare ale elevilor.

Redactor-șef este Răzvan Politic (clasa a IX-a C), nimeni altul decât olimpicul nostru laureat cu aur național la TIC. În primul număr semnează elevi de elită ai școlii noastre (în ordine alfabetică): Mihaela Apației (clasa a X-a H), Ioana C. Arnăutu (clasa a XI-a A), Robert Asurdoaie (clasa a X-a H), Atanasia Bârlădeanu (clasa a XI-a F), Andreea Calistru (clasa a XI-a H), Teodosia Grecu (clasa a IX-a A), Raoul Ipate (clasa a IX-a F), Spiridon Orlovschi (clasa a X-a D), Bianca Petrescu (clasa a XI-a B), Andreea Prepeliță (clasa a X-a A), Roberto Simiriuc (clasa a XI-a F), Alexandru Tololoi (clasa a IX-a F), precum și doamnele profesoare Doina Catargiu și Speranța Lemny și domnul profesor Dragoș Racu.

Vă urăm o lectură plăcută și, dacă aveți poezii, proză, eseuri, texte cu caracter științific, comentarii critice, desene, fotografii sau orice alte creații cu care credeți că puteți să ieșiți în lume, vă rugăm să ni le trimiteți la adresa revista@pedabt.ro. Numărul 2 e pe cale să apară și el.

Din păcate, nu am reușit să scoatem un tiraj printat al revistei. Toate solicitările trimise către potențiali sponsori s-au soldat cu un dezarmant „ignore”. Așa încât, deocamdată, răsfoim doar pe net Revista P.E.D.A.!

🏂

Din presa locală

telebuzz.ro, 6 mai a.c.

Performanță, educație, dedicare și ambiție. Toate acestea alcătuiesc revista Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga’’ , numită pe scurt Revista PEDA, ce revine în forță după o pauză de câțiva ani. Numită la început Revista Press Play, un colectiv format din 14 elevi din incinta liceului, avandu-l ca îndrumător pe domnul profesor Radu Gonciar, au hotărât să readucă la viață ceea ce au lăsat in urmă, sub un aspect mai modern, bineînțeles. „Revista are caracter educativ și conține subiecte de interes pentru elevii școlii, aceasta va avea apariție lunară, iar primul număr va intra sub tipar foarte curând. Este un “rebranding” al revistei Press Play, care și-a încetat apariția acum 3 ani și sperăm să o ducem cât mai departe.’’ ne-a declarat Răzvan Politic, redactorul-șef.

Colegiul redacțional este format din elevi care abia au călcat pe treptele liceului, dar și din adolescenți ce au gustat deja din viața de licean iar în scurt timp vor trebui să hotărască pe ce cale o vor lua.

razvan poltiicDeși nu au un loc de întâlnire fix unde își pot desfășura activitatea în tihnă, tinerii sunt optimiști și nu se las bătuți așa de ușor. ,,Nu avem amenajată o sală de clasă în care lucrăm deoarece majoritatea spațiului disponibil în școală este ocupat de cei peste 1300 de elevi pe care liceul îi are, dar ne descurcăm, găsind săli libere în program’’, ne-a mai spus Răzvan.

Revista va cuprinde tot ce e în strânsă legătură cu interesele elevilor liceului de la cele mai importante evenimente la care participă școala, implicit elevii și profesorii, până la literatură, științe exacte sau tehnologie. ,,Obiectivul pe care revista își dorește să-l atingă e acela de a oferi elevilor liceului nostru altceva, pe lângă lecțiile predate zi de zi de către profesori. Revista este scrisă de elevi, pentru elevi, și va fi o sursă de “hrană a minții”, dar și de relaxare în timpul liber.’’ a adăugat redactorul-șef.

Publicația își dorește să oglindească viața de liceu chiar prin ochii elevului, nu a profesorului, fapt evidențiat si prin acronimele din numele revistei: P(erformanță), E(educație), D(edicare), A(mbiție).

Premiile anului olimpic 2016

O listă incompletă a laurilor și laureaților edițiilor din acest an ale olimpiadelor și competițiilor județene. Ținem pumnii pentru Emanuel, Andreea-Daniela, Atanasia, Diana, Andra, Lavinia, Maria, Teodora, Andreea-Mădălina, Laura, Bianca, Gabi, Smaranda și George, în încercarea lor de a aduce noi premii naționale liceului nostru!

  • Emanuel Corlat (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – premiul I la Olimpiada de limba şi literatura română, calificat la etapa națională;
  • Cristina-Daniela Cozma (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Anastasia Andrici (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Cosmina Turiceanu (clasa a VIII-a A, îndrumător prof. Liliana Siustis) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Văcăreanu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – premiul III la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Crina Constantinescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Alexandrescu (clasa a X-a H, îndrumător prof. Carmen Hrițuc) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Olivia-Eliza Gagiuc (clasa a XI-a F, îndrumător prof. Mihaela Câșlariu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Vladimir-Spiridon Orlovschi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul II la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Mădălina-Gabriela Burlacu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Diana-Ionela Ivașcă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Cătălin-Constantin Ailincăi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Tudor-Nicolae Măriuța (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune la Olimpiada de limba engleză;
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Emilian Ștefan) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Samuel Căuneac (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Iulia Ostafi) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Ecaterina Forij (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Nicoleta-Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Mihaela Agache (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul I la Olimpiada de limba franceză;
  • Marinela Foca (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Diana-Ioana Budeanu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Teodora Andronic (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Andra-Maria Vranciu (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Laurențiu Macovei) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andra Loznianu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul I la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Lavinia Robu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul II la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Alexandra Grosu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Cosmina Petroi (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Miruna-Iuliana Alecu-Poienaru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Maria-Nicoleta Chiorescu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Adriana Petraru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Adriana Vatavu) – premiul III la Olimpiada de fizică;
  • Elena Viziteu (clasa a IX-a D, îndrumător prof. Roxana Vatavu) și Cosmin Ichim (clasa a XI-a C, îndrumător prof. Olivia Gornea) – premiul III la Concursul Național de Comunicări Științifice „Chimia – prieten sau dușman?”, secțiunea Chimie (tema lucrării: Chimia tatuajelor)
  • Daniela Ștefan (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Marius-Cristian Angheluș (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Ana-Maria Rozmalin (clasa a X-a B, îndrumător prof. Gabriela Huțanu) – premiul II la Olimpiada de biologie;
  • Andreea Calistru (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – premiul III la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hobjâlă (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Vasile Axinie) – premiul II la Olimpiada de istorie;
  • Mihaela Pălimariu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Jeni Boicu) – mențiune la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Cosmina Apetroaie (clasa a X-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul II la Olimpiada de geografie;
  • Iulian Moșneagu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Amalia Taradaciuc (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Raluca Tololoi (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Maria Iosub (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Marilena Mardare) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Andreea-Mădălina Sladariu (clasa a X-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologie generală, calificată la etapa națională;
  • Diana-Laura Dorohoiu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională;
  • Bianca-Florina Sofronescu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Managementul clasei de elevi, calificată la etapa națională;
  • Simida Timișag (clasa a X-a F, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – premiul III la Olimpiada de logică, argumentare și comunicare;
  • Mădălina Melniciuc (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – mențiune la Olimpiada de psihologie;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul I la Olimpiada de religie ortodoxă, calificată la etapa națională;
  • Teodora Bârlădeanu (clasa a X-a D, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Ramona Săvucă (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Delia Axinte) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Mădălina Scutelnicu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Radu Gonciar) – mențiune la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Claudiu Palade (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Simona Niculică) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Marius-Dumitru Aursulesei (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Alexandru Avasilcăi (clasa a X-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • George Bădiță (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu, Cătălina Gireadă) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației C#, calificat la etapa națională;
  • Beniamin Cușniriuc (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Simona Lăzărescu (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Alexandra Agheniței (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Răzvan Ailenei (clasa a X-a C, îndrumător prof. George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Smaranda Derscanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Mihaela Honceriu) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației TIC, calificată la etapa națională;
  • Bogdan-Ciprian Petrosceac (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Robert-Andrei Miron (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Irina Zoițanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Daniel Cojocariu) – premiul III la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, șah;
  • Rareș-Andrei Halip (clasa a IX-a G, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă, calificat la etapa națională;
  • Bianca Bostan (clasa a X-a A, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă;
  • Echipa de volei – fete – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar;
  • Echipa de volei – băieți – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Tuturor, felicitări!