Skip to main content

Story Walk, un proiect al Inimioarelor

În 15 octombrie 2021, am demarat frumosul nostru proiect educațional „STORY WALK”.

Ne-am propus să venim în întâmpinarea „inimioarelor cititoare”, care își doresc mereu mai mult și mai mult.

În plimbarea noastră, am oferit cărți trecătorilor și baloane cu mesaje ce conțineau îndemnuri pentru a citi.

Ajunse în parc, inimioarele au răspuns multor provocări.

Una dintre ele a fost lecturarea unui text ce fusese anterior fragmentat și așezat pe trunchiurile unor copaci pe un traseu bine stabilit de către noi.

Ne-au însoțit curiozitatea, implicarea, zâmbetele și voia bună.

Am depus cărți în cuiburile cu cărți din parc și locul de joacă din imediata vecinătate.

Sperăm că încântarea inimioarelor noastre transpare din fotografiile atașate.

Proiectul va continua pe întreg parcursul anului școlar, inclusiv de Ziua națională a lecturii, și suntem convinși că va avea același impact pozitiv.

prof. înv. primar IULIA LUPU
prof. înv. primar LOREDANA CIUBOTARIU
Clasa a IV-a B Step by Step (Clasa Inimioarelor)

Cartea, prietena mea

Știm de la cronicarii spanioli din veacul al XVI-lea că, pentru popoarele precolumbiene, scrisorile purtau ceva dintr-un suflet și preziceau cele ce se vor întâmpla. Mai mult, mayașii aveau o carte – Cartea Sfatului (Popol Vuh) – care, spuneau ei, era un fel de mașină a timpului care te purta și în trecut, și în viitor, înștiințându-te și de cele ce s-au petrecut, și de cele ce vor fi.

Chiar dacă pare de necrezut, acele popoare aveau dreptate. În toate timpurile și împrejurările, cartea l-a însoțit pe om ca un înger păzitor și sfătuitor; ba mai mult, ea a convocat în chip tainic umbrele celor din vechime, spre a-l învăța pe cititor cum să cugete și să acționeze în prezent și pe viitor.

La această companie secretă, cartea, s-au gândit și elevii clasei a III-a B – Step by Step, care au sărbătorit Ziua națională a lecturii printr-o activitate intitulată Cartea, prietena mea!, activitate ce se înscrie într-un proiect mai amplu al școlii noastre, intitulat Îmi_place_să_citesc@pedabt.ro.

Coordonatorii au fost doamnele Mihaela Pînzaru și Aura Voroneanu, profesori pentru învățământul primar, și doamna bibliotecar Garofița Adochiței. Foarte tinerii lectori au învățat în ce condiții putem răsfoi în tihnă și cu folos paginile unei cărți, ce binefaceri ne aduce cititul și cum să ne comportăm cu acest prieten vizibil plin de adevăr invizibil, cartea.

Ziua națională a lecturii se sărbătorește, începând din acest an, la fiecare 15 februarie, data la care s-au născut doi mari oameni de cultură – Titu Maiorescu și Spiru Haret. Deși cu vederi politice diferite și nu întotdeauna în cele mai bune relații, cei doi ne-au lăsat deopotrivă moștenire dragostea față de carte și sârguința lor pentru edificarea spirituală a națiunii noastre.