Skip to main content

Atanasia Bârlădeanu, Isabela Sucilă și Răzvan Politic, olimpici naționali

Atanasia Bârlădeanu

Așa cum ați aflat parcurgând rezultatele publicate pe acest site, ATANASIA BÂRLĂDEANU (clasa a XII-a F), eleva doamnei profesoare Mihaela Pancu și a doamnei diriginte Mariana Damian, se găsește printre cei doisprezece reprezentanți ai județului nostru la etapa finală a Olimpiadei de limba și literatura română, care se va desfășura între 22 și 26 aprilie, la Colegiul „Ion Kalinderu” din frumoasa stațiune prahoveană Bușteni.

Este a doua calificare la o olimpiadă națională a Atanasiei, cea dintâi (la Limba latină, în urmă cu trei ani) aducându-i un premiu special. De atunci, Atanasia a cules alte premii la concursuri de istorie și religie.

Prezența sa în finala națională de la Bușteni e o încununare a muncii unui copil îndrăgostit de carte, tenace, smerit și cuviincios. Știm însă dintr-un eseu al Atanasiei că Literatura naşte dorința de cunoaştere a nevăzutului, a neauzitului, a neîntâlnitului, a evadării sau izolării, a regăsirii sinelui – iar această dorință este neostoită. Concursul din Săptămâna Mare va fi doar un moment în acest parcurs cognitiv, pe care îl vom urmări cu atenție și de aici încolo.

Isabela Sucilă

La etapa județeană a aceleiași Olimpiade de limba și literatura română, MARIA-ISABELA SUCILĂ (clasa a XI-a F, eleva doamnei profesoare Luminița Stoica) a obținut premiul III. Isabela are trei premii olimpice în acest an: premiul II la istorie (îndrumător: prof. Vasile Axinie) și calificarea la etapa națională a competiției, care va avea loc în Săptămâna Mare, la Drobeta Turnu Severin, unde o va însoți pe Andreea Calistru, de asemeni calificată, premiul II la religie ortodoxă (îndrumător: prof. Radu Gonciar) și premiul III la limba și literatura română.

La Limba și literatura română, au obținut mențiuni MIRELA BĂLĂUCĂ (clasa a X-a G, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) și, la secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață, EMILIA-MARIA MATEIUC-BOACĂ (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica), MARIA-ADELINA BULIGA (clasa a X-a A, îndrumător prof. Luminița Stoica),  DANIELA ȘTEFAN și SIMONA CRAUCIUC (clasa a X-a B, îndrumător prof. Lucia Ștefănescu).

Răzvan Politic

În week-end-ul trecut a avut loc și Olimpiada Județeană de Tehnologia Informației. Cu cel mai mare punctaj dintre toți participanții, din toată țara, la toate nivelele, la secțiunea TIC, s-a impus RĂZVAN POLITIC (clasa a X-a C, 21 de puncte peste locul II). Starostele CȘE Pedagogic, pregătit de doamna dirigintă Monica Nicolau, este primul în clasamentul național și va lua parte, pentru a doua oară consecutiv, la finala acestei Olimpiade, ce va avea loc la Arad, între 16 și 18 mai.

ȘTEFAN STOLERIU (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică și George Carmocanu) s-a clasat pe locul secund la clasa a XII-a. Mențiuni au obținut MIHĂIȚĂ ALUPOAIE (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau), OCTAVIAN MOLDOVANU (clasa a X-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) și ALEXANDRU SIRIȚANU (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică și George Carmocanu).

O prestație foarte bună la Olimpiada de informatică a avut-o PETRU-ALEXANDRU MĂNIGA (clasa a XII-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică și George Carmocanu), distins cu mențiune.

Palmares olimpic 2018 – etapa județeană

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Teodora Bârlădeanu (clasa a XII-a D, îndrumător prof. Alina Mavrescu) – premiul II
  • Daniela-Andreea Poleac (clasa a X-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – premiul II
  • Cristina-Daniela Cozma (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

  • Ioana Bârlădeanu (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune
  • Anamaria Cîrdei (clasa a X-a B, îndrumător prof. Mihaela Cîșlariu) – mențiune
  • Daniela Ștefan (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Lucia Ștefănescu) – mențiune

TINERII DEZBAT

  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Luminița Stoica) – premiul III, individual – începători

LIMBA ENGLEZĂ

  • Emanuel Corlat (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul I
  • Valentin-Ioan Ciotir (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Șerban Huțanu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Iustin-Daniel Macuc (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Monica Băltoi) – premiul II
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul II
  • Tudor Cosovanu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – premiul III
  • Narcis-Eduard Nechifor (clasa a X-a G, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul III
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a XI-a C, îndrumător prof. Monica Băltoi) – premiul III
  • Alexandru Gheorghiță (clasa a X-a C, îndrumător prof. Cătălina Melniciuc) – mențiune

LIMBA FRANCEZĂ

  • Nicoleta-Roxana Hlatcu (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II, calificată la etapa națională
  • Simona-Valentina Crauciuc (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II
  • Maria Ababei (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Brîndușa Belciug) – premiul III
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul III
  • Andreea Doroftei (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Alina Donisă) – mențiune

LIMBA GERMANĂ

  • Alexandru Gheorghiță (clasa a X-a C, îndrumător prof. Mihaela Epure) – calificat la etapa națională

MATEMATICĂ

  • Andra-Maria Vranciu (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – premiul III
  • Corneliu-Alexandru Maxim (clasa a V-a B, îndrumător prof. Gabriela Corduneanu) – mențiune
  • Florin-Cristian Alexuc (clasa a V-a B, îndrumător prof. Gabriela Corduneanu) – mențiune

FIZICĂ

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Adriana Vatavu) – premiul I, calificat la etapa națională

BIOLOGIE

  • George-Alexandru Rada (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Diana Cărbunaru) – premiul III
  • Beatrice-Magdalena Ungureanu (clasa a X-a E, îndrumător prof. Diana Cărbunaru) – mențiune

ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI

  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Diana CărbunaruAdriana Vatavu, Roxana Vatavu) – premiul I

ISTORIE

  • Morena-Elena Timofte (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Mihaela Voloc) – premiul III
  • Andreea Calistru (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – premiul III
  • Gabriela Dăscălescu (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Mihaela Voloc) – mențiune
  • Andrei Radinschi (clasa a XII-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – mențiune

GEOGRAFIE

  • Cosmina Apetroaie (clasa a XII-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul I, calificată la etapa națională
  • Roxana Niță (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul II
  • Roxana Pușcașu (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Dragoș Racu) – mențiune

PEDAGOGIE-PSIHOLOGIE

  • Maria-Adelina Buliga (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Introducere în pedagogie. Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a X-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I – Teoria și practica instruirii și evaluării, calificată la etapa națională
  • Elena-Sabina Țapu (clasa a X-a B, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologie generală, calificată la etapa națională
  • Alexandra Grosu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională

LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

  • Simida Timișag (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – premiul II
  • Iulia Cîrdei (clasa a XII-a A, îndrumător prof. Speranța Lemny) – mențiune

CULTURĂ CIVICĂ

  • Maria Ichim-Vasilcău  (clasa a IV-a A), Giulia Iremia (clasa a III-a B) (îndrumători: prof. Carmen Simion, Irina-Mihaela Siminiceanu) – premiul III

RELIGIE ORTODOXĂ

  • Gabriela Agache (clasa a X-a C, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul I
  • Teodosia Grecu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Delia Axinte) – premiul II
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a XI-a F, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul III
  • Mihaela Apației (clasa a X-a H, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul III
  • Maria-Isabela Sucilă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Radu Gonciar) – mențiune

INFORMATICĂ

  • Antonie Butnariuc (clasa a VI-a B, îndrumător: prof. Daniela Nour) – premiul I

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea TIC

  • Răzvan Politic (clasa a IX-a C, îndrumător: prof. Monica Nicolau) – premiul I, calificat la etapa națională
  • Ștefan Stoleriu (clasa a XI-a C, îndrumători: prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – premiul III
  • Marius-Dumitru Aursulesei (clasa a XI-a C, îndrumători: prof. Monica Nicolau, Simona Niculică) – premiul III

TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI – secțiunea C#

  • Alexandru Avasilcăi (clasa a XII-a B, îndrumători prof. Monica Nicolau, Simona Niculică) – premiul I, calificat la etapa națională

OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR

  • Rareș-Andrei Halip (clasa a XI-a G, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul I, tenis de masă, calificat la etapa națională

Revista P.E.D.A., la primul număr

Acum trei săptămâni a apărut primul număr al noii reviste a Liceului – Revista P.E.D.A. (Performanță – Educație – Dedicare – Ambiție). Revista își propune să stimuleze și să valorifice preocupările creatoare ale elevilor.

Redactor-șef este Răzvan Politic (clasa a IX-a C), nimeni altul decât olimpicul nostru laureat cu aur național la TIC. În primul număr semnează elevi de elită ai școlii noastre (în ordine alfabetică): Mihaela Apației (clasa a X-a H), Ioana C. Arnăutu (clasa a XI-a A), Robert Asurdoaie (clasa a X-a H), Atanasia Bârlădeanu (clasa a XI-a F), Andreea Calistru (clasa a XI-a H), Teodosia Grecu (clasa a IX-a A), Raoul Ipate (clasa a IX-a F), Spiridon Orlovschi (clasa a X-a D), Bianca Petrescu (clasa a XI-a B), Andreea Prepeliță (clasa a X-a A), Roberto Simiriuc (clasa a XI-a F), Alexandru Tololoi (clasa a IX-a F), precum și doamnele profesoare Doina Catargiu și Speranța Lemny și domnul profesor Dragoș Racu.

Vă urăm o lectură plăcută și, dacă aveți poezii, proză, eseuri, texte cu caracter științific, comentarii critice, desene, fotografii sau orice alte creații cu care credeți că puteți să ieșiți în lume, vă rugăm să ni le trimiteți la adresa revista@pedabt.ro. Numărul 2 e pe cale să apară și el.

Din păcate, nu am reușit să scoatem un tiraj printat al revistei. Toate solicitările trimise către potențiali sponsori s-au soldat cu un dezarmant „ignore”. Așa încât, deocamdată, răsfoim doar pe net Revista P.E.D.A.!

🏂

Din presa locală

telebuzz.ro, 6 mai a.c.

Performanță, educație, dedicare și ambiție. Toate acestea alcătuiesc revista Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga’’ , numită pe scurt Revista PEDA, ce revine în forță după o pauză de câțiva ani. Numită la început Revista Press Play, un colectiv format din 14 elevi din incinta liceului, avandu-l ca îndrumător pe domnul profesor Radu Gonciar, au hotărât să readucă la viață ceea ce au lăsat in urmă, sub un aspect mai modern, bineînțeles. „Revista are caracter educativ și conține subiecte de interes pentru elevii școlii, aceasta va avea apariție lunară, iar primul număr va intra sub tipar foarte curând. Este un “rebranding” al revistei Press Play, care și-a încetat apariția acum 3 ani și sperăm să o ducem cât mai departe.’’ ne-a declarat Răzvan Politic, redactorul-șef.

Colegiul redacțional este format din elevi care abia au călcat pe treptele liceului, dar și din adolescenți ce au gustat deja din viața de licean iar în scurt timp vor trebui să hotărască pe ce cale o vor lua.

razvan poltiicDeși nu au un loc de întâlnire fix unde își pot desfășura activitatea în tihnă, tinerii sunt optimiști și nu se las bătuți așa de ușor. ,,Nu avem amenajată o sală de clasă în care lucrăm deoarece majoritatea spațiului disponibil în școală este ocupat de cei peste 1300 de elevi pe care liceul îi are, dar ne descurcăm, găsind săli libere în program’’, ne-a mai spus Răzvan.

Revista va cuprinde tot ce e în strânsă legătură cu interesele elevilor liceului de la cele mai importante evenimente la care participă școala, implicit elevii și profesorii, până la literatură, științe exacte sau tehnologie. ,,Obiectivul pe care revista își dorește să-l atingă e acela de a oferi elevilor liceului nostru altceva, pe lângă lecțiile predate zi de zi de către profesori. Revista este scrisă de elevi, pentru elevi, și va fi o sursă de “hrană a minții”, dar și de relaxare în timpul liber.’’ a adăugat redactorul-șef.

Publicația își dorește să oglindească viața de liceu chiar prin ochii elevului, nu a profesorului, fapt evidențiat si prin acronimele din numele revistei: P(erformanță), E(educație), D(edicare), A(mbiție).

Eminescu – 167

EMINESCU, LA CEAS ANIVERSAR

Coordonatori: prof. Laurențiu Palade, prof. Mihaela Pancu, prof. Alina Mavrescu, prof. Luminița Stoica, bibliotecar Garofița Adochiței

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la liceul nostru, vineri, 13 ianuarie 2017, printr-un spectacol de muzică și poezie, organizat de către domnul profesor Laurențiu Palade, în Sala de muzică. Elevii claselor a X-a B, aXI-a A și a XII-a A, coordonați de către doamnele profesoare Alina Mavrescu, Luminița Stoica și Mihaela Pancu au celebrat nașterea „Luceafărului Poeziei Românești” prin cântece pe versuri eminesciene, recitaluri și eseuri dedicate marelui poet. Doamna bibliotecar Garofița Adochiței a organizat o expoziție de carte, în cadrul proiectului Eminescu la ceas aniversar, desfășurată în sala de lectură a bibliotecii, completând semnificația simbolică a zilei.

Prof. Mihaela Pancu

EMINESCU TRĂIEȘTE PRIN NOI

stiri.botosani.ro, 15 ianuarie 2017:

« În timp ce în sala Cinematografului Unirea din Botoșani se decernau Premiile Eminescu pentru Opera Prima şi Opera Omnia, la câteva sute de metri, în sala mare a Muzeului de Istorie, avea loc o altă manifestare dedicată lui Mihai Eminescu.
Asociaţia Scut Botoşănean a fost cea care a răspuns invitaţiei lansate în întreaga ţară de Asociaţia OINA, condusă de Mihai Tociu, şi a invitat botoşănenii să recite împreună din versurile lui Mihai Eminescu. La apel au răspuns câteva zeci de botoşăneni, majoritatea elevi de la Colegiul „A.T. Laurian” Botoșani, coordonaţi de prof. Coca Dorica, de la Liceul Pedagogic – prof. Cătălina Melniciuc şi de la Şcoala nr. 14 – prof. Alina Cărăuşu, precum şi reprezentanţii Uniunii Vatra Românească, filiala Botoşani, condusă de prof. Paul Iordache, şi Asociaţia Iniţiative. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Lidia Uja şi de Bogdan Cărăuşu, preşedintele Asociaţiei Scut Botoşănean.
La microfoanele împărţite în sală, participanţii au recitat în cor mai multe poezii eminesciene, însă, de departe, cu cea mai mare însufleţire au rostit „Scrisoarea III” şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Ajutaţi de versurile care rulau de pe videoproiector pe un panou, cei mai mulţi dintre elevi şi-au luat foarte în serios misiunea, unii rostind pe de rost poeziile sau măcar mare parte din ele. »

OMAGIU LUI EMINESCU, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE

turism-botosani.ro, 16 ianuarie 2017:

« Anul 2017 marchează 150 de ani de la debutul în teatru al lui Eminescu; în 1867, tânărul din Ipotești a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I.L. Caragiale.
… Începând la ora 11, în incinta Botosani Shopping Center, spectacolul muzical-literar a restrâns membrii Asociației Arlechin Botosani, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Vorniceni, ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani, ai Școlii Gimnaziale nr. 7 „Octav Băncilă” și ai Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, Botoșani.
…O abordare interesantă a operei eminesciene au demonstrat componenții trupei Alter, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”; câștigători ai trofeului poesis Litera, elevii s-au strâns pentru a aminti publicului iubitor de artă mesajul creației poetului național: dragostea de țară, nevoia de integritate socială, efemeritatea condiției umane. »

RECITARE-RECORD LA UVERTURA MALL

La Uvertura Mall, 437 de botoșăneni au recitat la unison primele cinci strofe ale „Luceafărului” eminescian, stabilind un nou record. Majoritatea participanților la acest moment inedit sunt elevi ai liceului nostru, îndrumați și însoțiți de doamnele profesoare de limba și literatura română, Alina Mavrescu, Luminița Gheorghiu, Luminița Stoica și Mihaela Cîșlariu.

Premiile anului olimpic 2016

O listă incompletă a laurilor și laureaților edițiilor din acest an ale olimpiadelor și competițiilor județene. Ținem pumnii pentru Emanuel, Andreea-Daniela, Atanasia, Diana, Andra, Lavinia, Maria, Teodora, Andreea-Mădălina, Laura, Bianca, Gabi, Smaranda și George, în încercarea lor de a aduce noi premii naționale liceului nostru!

  • Emanuel Corlat (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – premiul I la Olimpiada de limba şi literatura română, calificat la etapa națională;
  • Cristina-Daniela Cozma (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Anastasia Andrici (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Cosmina Turiceanu (clasa a VIII-a A, îndrumător prof. Liliana Siustis) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Văcăreanu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – premiul III la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Crina Constantinescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Alexandrescu (clasa a X-a H, îndrumător prof. Carmen Hrițuc) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Olivia-Eliza Gagiuc (clasa a XI-a F, îndrumător prof. Mihaela Câșlariu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Vladimir-Spiridon Orlovschi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul II la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Mădălina-Gabriela Burlacu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Diana-Ionela Ivașcă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Cătălin-Constantin Ailincăi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Tudor-Nicolae Măriuța (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune la Olimpiada de limba engleză;
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Emilian Ștefan) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Samuel Căuneac (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Iulia Ostafi) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Ecaterina Forij (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Nicoleta-Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Mihaela Agache (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul I la Olimpiada de limba franceză;
  • Marinela Foca (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Diana-Ioana Budeanu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Teodora Andronic (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Andra-Maria Vranciu (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Laurențiu Macovei) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andra Loznianu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul I la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Lavinia Robu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul II la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Alexandra Grosu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Cosmina Petroi (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Miruna-Iuliana Alecu-Poienaru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Maria-Nicoleta Chiorescu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Adriana Petraru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Adriana Vatavu) – premiul III la Olimpiada de fizică;
  • Elena Viziteu (clasa a IX-a D, îndrumător prof. Roxana Vatavu) și Cosmin Ichim (clasa a XI-a C, îndrumător prof. Olivia Gornea) – premiul III la Concursul Național de Comunicări Științifice „Chimia – prieten sau dușman?”, secțiunea Chimie (tema lucrării: Chimia tatuajelor)
  • Daniela Ștefan (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Marius-Cristian Angheluș (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Ana-Maria Rozmalin (clasa a X-a B, îndrumător prof. Gabriela Huțanu) – premiul II la Olimpiada de biologie;
  • Andreea Calistru (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – premiul III la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hobjâlă (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Vasile Axinie) – premiul II la Olimpiada de istorie;
  • Mihaela Pălimariu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Jeni Boicu) – mențiune la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Cosmina Apetroaie (clasa a X-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul II la Olimpiada de geografie;
  • Iulian Moșneagu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Amalia Taradaciuc (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Raluca Tololoi (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Maria Iosub (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Marilena Mardare) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Andreea-Mădălina Sladariu (clasa a X-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologie generală, calificată la etapa națională;
  • Diana-Laura Dorohoiu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională;
  • Bianca-Florina Sofronescu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Managementul clasei de elevi, calificată la etapa națională;
  • Simida Timișag (clasa a X-a F, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – premiul III la Olimpiada de logică, argumentare și comunicare;
  • Mădălina Melniciuc (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – mențiune la Olimpiada de psihologie;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul I la Olimpiada de religie ortodoxă, calificată la etapa națională;
  • Teodora Bârlădeanu (clasa a X-a D, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Ramona Săvucă (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Delia Axinte) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Mădălina Scutelnicu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Radu Gonciar) – mențiune la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Claudiu Palade (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Simona Niculică) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Marius-Dumitru Aursulesei (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Alexandru Avasilcăi (clasa a X-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • George Bădiță (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu, Cătălina Gireadă) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației C#, calificat la etapa națională;
  • Beniamin Cușniriuc (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Simona Lăzărescu (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Alexandra Agheniței (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Răzvan Ailenei (clasa a X-a C, îndrumător prof. George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Smaranda Derscanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Mihaela Honceriu) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației TIC, calificată la etapa națională;
  • Bogdan-Ciprian Petrosceac (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Robert-Andrei Miron (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Irina Zoițanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Daniel Cojocariu) – premiul III la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, șah;
  • Rareș-Andrei Halip (clasa a IX-a G, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă, calificat la etapa națională;
  • Bianca Bostan (clasa a X-a A, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă;
  • Echipa de volei – fete – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar;
  • Echipa de volei – băieți – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Tuturor, felicitări!