Skip to main content

Maria Chiş – premiu național la geografie


Maria Chiș din clasa a VI-a B a obținut, astăzi, 13 mai 2023, 100 de puncte din 100 și premiul I la Concursul Național de Geografie „Terra” sau Mica Olimpiadă Națională de Geografie. Întrucât la această disciplină se organizează Olimpiada doar pentru clasele VIII-XII, acest concurs este echivalentul Olimpiadei pentru elevii mai mici. Cu alte cuvinte, la categoria sa de vârstă, Maria a câștigat maximum din ce se putea câștiga.

Meritele pentru această performanță se împart între Maria și îndrumătoarea sa, doamna profesoară Aurora Filip.

De la același concurs, Miruna Bidașcă, una dintre colegele de clasă ale Mariei, s-a întors cu o mențiune județeană.

Pe lângă marele premiu cucerit astăzi, Maria Chiș a mai cucerit, la sfârșitul săptămânii trecute, premiul II la etapa regională a Concursului de Geografie „Ioniță Ichim”.

Felicitări Mariei, Mirunei și – last but not least – doamnei profesoare!

Amintiri din Săptămâna Verde (II)

CONSTRUIM VIITORUL DIN MATERIALE REUTILIZABILE – mici opere artizanale create de elevii clasei I A; coordonator: doamna învățătoare Dana-Ramona Căruntu; colaboratori: prof. Olguța Șchiopu, prof. Alina Moroșanu, prof. Delia Axinte, prof. Adrian Faur.

🌲

ACTIVITĂȚILE RAINBOW KIDS – clasa I B – rezumate de doamna profesoară Dana Simion astfel:

🌲

FACEȚI PĂMÂNTUL SĂ ZÂMBEASCĂ și alte activități ale clasei II A – coordonatori: prof. Elena Bucur, prof. Geanina Burlacu.

🌲

COPIII, PRIETENII NATURII și alte activități ale clasei II B, incluzând și o vizită la Ferma de păsări „Curtea Românească” din Zăicești – coordonatori: prof. Marilena Chelariu, prof. Simona Coșuleanu.

🌲

FRUMUSEȚILE BUCOVINEI – elevii clasei II B în „vizită de lucru” la Fălticeni, la Muzeul Apelor „Mihai Bălcescu” – coordonatori: prof. Marilena Chelariu, prof. Simona Coșuleanu, prof. Eugenia Musteață.

🌲

MICI ECOLOGIȘTI, MICI ARTIȘTI – ecologie creativă cu elevii clasei a III-a B; coordonator: prof. Mihaela Siminiceanu.

🌲

VIZITĂ LA AGENŢIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BOTOŞANI – activitate cu elevii claselor a III-a A – Step by Step și a VII-a B; coordonatori: prof. Olguța Dughilă și prof. Carmen Jîjîie.

Amintiri din Săptămâna Verde (I): Tinerii sădesc viitorul

Verde que te quiero verde.
Verde viento. Verdes ramas.
Federico García Lorca – Romance sonámbulo

Săptămâna Verde, program național privind schimbările climatice și mediul, a bătut la porțile Liceului Pedagogic în perioada 24-28 aprilie și a fost primită cum se cuvine, cu hârleți, găleți, puieți și altele. Vom prezenta, în foileton, câteva dintre activitățile desfășurate de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” în această perioadă.

TINERII SĂDESC VIITORUL – este de departe cea mai de amploare operațiune ecologică din istoria recentă a Liceului. Parteneri au fost:

  • Asociația Scut botoșănean – membră a platformei civice Liga pentru Deșteptarea României
  • Inspectoratul Școlar Județean Botoșani
  • Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa
  • Ocolul Silvic Trușești
  • SC Admir SRL

Cu o sârguință uluitoare și cu un entuziasm surprinzător, elevii claselor IX-XI, însoțiți de diriginți, au împădurit cu 2500 de puieți de salcâm și salcie versantul sud-vestic al Parcului de Agrement Cornișa.

Coordonatori: prof. Vasile Axinie, prof. Elena Badragan, prof. Monica Băltoi, prof. Diana Cărbunaru, prof. Viorica Corolea, prof. Gabriela Cozma, prof. Cătălina Gireadă, prof. Aurora Filip, prof. Radu Gonciar, prof. Stelian Lozneanu, prof. Violeta Nanu, prof. Monica Nicolau, prof. Simona Niculică, prof. Dragoș Racu, prof. Aurora Rusu, prof. Liliana Siustis, prof. Speranța Spoitu, prof. Nelu Țibichi, prof. Petronela Țurcanu, prof. Adriana Vatavu, prof. Mihaela Voloc.

Activitatea a fost reflectată în presa locală (vezi voceabotosani.ro), dar și în presa centrală, pe postul național de radio, Radio România Actualități, unde au vorbit mai mulți elevi și unde doamna profesoară Viorica Corolea a avut un discurs foarte frumos. Puteți asculta mai jos știrea din programul acestui post de radio aproape centenar:

GALERIE:

Premii naționale la religie și pedagogie


Fă-mă, Doamne, porumbel de ceară,
Să mă topesc de iubirea-Ți iară
Azi și mâine și-n fiecare zi;
În vecii vecilor Te voi iubi.

Fă-mă, Doamne, din zgură și rouă,
Pe cerul Tău, o steluță nouă
Care pâlpâie pentru Tine
Și luminează doar pentru bine.

Fă-mă, Doamne, din tămâie și mir,
În grădina Ta, un mic trandafir;
Tot ce-o fi rău să înțep cu spinii,
Să-mi deschid floarea doar Luminii…

Autoarea versurilor de mai sus este Alexandra Cuciureanu, elevă în clasa a XII-a A, care crede necondiționat în puterea Cuvântului negrăit, făcut trup în cuvântul rostit și scris al poeziei.

Alexandra, aflată la debutul literar cu volumul „De mână cu Dumnezeu”, apărut la Editura Agata, s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. Ca și anul trecut, s-a întors de la confruntarea finală cu o distincție – de data aceasta, o mențiune, primită în cadrul ceremoniei de premiere de la Sala Palatului Cultural din Arad, la sfârșitul unei Săptămâni cu adevărat Luminate.

Prezentă sufletește în „mica Vienă de pe Mureș”, doamna profesoară Delia Axinte merită la rândul ei toate felicitările, pentru felul în care i-a însoțit, cu discreție și cu dăruire, parcursul Alexandrei, îndrumând-o, inspirând-o și insuflându-i mereu încredere.

Ca de obicei, Liceul nostru – poreclit de presa locală, de la un timp încoace, „Colegiul Pedagogic «Nicolae Iorga» din Botoșani” – a venit cu premii și de la competiția liceelor de profil din țară. Anul acesta, Olimpiada Națională de Pedagogie și Psihologie a avut loc la Drobeta Turnu-Severin, în prima jumătate a lunii aprilie. (Pentru mai multe informații, rezultate, subiecte, bareme – consultați site-ul oficial.)

La disciplina Teoria și practica instruirii și evaluării, Roxana-Narcisa Prepeliță, elevă în clasa a X-a A, îndrumată de doamna profesoară Mihaela Barbacaru, a cucerit un premiu special.

La disciplina Managementul clasei de elevi, Tabita-Costina Spatariu, din clasa a XI-a A, coordonată de doamna profesoară Cristina Manolache, a obținut o mențiune.

Felicitări laureatelor și îndrumătoarelor! Mult succes pe mai departe!

„Educația în secolul XXI”, ediția a IV-a: Premiile concursului

Hristos a înviat!

Proiectul „Educația în secolul XXI”, ajuns la ediția a patra, și-a desemnat câștigătorii de la secțiunea II – concursul „Viitor dascăl – modelator al elevilor bine integrați în societatea de mâine”, destinat elevilor de la liceele pedagogice, specializarea învățători-educatoare.

Anul acesta am avut zece participanți, cu proiecte foarte bune, dar am putut premia doar două proiecte, conform regulamentului.

Iată rezultatele (descarcă pdf):

Rezultate concurs 2023

Felicitări tuturor premianților și participanților!