Skip to main content

Prietenie fără vârstă

În curtea școlii era mereu veselie. Copiii din clasa a II-a B alergau, râdeau și se jucau, dar îi priveau mereu cu admirație pe elevii din clasa a VII-a B. Păreau atât de mari, de deștepți și de curajoși!


Într-o zi, doamna învățătoare le-a spus că urmează Ziua Cititului Împreună și i-a întrebat:
– Ce-ați spune dacă ați citi alături de colegii mai mari?
– Ar fi grozav! a exclamat Teo. Poate așa ne împrietenim cu ei și ne învață lucruri interesante!

Așa că elevii mici au scris o invitație frumoasă, plină de culori și desene: „Vrem să citim împreună! Ne ajutați să descoperim povești grozave?”
Când au văzut invitația, cei mari s-au privit între ei, nesiguri.


Așa că, în ziua cea mare, elevii din clasa a VII-a B s-au așezat alături de cei din clasa a II-a B, fiecare formând o echipă. Unii citeau cu glas tare, alții interpretau personajele cu voci haioase, iar alții își împărtășeau poveștile preferate.


La final, toți erau încântați. Cei mici învățaseră cuvinte noi, iar cei mari își aminteau cât de frumos era să descoperi lumi prin lectură.
– A fost cea mai frumoasă zi! zâmbi Sabina.
– Ar trebui să facem asta mai des! spuseră Sofia și Gabi.
– Mă simt așa de emoționată și fericită că suntem aici împreună! șopti Ioana.


Și astfel, Ziua Cititului Împreună nu a fost doar despre cărți, ci despre prietenii noi, despre bucuria de a împărtăși și despre puterea poveștilor de a apropia oamenii, indiferent de vârstă.

Sfârșit.

prof. înv. primar LOREDANA CIUBOTARIU

prof. înv. primar IULIA LUPU

 

Ziua Internațională a Cititului Împreună, sărbătorită la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”

Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este o zi în care se sărbătorește puterea de a citi, cu voce tare, împreună. Contactul cu poveștile conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogățirea vocabularului, la creativitate. Astfel, copiii învață, din povești, să deosebească binele de rău, adevărul de minciună și vor deveni mai atenți și mai sensibili la cei din jurul lor.

Ziua Internațională a Cititului Împreună, creată de o organizație nonguvernamentală din New York şi marcată în prima zi de miercuri a lunii februarie, atrage atenția asupra beneficiilor cititului împreună cu alți membri ai comunității.

Proiectul de activitate „Îmi ZICI o poveste?”, organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), vizează promovarea lecturii și sublinierea importanței cărților în rândul elevilor clasei I B Step by Step de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani și preșcolarilor din grupa mijlocie, Broscuțele vesele, din grădinița parteneră, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23, Botoșani.

Cadrele didactice coordonatoare de la cele două instituții școlare, prof. învățământ preșcolar Florina Coșuleanu, prof. învățământ preșcolar Silvia Belciu, prof. învățământ primar Mihaela Pînzariu, prof. învățământ primar Andrada Corduneanu, au pornit de la lectura unei povești care l-a avut ca protagonist pe Marele Alb, Olaf, ce i-a învățat pe copii despre bunătate și despre faptul că a fi unic este minunat și i-a determinat pe copii să descopere găsirea puterii în imperfecțiuni. De asemenea, printr-un joc de ghicitori și măști organizat de elevi, preșcolarii descopereau, în aplauzele tuturor, personaje din povești cunoscute. Activitatea a fost și un prilej de a sărbători prietenia copiilor prezenți, de a cânta și de a se distra alături de mascota Olaf.

Proiectul s-a finalizat cu bucurie și cu înțelegerea faptului că lectura este benefică, cuvintele având o putere magică, dar și cu promisiunea că se vor revedea pentru a da naștere din nou schimbului de energie bună și de idei creatoare care i-a încărcat si i-a entuziasmat pe toți cei prezenți.

Prof. înv. primar MIHAELA PÎNZARIU

Prof. înv. primar ANDRADA CORDUNEANU

Ziua lecturii împreună

O vorbă de duh latinească spune: Verba volant, scripta manent, adică: „vorbele zboară, scrisul rămâne”. Marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges ne atrăgea atenția că noi, cei moderni, am răsturnat înțelesul originar al proverbului, apărând conțopismul și colecționând hârtii. În realitate, pentru antici, doar cuvântul rostit făcea ca scrisul să devină „înaripat și sfânt”, iar cartea era un obiect fără valoare dacă rămânea necitită.

În același sens, elevii noștri din clasele primare au prefăcut în aripi paginile cărților din biblioteca Liceului, odată cu lecturile prilejuite de Ziua internațională a Cititului împreună sau a Cititului cu voce tare (World Read Aloud Day). Peter Pan, Căluțul cocoșat, Robinson Crusoe și alți eroi de vis și-au luat zborul dintre coperțile deschise către zări necuprinse și neatinse, unde doar mințile și inimile copiilor ajung.

Decolarea s-a făcut în ritmul pașilor prevăzuți de un proiect educațional pus la cale, în parteneriat, de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” – reprezentat de doamnele Carmen Simion și Mihaela Siminiceanu, profesori pentru învățământul primar, și de doamna bibliotecar Garofița Adochiței – și de Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu” Botoșani, Filiala Nr.2 Grivița, reprezentată de doamna bibliotecar Brîndușa Coteț.

Grupul-țintă a fost format din pasionații cititori din clasele a III-a A și a II-a B.

Z.I.C.I. ca să Ș.T.I.M.

Pe 1 februarie cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (Z.I.C.I.), elevii clasei a IV-a A – Step by Step au organizat o acțiune dedicată Științelor, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (Ș.T.I.M.).

Proiectul s-a numit, firește, Z.I.C.I. ca să Ș.T.I.M. și s-a desfășurat sub îndrumarea doamnelor învățătoare Olguța Dughilă și Veronica Manolache și a doamnei bibliotecare Garofița Adochiței.

Mobilizați de sloganuri precum „Citiți și schimbați lumea” sau „Știința de mâine e în mâinile mele” și de ceva mai anticul, dar etern actualul εύρηκα, viitorii savanți au cercetat cu luare-aminte tainele celor patru domenii pe care Ș.T.I.M. cum le cheamă, întrucât le-am amintit în primul paragraf.

Prin intermediul lecturii, elevii au dobândit noi informații, pe care și le-au notat și le-au afișat pe panouri special amenajate. La final, au primit niște diplome pentru ei și niște cupoane speciale pe care le vor înmâna celor cu care vor să-și împartă viitoarele lecturi.