Skip to main content

Aniversarea albinuțelor

Cei mai mici școlari din Clasa Pregatitoare A, 🐝 Clasa albinuțelor 🐝, au desfășurat proiectul „100 de zile de școală” în colaborare cu biblioteca școlii.

Activitatea a fost coordonată de către doamna profesor Olguța Șchiopu, învățătorul clasei.

Școlarii au fost apreciați pentru colecțiile realizate și activitatea desfășurată de către conducerea unității de învățământ.

Părinții aflați în conexiune directă prin Google Meet au fost încântați de realizările micilor școlari.

Ajutor pentru semenii noștri

Hibernalul început de primăvară, anevoiosul început de Post al Paștilor și vijeliosul început de război de peste fruntarii au adus și mugurii faptelor bune.

Un comando al păcii și filantropiei, compus din elevi ai Liceului nostru, dirijat de bagheta inimitabilului domn profesor Laurențiu Palade și înarmat cu 80 de pachete de ajutoare (fructe, dulciuri, haine, pături, rechizite, jucării etc), a venit în sprijinul copiilor și al oamenilor nevoiași de la Centrul „Micul Prinț” și de la Complexul „Sfântul Mina”.

Tot domnul profesor a avut inițiativa organizării ad hoc a unei mici agape cu pizza.

Îi felicităm pe toți participanții și îi mulțumim Liviei Țibuleac (clasa a XII-a F) pentru fotografiile trimise.

Copacul meu, în straie de sărbătoare

Școala Gimnazială „Elena Rareș” din Botoșani organizează a patra ediție a concursului „Copacul meu în straie de sărbătoare”. Vă invităm să votați arborii ce străjuiesc Liceul nostru accesând linkul:

https://www.facebook.com/photo?fbid=484758043340743&set=pcb.484758770007337

Tot ce trebuie să faceți este să dați un 👍like la poza ce reprezintă Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”. Decorarea copacilor este munca mai multor elevi, coordonați de doamna profesoară Petronela Țurcanu.

ALTER se întoarce


Suntem bucuroși să vă anunțăm că trupa de teatru a liceului se întoarce!🥳
Știm cât de mult ați așteptat acest moment, de aceea revenim într-o nouă formulă!
Te invităm și pe tine la preselecții duminică, 27 februarie, ora 12:30, în sala de muzică.
Tot ce trebuie să faci e să reciți, la alegere, o poezie, un banc, un monolog sau orice ți se potrivește ție. Contează să vii cu energie bună, cu mult entuziasm, să nu ai emoții și, cel mai important, să ne distrăm împreună!
Ce mai aștepți? Vino alături de noi!! Vom avea jocuri de cunoaștere, jocuri teatrale, dar și muuulte alte surprize.❤️

ROBERT DOLENSCHE
clasa a XI-a H