În Liceul nostru, recunoscut pentru grija față de copilașii cu nevoi speciale, are loc un proiect intitulat „Învățăm unii de la alții”, proiect în care sunt angrenați elevii clasei a II-a B – Step by Step, îndrumați de doamnele lor învățătoare, prof. Marilena Chelariu și prof. Simona-Cristina Coșuleanu, și elevii clasei pregătitoare a Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”, coordonați de doamna prof. Andreea Pavăl.

Vineri, 11 noiembrie 2022, copiii de la cele două clase au desfășurat o activitate de evaluare cu tema ,,Anotimpurile în sărbătoare”, ca urmare a finalizării studiului tematic.

      

Într-o atmosferă plină de entuziasm ei au relaționat frumos, învățând unii de la alții, au realizat lucrări colective și s-au bucurat de momentele speciale petrecute împreună.

   

Întâlnirea a demonstrat că implicarea copiilor cu CES în activități de învățare și activități sociale oferă posibilitatea dezvoltării unor relații de toleranță, întrajutorare, prietenie și colaborare lipsite de prejudecăți.