Category: proiecte europene

Liceul Pedagogic – Școală Europeană

Liceul nostru a obținut, pentru a treia oară, titlul de Școală Europeană, în cadrul Competiției Naționale, ajunsă anul acesta la a XV-a ediție. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc pe 24 mai, la Palatul Parlamentului, în Sala Nicolae Iorga, iar delegația liceului nostru a fost formată din doamna director Roxana Vatavu, doamna profesor …

Continue reading

Selecție pentru RAINBOW

Liceul nostru, împreună cu alte șapte școli partenere, va desfășura în viitorul apropiat un proiect european numit RAINBOW – acronimul de la Right Attitude IN Building Our World. Din echipa ce va implementa proiectul fac parte doamnele directoare Mirela-Ofelia Sănduleanu și Roxana Vatavu, doamna învățătoare Daniela Simion, doamnele profesoare Brândușa Belciug, Olivia Gornea, Geanina Ipate, …

Continue reading

Ziua Europeană a Limbilor

În fiecare an, la 26 septembrie, sărbătorim Ziua Europeană a Limbilor, un ecou al campaniei purtate în Anul European al Limbilor, în 2001, campanie ce avea drept obiective: (i) conștientizarea bogăției și diversității patrimoniului lingvistic european; (ii) dezvoltarea acestui patrimoniu în sensul plurilingvismului, adică a dobândirii de competențe inclusiv în limbi mai puțin răspândite; (iii) …

Continue reading

Important – Selecția cadrelor participante la Proiectul InterCrea – Proiect pentru o școală europeană

Selecţia personalului şcolii pentru participarea la activităţile de formare continuă în cadrul proiectului Erasmus+ KA1 „InterCrea – Proiect pentru o şcoală europeană” va avea loc în perioada 27-29 iulie 2015. Rugăm cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar interesaţi să urmărească postările pe grupul LTNI, unde vor putea găsi toate informaţiile necesare pentru participarea la selecţie.

InterCrea – Proiect pentru o școală europeană

Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, Actiunea KA1 Proiectul şcolii noastre „InterCrea – Proiect pentru o şcoală europeană” finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, Acţiunea KA1 a fost aprobat. Obiectivele proiectului nostru sunt următoarele: folosirea de noi strategii moderne, creative şi activ-participative în activitatea didactică, creşterea impactului utilizării TIC în educaţie, creşterea …

Continue reading