E doliu în școala noastră! S-a stins doamna profesor Cătălina Melniciuc!
E greu să vorbești despre Cătălina la trecut. E greu să-ți imaginezi școala aceasta fără ea, școala botoșăneană fără ea, lumea aceasta apropiată nouă fără ea. Despre Cătălina nu se vorbește, despre ea se trăiește, se simte, se învață.
Cătălina e profesorul de engleză care a iubit școala și elevii, care își găsea împlinirea în menirea de a fi dascăl și care aștepta tânjind clipa când avea să se întoarcă din nou la școală, așa cum o făcuse după atâtea momente greu încercate din viața ei. Cu entuziasm, cu ardoare și pasiune, cu puterea de a te ridica pe care ți-o dă doar misiunea pe care ți-ai asumat-o ca dascăl și ca prieten al elevilor tăi.
Cătălina e colegul care nu te lăsa niciodată la greu, care avea un sfat și o vorbă de duh pentru oricine, care trezea la viață toată cancelaria și care anima toate evenimentele școlii: baluri, festivități, proiecte, petreceri. Un veritabil maestru de ceremonii, un iubitor al muzicii și dansului, un om frumos, care nu făcea nimic cu jumătăți de măsură, care trăia fiecare clipă ca și cum ar fi fost unica și ultima.
Cătălina e prietena care te iubea cu dăruire și-ți dădea impresia că ești unic(ă) în viața ei, care îți împărtășea bucuriile și durerile cu toată inima, care era acolo, lângă tine, chiar și de pe patul de spital. Prietena fără de care simți că nu poți merge înainte, pentru că fiecare moment pe care l-ai trăit îi aparținea și ei.
Cătălina, profesorul, colegul, prietena, mama, fiica, soția, creștina și, mai ales, Cătă, draga noastră! A noastră pentru eternitate, ai tăi pentru totdeauna!

Prof. Mirela Sănduleanu


S-a stins cea care a fost soție, mamă, fiică, prietenă și dascăl de vocație – Cătălina-Gabriela Melniciuc.
Prin multă suferință și-a câștigat deja locul printre îngeri.
Dumnezeu să te odihnească în pace!

Aurel Melniciuc

M-a lovit azi cumplita veste că s-a dus…
Nu o mai văzusem de când am terminat liceul, cred. Dar mai țineam legătura pe Facebook. Era la fel de tânără, frumoasă și plină de viață. A însemnat enorm în educația mea și nu doar că mi-a consolidat pasiunea pentru limba engleză, dar m-a susținut în tot și m-a încurajat să mă implic în tot felul de activități. Peste timp a atins și a influențat destinele a sute de oameni…
Drum lin, doamna dirigintă Cătălina Melniciuc!
Nu veți fi uitată! 🖤

Raluca Romaniuc


Atunci când pur și simplu nu mai am cuvinte să zic ceva despre cea mai bună și cea mai veche prietenă cu care am copilărit împreună. Durerea este mult prea mare pentru această pierdere. Un om minunat care se bucura de orice moment al vieții… Când povesteam despre copii noștri zicea: „suntem două mame fericite!” Te iubesc, Cătălina Melniciuc!

Adriana Kurtoglu

„Ești bun, ești frumos și poți!”
… acestea sunt cuvintele care mi-au călăuzit anii de liceu, iar mai târziu m-au ajutat să trec peste momentele grele 
… acestea sunt cuvintele pe care le primeam ca elevi, dar și ca oameni în formare pregătindu-ne pentru viață
… acestea sunt cuvintele doamnei diriginte Cătălina Melniciuc, un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, care te făcea să crezi că nimic nu este imposibil. Fiecare lucru făcut împreună cu dumneaei era dus la rang de artă, iar acum nu-mi vine să cred că atât de curând am ajuns să vorbim despre dânsa la trecut.
Ne-a părăsit un om iubitor de frumos și de oameni, lăsând nouă, celor care am avut șansa de a o cunoaște, cel mai de preț dar: pofta sa de viață molipsitoare, ce nu are cum să se piardă din spiritul nostru.
Drum lin spre cer, doamna Dirigintă!

Elena Miron


A plecat dintre noi un om minunat, o bună prietenă, Cătălina Melniciuc, un dascăl devotat și iubitor, mereu cu zâmbetul pe buze, semănător de frumos, un suflet bun, sensibil și luptător, dar mai ales un ADEVĂRAT OM care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc și apoi pe sine!
Timp de ani de zile a luptat de n ori cu bolile crunte care i-au ieșit în cale și le-a biruit în mod uimitor, dar… de această data trupul firav și epuizat de atâta suferință și încercare, nu a mai rezistat, în ciuda dorinței sale de a trăi.
Drum lin spre cer, draga noastră Cătălina, unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”!
Reîntâlnirea noastră va avea loc în viața veșnică!
Milostivul Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa!
Multă putere și sincere condoleanțe fiicei, soțului, surorii, mamei și întregii familii!
Să n-o uităm curând, ci s-o pomenim în rugăciunile noastre pe buna, draga și luptătoarea noastră CĂTĂLINA!

Ana-Maria Macuc