Skip to main content

Liceul Pedagogic – Școală Europeană

Liceul nostru a obținut, pentru a treia oară, titlul de Școală Europeană, în cadrul Competiției Naționale, ajunsă anul acesta la a XV-a ediție. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc pe 24 mai, la Palatul Parlamentului, în Sala Nicolae Iorga, iar delegația liceului nostru a fost formată din doamna director Roxana Vatavu, doamna profesor Adriana Vatavu și Răzvan Politic, clasa a IX-a C.


„Competiția «Școală Europeană» constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Odată obţinut, certificatul «Școală Europeană» este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.”

Ministerul Educației Naționale


Această certificare ne conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale și ne menține interesul pentru dezvoltarea de noi proiecte, îmbunătățind, astfel, continuu calitatea învățământului și a managementului școlar.

Europa are nevoie de tine

P1100225

Festivalul Național al Șanselor Tale a debutat la Pedagogic, pe data de 18 noiembrie, cu o dezbatere intitulată: Europa are nevoie de tine – cetăţean implicat!

Au răspuns (într-o manieră cât se poate de cordială și de jovială, după cum arată pozele) doamna profesoară Jeni Boicu și elevii clasei a XI-a I. Aceștia s-au împărțit în grupe de experți, pe domeniile: „Identitate europeană – identitate națională”, „Conceptul de cetățean european :)”, „Drepturile cetățeanului european – obligații”, „Cum funcționează UE”, „Știați că?” și „Provocări pentru viitor”.

Călătorie profesională în Uniunea Europeană


Joi, 21.XI.2013, s-a desfășurat activitatea Călătorie profesională în Uniunea Europeană din cadrul proiectului Festivalul Național al Șanselor Tale, ediția a XIV-a: Cetățean român – cetățean european.

La activitate a participat colectivul de elevi ai clasei a XI-a A  – profil vocațional: învățători – educatoare, alături de doamnele profesoare Adriana Vatavu și Carmen Hrițuc.

Temele abordate au fost:

  • Ce este Uniunea Europeană?
  • Povestea Uniunii Europene
  • Documentele oficiale în Uniunea Europeană
  • Documentele Europass
  • EDIPED – Document de evaluare a profesorului european

S-a prezentat o scurtă trecere în revistă a Uniunii economice și politice dezvoltată în Europa, cartea „Să descoperim Europa” care poate fi utilizată de cadrele didactice de la clasele I-IV pentru introducerea micilor școlari în lumea europeană (http://europa.eu/europago/explore/pdf/flip-book/lets-explore-europe-ro/index.html), Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor.

Un subiect care a fost tratat cu viu interes de către viitoarele cadre didactice a fost Programul Învățare pe tot parcursul vieții – documente și formulare (http://www.llp-ro.ro/?d=56) necesare în cadrul unei mobilități profesionale în UE, documentele Europass, modalități de completare a CV-ului Europass, a Pașaportului ligvistic Europass, a Portofoliului cadrului didactic european.

Educație pentru cetățenie europeană

P1100280


Cu prilejul Festivalului Național al Șanselor Tale, care a avut loc în săptămâna 18 – 24 noiembrie 2013, clasa a 9-a C a desfășurat o serie de activități sub sloganul propus de festival „Cetățean român – cetățean european”.
Proiectul educativ a fost coordonat de doamna profesoară Olivia Gornea și a avut ca obective: cunoașterea statelor membre ale UE, promovarea drepturilor cetățenilor UE, cunoașterea Ghidului cetățeanului român în UE, susținerea activităților de educație civică a elevilor prin familiarizarea acestora cu diferite oportunități de exercitare a cetățeniei europene, diseminarea și valorizarea exemplelor de bună practică.
Elevii clasei a 9-a C au fost atât realizatori cât și participanți la activități ca:

  • 1. Realizarea unor ppt-uri informative;
  • 2. Prezentarea acestor ppt-uri și dezbateri pe temele: „Drepturile cetățeanului european”, „Drepturile cetățeanului român în UE”, „2013 – anul european al cetățenilor”;
  • 3. „Cetățeanul român în UE” – diseminarea proiectului Comenius „A Matter of Choices”;
  • 4. Realizarea unui panou cu produsele proiectului.


ȘTIAȚI CĂ…

  • Cetăţenia europeană se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte pe aceasta.
  • Cetăţenia europeană se dobândeşte automat de toţi cetăţenii statelor membre UE ;
  • Cetăţenii europeni au dreptul de a scrie instituţiilor europene în oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE şi de a li se răspunde în aceaşi limbă ;
  • Aveți dreptul de a locui într-o altă țară a Uniunii Europene timp de cel mult 3 luni, doar pe bază de pașaport sau buletin;
  • Fiecare cetățean UE are dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale organizate în țara în care locuește, în aceleași condiții ca și cetățenii țării respective ;
  • Puteți adresa petiții Parlamentului European, în care să vă exprimați preocupările sau nemulțumirile. Puteți solicita Parlamentului să seocupe de o plângere personală, ori de o problemă de interes public. Subiectul acesteia trebuie să intre în sfera de activitate a UE și să vă vizeze direct ;
  • Dacă propriul guvern nu are o misiune într-o țară terță pe care o vizitați, puteți beneficia de protecție din partea consulatului sau ambasadei oricărui alt stat membru UE. Ambasada trebuie să trateze cetățeanul european ca și cum ar fi cetățean al statului pe care îl reprezintă.

grupaj realizat de elevii clasei a IX-a C