Skip to main content

Premiile anului olimpic 2016

O listă incompletă a laurilor și laureaților edițiilor din acest an ale olimpiadelor și competițiilor județene. Ținem pumnii pentru Emanuel, Andreea-Daniela, Atanasia, Diana, Andra, Lavinia, Maria, Teodora, Andreea-Mădălina, Laura, Bianca, Gabi, Smaranda și George, în încercarea lor de a aduce noi premii naționale liceului nostru!

  • Emanuel Corlat (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – premiul I la Olimpiada de limba şi literatura română, calificat la etapa națională;
  • Cristina-Daniela Cozma (clasa a V-a B, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Anastasia Andrici (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Luminița Stoica) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Cosmina Turiceanu (clasa a VIII-a A, îndrumător prof. Liliana Siustis) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Văcăreanu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – premiul III la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Crina Constantinescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mihaela Pancu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Diana Alexandrescu (clasa a X-a H, îndrumător prof. Carmen Hrițuc) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Olivia-Eliza Gagiuc (clasa a XI-a F, îndrumător prof. Mihaela Câșlariu) – mențiune la Olimpiada de limba şi literatura română;
  • Andreea-Daniela Prepeliță (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Vladimir-Spiridon Orlovschi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Atanasia Bârlădeanu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul II la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Mădălina-Gabriela Burlacu (clasa a IX-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul III la Olimpiada de limba latină;
  • Diana-Ionela Ivașcă (clasa a X-a F, îndrumător prof. Mariana Damian) – premiul I la Olimpiada de limba latină, calificată la etapa națională;
  • Maria-Andreea Balanovici (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Gabriela Cozma) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Cătălin-Constantin Ailincăi (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Tudor-Nicolae Măriuța (clasa a VIII-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – mențiune la Olimpiada de limba engleză;
  • Bogdan-Ștefan Niculică (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Emilian Ștefan) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul II la Olimpiada de limba engleză;
  • Samuel Căuneac (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Iulia Ostafi) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Ecaterina Forij (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul I la Olimpiada de limba engleză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Mirela Sănduleanu) – premiul III la Olimpiada de limba engleză;
  • Raoul-Alexis Ipate (clasa a VII-a B, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Bianca-Florina Petrescu (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul II la Olimpiada de limba franceză;
  • Nicoleta-Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Alina Donisă) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Mihaela Agache (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul I la Olimpiada de limba franceză;
  • Marinela Foca (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Brândușa Belciug) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Catrinel-Ioana Damian (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – premiul III la Olimpiada de limba franceză;
  • Diana-Ioana Budeanu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Teodora Andronic (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Geanina Ipate) – mențiune la Olimpiada de limba franceză;
  • Andra-Maria Vranciu (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andrei-Bogdan Tudor (clasa a V-a B, îndrumător prof. Silvia Pavăl) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Laurențiu Macovei) – mențiune la Olimpiada de matematică;
  • Andra Loznianu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul I la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Lavinia Robu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul II la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, calificată la etapa națională;
  • Alexandra Grosu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Cosmina Petroi (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – premiul III la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Miruna-Iuliana Alecu-Poienaru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Maria-Nicoleta Chiorescu (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Adriana Petraru (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Daniela Vicol) – mențiune la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Adriana Vatavu) – premiul III la Olimpiada de fizică;
  • Elena Viziteu (clasa a IX-a D, îndrumător prof. Roxana Vatavu) și Cosmin Ichim (clasa a XI-a C, îndrumător prof. Olivia Gornea) – premiul III la Concursul Național de Comunicări Științifice „Chimia – prieten sau dușman?”, secțiunea Chimie (tema lucrării: Chimia tatuajelor)
  • Daniela Ștefan (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Marius-Cristian Angheluș (clasa a VII-a A, îndrumător prof. Diana-Cerasela Cărbunaru) – premiul III la Olimpiada de biologie;
  • Ana-Maria Rozmalin (clasa a X-a B, îndrumător prof. Gabriela Huțanu) – premiul II la Olimpiada de biologie;
  • Andreea Calistru (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Jeni Boicu) – premiul III la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hobjâlă (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Vasile Axinie) – premiul II la Olimpiada de istorie;
  • Mihaela Pălimariu (clasa a XII-a F, îndrumător prof. Jeni Boicu) – mențiune la Olimpiada de istorie;
  • Roxana Hlatcu (clasa a IX-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Cosmina Apetroaie (clasa a X-a H, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – premiul II la Olimpiada de geografie;
  • Iulian Moșneagu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Constanța Seniuc) – mențiune la Olimpiada de geografie;
  • Amalia Taradaciuc (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Raluca Tololoi (clasa a VII-a C, îndrumător prof. Mihai Iacob) – mențiune la Olimpiada de cultură civică;
  • Maria Iosub (clasa a IX-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Teodora Palade (clasa a IX-a B, îndrumător prof. Marilena Mardare) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Introducere în pedagogie + Teoria şi metodologia curriculumului, calificată la etapa națională;
  • Andreea-Mădălina Sladariu (clasa a X-a A, îndrumător prof. Viorica Corolea) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologie generală, calificată la etapa națională;
  • Diana-Laura Dorohoiu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Psihologia vârstelor, calificată la etapa națională;
  • Bianca-Florina Sofronescu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Cristina Manolache) – premiul I la Olimpiada de pedagogie – Managementul clasei de elevi, calificată la etapa națională;
  • Simida Timișag (clasa a X-a F, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – premiul III la Olimpiada de logică, argumentare și comunicare;
  • Mădălina Melniciuc (clasa a XI-a H, îndrumător prof. Radu Beșleagă) – mențiune la Olimpiada de psihologie;
  • Gabriela Agache (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul I la Olimpiada de religie ortodoxă, calificată la etapa națională;
  • Teodora Bârlădeanu (clasa a X-a D, îndrumător prof. Radu Gonciar) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Ramona Săvucă (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Delia Axinte) – premiul II la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Mădălina Scutelnicu (clasa a XI-a I, îndrumător prof. Radu Gonciar) – mențiune la Olimpiada de religie ortodoxă;
  • Claudiu Palade (clasa a IX-a C, îndrumător prof. Simona Niculică) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Marius-Dumitru Aursulesei (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Andrei-Alexandru Mariciuc (clasa a IX-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • Alexandru Avasilcăi (clasa a X-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de informatică;
  • George Bădiță (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, George Carmocanu, Cătălina Gireadă) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației C#, calificat la etapa națională;
  • Beniamin Cușniriuc (clasa a XI-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Simona Lăzărescu (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Alexandra Agheniței (clasa a X-a C, îndrumători prof. Simona Niculică, Monica Nicolau, Cătălina Gireadă) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației C#;
  • Răzvan Ailenei (clasa a X-a C, îndrumător prof. George Carmocanu) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Smaranda Derscanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Mihaela Honceriu) – premiul I la Olimpiada de Tehnologia informației TIC, calificată la etapa națională;
  • Bogdan-Ciprian Petrosceac (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – premiul II la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Robert-Andrei Miron (clasa a XI-a B, îndrumător prof. Monica Nicolau) – mențiune la Olimpiada de Tehnologia informației TIC;
  • Irina Zoițanu (clasa a XI-a A, îndrumător prof. Daniel Cojocariu) – premiul III la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, șah;
  • Rareș-Andrei Halip (clasa a IX-a G, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă, calificat la etapa națională;
  • Bianca Bostan (clasa a X-a A, îndrumător prof. Stelian Lozneanu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, tenis de masă;
  • Echipa de volei – fete – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar;
  • Echipa de volei – băieți – a liceului (îndrumători prof. Stelian Lozneanu, prof. Daniel Cojocariu) – premiul II la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Tuturor, felicitări!

 

1 Decembrie – Ziua Națională

click pe imagine pentru galerie

De un sfert de veac românii sărbătoresc Ziua Națională la 1 Decembrie. Este momentul în care inima fiecăruia dintre noi bate în ritmuri naționale, iar gândurile noastre se îndreaptă către eroii neamului. Aceștia au făurit România Mare cu sângele vărsat la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Ca în fiecare an, elevii și profesorii Liceului Pedagogic marchează Ziua Națională, organizând activități, fie tradiționale, fie inedite cu scopul cultivării sentimentului patriotic, formării conștiinței naționale și, nu în ultimul rând, lărgirii orizontului cultural.

Am început joi, 26 noiembrie cu activitatea „Ce aș face eu pentru o Românie mai bună?” organizată de Consiliul școlar al elevilor și având ca mediatori pe doamnele profesoare Cătălina Melniciuc și Olivia Gornea.

click pe imagine pentru galerie

Cele două clase – a XI-a C și a XI-a H – s-au întrecut în a găsi soluții „reale” și „umane”pe care le-ar aplica în diferite ministere pentru a îmbunătăți activitatea acestora. Elevii au făcut față cu brio provocării, dând dovadă de interes în a găsi rezolvarea la problemele actuale ale României, venind cu idei care de care mai originale și eficiente.

Vineri dimineață, sub ochii atenți ai profesorilor de educație fizică și ai doamnei director Mirela-Ofelia Sănduleanu, cu mic cu mare, elevi de gimnaziu, liceu sau învățământ primar au sărbătorit Ziua Națională ținându-se de mâini într-o horă uriașă, tricoloră, menită să strângă prietenii laolaltă și să bucure inimile.

Roșu, galben și albastru sunt culorile pe care le-au purtat aceștia, înfășurând în jurul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” drapelul țării noastre într-o formă vie, umană ce se dorește a fi un manifest patriotic și o invitație la celebrarea împreună a bucuriei de a fi român.

Momentul s-a finalizat cu un uriaș tricolor format de elevii liceului în curtea școlii și de un recital de poezie eminesciană oferit de trupa de teatru Alter.

Cu titlul E scris pe tricolor unire, sub coordonarea profesorilor Jeni Boicu, Aurora-Simona Filip, Laurențiu Palade și Vasile Axinie, în Sala de Muzică a liceului, s-a desfășurat o altă activitate dedicată acestui eveniment.

click pe imagine pentru galerie

Începând cu ora 15 elevii din clasele a X-a F, a X-a G și a XI-a H au expus prezentări referitoare la contextul în care s-a realizat Marea Unire, modul de înfăptuire a acesteia și semnificația zilei de 1 Decembrie. De asemenea, ca un fapt inedit pentru acest an, elevii clasei a X-a G au prezentat un material cu titlul Zile naționale la români, ce cuprinde fotografii și imagini de la ceremoniile dedicate Zilei Naționale din secolul trecut. Mai apoi elevii claselor a IX-a F, a IX-a G și a IX-a H au susținut un recital de poezie, cântec popular și patriotic și încheiat cu Hora Unirii realizată de toți participanții pe holul liceului.

P. S.

PEDA SIMTE ROMÂNEȘTE!

Consiliul Școlar al Elevilor vă invită să luați parte la evenimentele ce se vor desfășura în Botoșani cu ocazia Zilei Naționale. Hai să reprezentăm mâine Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” într-un numar cât mai mare și să arătăm tuturor că Peda simte românește!

Sunteți așteptați cu toții mâine, 1 decembrie, la ora 10 (zece), în fața bisericii Uspenia din Centrul Vechi!

Mai multe detalii pe pagina de facebook dedicată evenimentului.

Un nou proiect cu finanțare extrabugetară

20150617_112235
Comunicat de presă

Astăzi a avut loc la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani inaugurarea noului spațiu de joacă destinat preșcolarilor și școlarilor de vârstă mică din unitatea respectivă.

Părculețul din povești este produsul final al unui proiect cu finanțare extrabugetară în valoare de 7000 EU realizat prin Programul Raiffeisen Comunități în urma câștigării unei competiții de proiecte de către prestigioasa unitate școlară. Ideea realizării unui parc de joacă pentru copii s-a împletit cu o componentă ecologică, astfel încât prin acest proiect s-a realizat reamenajarea spațiului urban și a unui gard verde plantat de către elevii liceului.

Părculețul din povești a fost implementat prin implicarea unei echipe inimoase de profesori și elevi ai liceului, dar și a personalului administrative. Proiectul a inclus și o componentă artistică, astfel încât toate decorațiunile părculețului au fost realizate de elevii de la profilul pedagogic împreună cu profesorii de artă ai școlii.

Inițiativa și ideea proiectului aparțin directorului liceului, prof. Mirela Sănduleanu, secondată de doamna prof. Cătălina Melniciuc.

Săptămâna Altfel 2015 (II): Altfel de puzzle

Collage
În săptămâna 6 – 10 aprilie 2015 s-a desfășurat și în școala noastră programul Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!, prilej cu care atât elevii cât și cadrele didactice s-au întrecut în realizarea unor activități educative cât mai atractive, instructive și cât mai originale.

Doamnele profesoare Alina Mavrescu, Mariana Damian, Geanina Ipate și Simona Niculică și-au propus realizarea unui jurnal al acestei săptămâni cu ajutorul elevilor: Jurnalul „Altfel de puzzle”. Dintre obiectivele proiectului aceste activități amintim: formarea competențelor de redactare a unui text jurnalistic, formarea unei atitudini civice de responsabilitate cu privire la propriile acțiuni cu impact la nivel social, promovarea imaginii instituției prin oferirea unui exemplu de bună practică, formarea unei atitudini civice de responsabilitate cu privire la propriile acțiuni cu impact la nivel social.

Câțiva din elevii noștri au răspuns pozitiv provocări și au decis să devină „jurnaliști” pentru o săptămână și, împărțiți în echipe, să însoțească cât mai mulți dintre colegii lor în activitățile la care aveau să ia parte.

După o scurtă, dar intensă documentare în domeniul tehnicilor jurnalistice și după identificarea activităților educative, tinerii „reporteri” au pornit alături de colegii lor în descoperirea unor adevărate comori de cultură, istorie, tradiție, dar și în descoperirea valorilor lumii moderne legate de cetățenie, spirit civic, ecologie, știință.

Însoțiți de cadre didactice și de părinți, membrii echipei de proiect s-au aventurat în inima Bucovinei, au retrăit momentul unirii tuturor românilor la Alba Iulia, au relatat despre tradițiile regăsite în Șezătoarea străbunilor. Alți membri ai echipei de proiect au redescoperit farmecul muzicii clasice și populare, al teatrului, au însoțit echipele care s-au întrecut în vânătoarea comorilor redescoperind locuri uitate și monumente de valoare din orașul nostru, dar și instituții civice importante din Botoșani, precum Biblioteca Județeană, Jandarmeria și Unitatea de Pompieri. Echipele rămase în școală au fost alături de colegii lor atunci când descopereau „o altfel de fizică”, atunci când înțelegeau că științele exacte pot fi amuzante, că „Violența distruge, prietenia construiește!” și că orice acțiune ecologică poate fi un prim pas spre salvarea planetei.

De mare ajutor în demersul nostru jurnalistic ne-au fost instituții importante din municipiu: Biblioteca județeană, Muzeul județean, Spitalul de Pediatrie, Penitenciarul,Jandarmeria, Unitatea de Pompieri, Teatrul județean „Mihai Eminescu”, Filarmonica Botoșani, orchestra Rapsozii Botoșanilor și nu în ultimul rând, „colegii” mai experimentați de la redacția Somax TV Botoșani.

Întorși în școală după ce au cules informații și au luat interviuri, atunci când au început să redacteze materialele, s-a descoperit că ceea ce se intenționa a fi un jurnal al evenimentelor majore din acestă săptămână cuprindea teme atât de variate și discipline atât de diverse încât semăna cu un „puzzle”, dar nu unul oarecare, ci unul care reda fidel varietatea și caracterul interdisciplinar al experienței noastre. Așa a devenit prima noastră încercare jurnalistică un „Altfel de Puzzle” și s-a concretizat într-o revistă și un puzzle în care piesele sunt formate din relatările corespondenților de la activitățile din „Săptămâna Altfel”.

Este momentul acum să aducem mulțumiri celor care au făcut „nopți albe” pentru ca acest proiect să vadă ”lumina zilei”: director prof. Mirela-Ofelia Sănduleanu, director adjunct prof. Mihaela Epure, prof. Alina Mavrescu, prof. Mariana Damian, prof. Simona Niculică, prof. Geanina Ipate, prof. Laurențiu Macovei, elevii: Catrinel Ioana Damian, Diana Budeanu, Mădălin Lipovanu, Vlad Cozloschi, Consiliului Școlar al Elevilor, colectivului de redacție al jurnalului și tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în sprijinirea acestui demers.

Prof. Geanina Ipate
Prof. Olivia Gornea

JURNALIȘTI LA MASA DE LUCRU

DE LA FOTOREPORTERI ADUNATE

AȘA AM APĂRUT ȘI NOI ÎN PRESĂ

POTRIVIREA PIESELOR

Expoziție & diseminare UN ALTFEL DE PUZZLE

Conferință Internațională la LTNI

DSC_0167

Marți, 201.04.2015, în intervalul orar 14-18,30 în liceul nostru s-a desfășurat 6 th ICTeam – International Conference, din cadrul Proiectului Comenius multilateral, LLP, „ICT Educational Applications for Mathematics”.

În deschiderea conferinței, doamna directoare Mirela Sănduleanu a adresat cuvinte de bun venit și elevii liceului nostru au prezentat un scurt program artistic (prof. coordonatori Laurențiu Palade, Daniela Simion, Mihaela Epure).

La conferință au participat doamna inspector cu proiecte europene, prof. Rodica Mighiu, profesori de la Centrul de Excelență a Tinerilor Capabili de Performanță Botoșani, directori de școli și licee din Botoșani,  profesori din Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” și profesori din: Germania, Croația, Italia, Bulgaria și Turcia.

DSC_0010

Programul Conferinței a fost următorul:

14:00 – 14:45 Deschiderea oficială a Conferinței: Inspector Școlar General Mihaela Huncă; Inspector proiecte educative europene Rodica Mighiu; Inspector Responsabil Centru de Excelență al Tinerilor Capabili de Performanță, Liliana Chira
14:45 – 15:00 Prof. Mirela-Ofelia Sănduleanu, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani – „Sistemul de Învățământ din România”
15:00 – 15,10 Catrinel Damian, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani – Prezentare proiect european multilateral Comenius „A MATTER OF CHOICES” (coordonator, prof. Mirela-Ofelia Sănduleanu)
15,10 – 15,20 Călina Mihăescu, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani – Prezentare produse finale ale proiectului european multilateral Comenius „A MATTER OF CHOICES” (coordonator, prof. Mirela Ofelia Sănduleanu)
15: 20 – 15:30 Prof. Dana Cardaș, Centrul de Excelență a Tinerilor Capabii de Performanță Botoșani  – „Prezentarea CTECP – Botoșani”
15:30 – 15:45 Prof. Geanina Tudose, Centrul de Excelență a Tinerilor Capabii de Performanță Botoșani  – „Societatea de Științe Matematice”
15:45 – 16:00 Prof. Mariana Ciobănașu, Centrul de Excelență a Tinerilor Capabii de Performanță Botoșani  – „Aplicații practice utilizate în lecțiile de matematică”
16:00 – 16:30

☕ Pauză de cafea ☕

16:30 – 16:40

Meike Stamer & Thomas Göttlich, Goetheschule Wetzlar, Germania – „The Monty – Hall-Problem or Monty–Hall-Dilemma”

16:40 – 16:50 Slaven Mađarić, Ivana Tržić, Milkica Sarajlić-Kolundžija, Osnovna škola Mikleuš, Croatia – „E-learning in OS Mikleus”.
16:50– 17:00

Tanya Ivanova, Chiastna Tzelodnevna detska gradina ”Tzvetni pesachinki”, Varna, Bulgaria -„The benefits of using ICT during math lessons in the pre-primary school”

17:00– 17:10 Ivaylo Binev,  Ivelina Slavova, Burgas, Bulgaria  – „Iron”
17:10– 17:20

Gaetana Bernardetta Musardo, Istituto Tecnico Settore Tecnologico e Liceo Scientifico delle Scienze Applicate „Oreste Del Prete” di Sava, Italia – „The Bézier’s curves”

17:20– 17:30 Cumhuriyet İlkokulu Silifke, Turcia
17:30– 17:45 Daniel Vereștiuc, Eduard Roșu, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani – „Aplicații Geogebra în matematică și fizică” (coordonatori: prof. matematică Carmen Jîjîie, prof. fizică Adriana Vatavu)
17:45– 18:00

Cornel Tureac, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoșani – „Determinarea circumferinței Pământului. Experimentul lui Eratosthene” (coordonatori: prof. informatică Cătălina Gireadă, prof. fizică Adriana Vatavu)

Conferința a fost o activitate de succes. S-au creat punți de legătură între unități școlare din Botoșani și din alte țări europene, dezvoltând astfel dimensiunea europeană a învățământului românesc.

prof. Adriana Vatavu