În an centenar, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” omagiază evenimentele istorice de la 1 decembrie 1918 printr-un spectacol tematic, organizat în sala Cinematografului Unirea, pe 28 noiembrie 2018.

„Uniți în Marea Unire” este un spectacol caritabil care a reunit elevii de la Liceul Pedagogic sub atenta îndrumare a domnului inspector Laurențiu Palade. Pe scenă au evoluat atât elevii liceului, de la grupele de grădiniță și clasele 0-IV, până la clasa a XII-a de liceu, cât şi grupuri și ansambluri artistice din județ, într-un program presărat cu momente speciale, de suflet.

Spectacolul s-a dorit a fi un ambasador al dorinţei elevilor de a ajuta, de a demonstra că fiecare gest contează pentru a nu rămâne indiferenţi la suferinţa colegei de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Nicoleta Borhan.

Felicităm impecabila organizare și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment și celor care au contribuit prin donații, atât în timpul spectacolului, cât și pe parcursul acțiunilor caritabile desfășurate până acum de Consiliului Școlar al Elevilor, pentru Nicoleta.