Skip to main content

„Botoşani, oraşul copilăriei mele” – tur ghidat

În cadrul proiectului „Botoşani, oraşul copilăriei mele”, inițiat de asociația Educatori creativi – copii inventivi, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute o nouă activitate ce a constat în parcurgerea câtorva obiective mai importante din orașul nostru.

„În cele două zile, 12 şi 13 oct. 2017, 150 de copii de la cele 8 şcoli participante, cadrele didactice care au însoţit grupurile şi părinţi tineri, foarte interesaţi de activitate, au ascultat cu mare atenţie poveşti despre oraş. Povestitori? Domnii Ionel Rusu şi Ionuţ Gurzu de la CNIPT Botoşani care au reuşit să-i încânte pe copii şi să le stimuleze curiozitatea pentru a afla alte noi informaţii despre oraşul natal. Mulţumim!”

Asociația Educatori creativi – copii inventivi

PS. Așa au găsit micii noștri prieteni clădirea Teatrului „Mihai Eminescu”. Oare câți ani vor avea când vor putea viziona, în sfârșit, primul spectacol de după îndelunga restaurare?

Botoșani – orașul copilăriei mele

Asociația Educatori creativi – copii inventivi, fondată de doamnele învățătoare Florentina Dănilă, Dana Simion și Marilena Chelariu, a inițiat un proiect ambițios cu titlul „Botoșani – orașul copilăriei mele”. Așa cum se arată într-un comunicat de presă al Asociației, „scopul proiectului este promovarea specificului cultural al spațiului botoșănean și fructificarea potențialului creativ al copiilor, prin realizarea unui album al orașului nostru, simultan cu creșterea gradului de informare și sensibilizare asupra vieții comunității, pentru dezvoltarea unei atitudini civice corespunzătoare, combaterea marginalizării și a excluderii sociale.

Vor fi desfășurate mai multe activități, la care vor participa grupele de copii și profesorii lor, alături de reprezentanți ai finanțatorului, autorități și specialiști din diferite domenii, care să schimbe în bine percepția copiilor asupra realităților locale și să-i motiveze să realizeze creații proprii, pe temele anunțate. Portofoliile copiilor vor fi expuse la Casa Corpului Didactic și Biblioteca Județeană «Mihai Eminescu» Botoșani, urmând a fi jurizate și premiate.”

În această operațiune de „împrietenire” a copiilor cu orașul nostru sunt antrenați nu mai puțin de 150 de elevi de la Liceul Pedagogic, dar și de la Școlile gimnaziale 6, 7, 10, 11, 12 și 17 și de la Liceul Sportiv din localitate. Printre cei 30 de profesori implicați se găsesc și doamnele învățătoare Marilena Chelariu, Mihaela Siminiceanu, Olguţa Dughilă, Carmen Simion, Mihaela Pânzariu și Camelia Puşcaşu. Alți foști sau actuali dascăli ai Liceului nostru reprezintă câțiva dintre partenerii acestui proiect: doamna profesoară Cristina Manolache din partea Casei Corpului Didactic, doamna învățătoare Olguţa Şchiopu din partea IȘJ Botoșani, doamna Ersilia Iacob din partea Bibliotecii Județene. 

Elevele practicante de la Liceul Pedagogic au fost și ele cooptate în acțiunile acestui proiect. Domnul inspector Laurențiu Palade a compus un frumos imn pe versurile scrise de doamna învățătoare Florentina Dănilă:

Sâmbătă, 30 septembrie a.c., a avut loc prima întâlnire cu toți cei 150 de participanți. Prichindeii noștri au purtat dialoguri captivante cu doamna Steliana Băltuță – etnograf, doamna Violeta Damaschin – muzeograf, domnul Gheorghe Median – muzeograf și domnul Cosmin Zamfirachi – jurnalist (prezent în clipul de mai jos).

Proiectul a câștigat, în mai a.c., o finanțare nerambursabilă din partea Primăriei, care suportă patru cincimi din cheltuieli, o cincime fiind contribuția proprie a instituțiilor implicate.