Ordonanța de Urgență nr. 83 din 12 octombrie 2023 stabilește măsuri pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic, în valoare de 500 de lei anual, preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial. Aceste tichete sunt destinate achiziționării de materiale școlare necesare frecventării școlii și grădiniței.
Criterii de acordare a tichetelor sociale:
🌟Preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
- 🦄 Au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani);
- 🦄 Au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
- 🦄 Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată (venitul lunar net pe membru de familie (preșcolar) este de maximum 692 lei);
- 🦄 Copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței de guvern nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. (venitul lunar net pe membru de familie (primar și gimnaziu) realizat în luna IULIE 2025 este de maximum 2025 lei)
🗂️ DOCUMENTE NECESARE:
- 📝 Cerere-tip – descărcați: Model-Cerere-Tichete-Sociale
- 🪪 Copii CI părinți;
- 🪪 Copii Certificate naștere/ CI (ceilalți copii aflați în componența familiei)
♪ Notă
Componența familiei:
= 👨👩👧👦 soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și se gospodăresc împreună;
= 👩👧👦 se asimilează termenului de familie și persoana singură cu copii aflați în întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
❗DOSARELE SE DEPUN LA 👩🏻💻SECRETARIATUL UNITĂȚII❗
TERMEN LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA DOSARULUI:
⏰2 OCTOMBRIE 2025, ORA 🕛1200
